Ubicuitatea iubirii – Eu nu stiu sa discriminez

Știu, este greu în ziua de azi să ai o relație stabilă, bazată pe respect, încredere și iubire sinceră. O astfel de relație cere sacrificiu, cere timp și mai ales cere o implicare totală. Iar noi, ne-am învățat să obținem totul repede, nu mai avem rabdare, vrem ca totul să se obțină brusc și fără mari sacrificii. Și prin asta greșim. Alegem să investim timpul nostru în aventuri și relații de scurtă durată. Alegem să ne mințim singuri că asta ne face fericiți, tânjind de fapt după o relație cu adevărat serioasă. Suntem superficiali și mereu grăbiți. Mereu ne dorim altceva. Suntem din ce în ce mai pretențioși și puțină lume mai reușește să ne mulțumească. Vedem doar defectele, uitând să mai apreciem calitatile persoanei de lângă noi. Nu mai știm să iubim. Nu mai știm să menținem vie o relație. Nu mai știm să oferim. Doar cerem. Cerem multe, dar facem suficiente lucruri oare ca să merităm ceea ce pretindem? Trăiește bine, simte-te bine și fă doar ce sufletul te îndeamnă să faci. Nu te abate din drumul tău pentru a asculta toate criticile din jurul tău. Făcând asta, nu vei mai avea timp sa te bucuri cu adevărat de viață. Fii fericit, fără să-ți ceri vreodată iertare pentru asta. Învață că meriți de fiecare dată tot ceea ce este mai bun. Învață că tu ești cea mai importantă persoană din viața ta. Învață să te bucuri de lucrurile mărunte. Așa o sa reușești să apreciezi cum trebuie lucrurile cu adevărat importante în viată. Învață să mergi prin ploaie cu zâmbetul pe buze. Iar vremea o să îți zâmbească și ea la rândul ei. Fii vesel, jovial și mereu optimist. Viața o să te răsplătească. Îndrăznește să visezi, visătorii sunt cei cărora viitorul o să le surâdă! O relație puternică nu se întâlnește, o astfel de relație se construiește. Secretul unei astfel de relații nu constă în a nu avea griji și probleme, secretul constă în a ști cum să lupți și să treci peste ele. Răutatea, invidia și ura sunt caracteristicile oamenilor mici. Aceștia se mulțumesc cu puțin și își canalizează eforturile nu pentru a face ceva pentru ei, ci pentru a încurca și a stopa pe cei din jurul lor care chiar fac ceva util. Aceștia întotdeauna o să își găsească scuze în exterior pentru nereușitele lor și vor invoca ghinionul și neșansa. Astfel de oameni se întâlnesc din ce in ce mai des din păcate, aceștia hrănindu-se cu nereușitele celor din jurul lor. Astfel de oameni sunt mereu cu planurile la ei, dar faptele lor mereu lasă de dorit. Înainte, obișnuiam să îi urăsc pe astfel de oameni, să îi evit, dar acum, tot ce mai am pentru ei este milă și compasiune. Și mi-e mult mai bine . O relație fără încredere și respect este precum o barcă fără vâsle. Poate să plutească, poate să fie condusă de valuri și vânt dar niciodată nu o vei putea conduce tu acolo unde îți dorești. Într-un final, ea se va pierde printre valuri în imposibilitatea de a fi ținută la suprafață… Nu uita niciodată locul de unde ai plecat. Amintește-ți întotdeauna cu drag de asta și de cei care te-au ajutat și au crezut în tine. Cu ajutorul cărora ai reușit să te dezvolți ca persoană și ai ajuns omul care ești azi. Nu uita nimic din trecutul tău. Ceea ce e frumos păstrează ca amintiri în adâncul sufletului, restul păstrează-le ca lecții de viață. La un moment-dat acestea o să îți folosească. Fă toate acestea, dar refuză să trăiești în trecut. Acolo ai fost deja. Gândește-te la prezent și la viitor. Fă ca ziua de azi să fie mai bună decât cea de ieri, iar ziua de mâine să fie mai frumoasă de atât. Nu-ți fie frică că vei eșua în dorința de a progresa.Teme-te la gândul că vei rămâne la fel odată cu trecerea anilor din cauza fricilor. Mi-am propus să nu mai privesc peste umăr, către oamenii din trecut, cu regret. Mi-am propus să-i privesc cu seninătate și cu bucurie, căci ei au modelat omul de astăzi. Ei sunt povestea mea, ei mă reprezintă pe mine, cel de azi și poate cel de mâine. Refuz să-i mai privesc cu păreri de rău. Dacă m-au iertat pentru că le-am greșit poate că n-am să aflu niciodată. Poate că ei, spre deosebire de mine, nu privesc peste umăr spre cei care au fost. Poate că nu va mai exista o „altă dată” pentru privirile noastre ca să ne aflăm necuvintele unii altora. Poate că drumurile nu ni se vor mai intersecta, dar în suflete ne vom păstra mereu. Iar eu nu mai vreau să păstrez în suflet păreri de rău… Când plângi în suflet. Acesta este momentul în care ce te apasă e invizibil pentru ceilalți, în care aparent ești bine, dar lumea pare că se prăbușește în jurul tău, în care durerea e surdă și mută și oarbă și în care pieptul ți-e de plumb.

Când plângi în suflet nimeni nu știe, nimeni nu vede, nimeni nu crede. Nimeni nu ascultă. Parcă nici ție nu ți-e clar ce te frământă mai exact și de ce ți-e teamă. Tot ce s-a strâns în tine pare să te copleșească. Dar tu continui să-i zâmbești lumii, să-ți duci la îndeplinire sarcinile zilnice, să ascunzi temerile și să înăbuși gândurile care creează haos înăuntrul tău. Nici nu mai știi dacă azi ești bine sau a devenit o obișnuință să-ți cari povara sufletească.

Te simți vulnerabil, neajutorat. Oftezi de parcă tot aerul din jurul tău s-a rarefiat brusc și te zbați în zadar să găsești soluții. Începi să te gândești la toți oamenii care au contribuit la starea mizerabilă în care te afli și ajungi să te învârți în jurul aceleiași întrebări nenorocite de la care a plecat totul: „De ce tocmai eu?!”. Ai vrea să lași garda jos, să-i vorbești cuiva despre otrava care ți-a prins sufletul într-o gheară, dar cui? Zâmbești amar. Pentru că știi prea bine că de data asta ești pe cont propriu. E bătălia ta. E între tine și tine. Tu ești victima și tu ești călăul. Tu ești învingătorul și tot tu ești și învinsul. Știi că la un moment dat se va încheia. Știi că aerul va deveni iarăși respirabil și că în spatele zâmbetelor nu se va mai afla nici o durere surdă și mută și oarbă. Știi că vei redeveni tu, omul care e responsabil cu buna dispoziție, care e mereu pus pe șotii și că oftatul ăsta sufocant va fi doar o amintire. Cândva. Știi că toate astea se vor întâmpla „într-o bună zi”. Știi. Știu. Iubește, dar nu spune pe cine. Zâmbește, dar nu le spune de ce. Fii fericit, dar nu le spune motivul. Oamenii obișnuiesc să strice lucrurile frumoase. Spunem mereu că ne dorim o societate bazată pe respect, dar nu facem niciodată nimic pentru asta. De câte ori avem ocazia ne sfâșiem între noi. Spunem că ne vom schimba, dar mereu alegem ziua de maine ca un început pentru schimbarea noastră. Ne dorim prietenii sincere dar ne folosim de prieteni pentru propriul interes. Ne dorim iubire sinceră și dezinteresată dar ne vindem ieftin. Criticăm pe cei din jurul nostru uitând însă de propriile greșeli. Căutăm iubire acolo unde ne este oferită indiferență și oferim indiferență persoanelor care ar face totul pentru noi. Suntem oameni, dar uitam ceea ce înseamnă omenie. Uitam ca de fapt adevărata bogăție pe care o putem acumula se află în noi. În sufletul nostru, în personalitatea noastră. Totul se poate schimba însă în bine prin propria noastră schimbare. Fiind noi mai buni, mai pregătiți și mai puțini invidioși și răi avem șansa de a schimba toate acestea. Schimbându-ne pe noi, schimbăm lumea.. Am obosit să mă mai gandesc la trecut când viitorul îmi surâde și mă cheamă să visez. Am obosit să mai ascult vocile care îmi spun că nu se poate când oportunitățile îmi bat în geam și îmi cer să încerc. Am obosit să mai fiu așa cum toți se așteaptă să fiu când am o mie de motive să fiu diferit. Am obosit să mai fiu un prefăcut doar pentru a fi plăcut. Am obosit să renunț la a mai visa doar pentru simplul fapt că sunt înconjurat de negativiști. Am obosit să mai mă gândesc la cei care mi au făcut rău, când există atâtea persoane care merită cu adevărat să fie în gândul meu. Nu faptul că m-am schimbat este motivul pentru care tu nu mă înțelegi. Pur și simplu tu nu ai reușit să mă cunoști niciodată… Un bărbat de calitate se face remarcat prin fapte de calitate. Prin atitudine, stil, prestanță și eleganță. Acesta se face remarcat prin simpla sa prezență și reușește ca faptele sale să fie cele care îl prezintă și îl fac cunoscut și apreciat de lume. Un bărbat de calitate nu se găsește în fiecare seară în club sau prin cafenele întreaga zi. Pe un astfel de bărbat îl vei vedea doar acolo unde găsește ceva care să ajute la progresul său. Acolo unde există o ambiență propice dezvoltării sale profesionale. Unde are ce învăța. Unde are ce câștiga. Atât financiar cât și ca om. Un bărbat de calitate niciodată nu se va lăuda cu reușitele sale sau cu starea sa financiară. Acesta se va impune prin ceea ce este nu prin ceea ce are. Un bărbat de calitate nu va avea niciodată foarte mulți prieteni. Va avea puțini, dar adevărați. Cu aceleași idealuri și aspirații ca ale sale. Alături de care va putea să facă ceea ce îl reprezintă. Când iubești, să o faci la fel de bine ca și când te cerți. Să o faci cu pasiune și determinare. Cu dăruire și implicare totală. Rupe-i hainele persoanei iubite, dar nu îi rupe niciodată sufletul. Consumă-ți toate frustrările și nereușitele în a face dragoste cât mai bine. O relație nu poate să fie perfectă, fără un gram de nebunie. O nebunie frumoasă, ceva care să facă totul și mai palpitant. Când iubești, fă-o ca și cum te-ai juca. Dezinteresat, sincer și din tot sufletul. Inovează și oferă de fiecare dată ceva nou. Surprinde-ți partenerul mereu și nu lăsa monotonia sa vă afecteze relația. Când iubești, oferă totul sau părăsește relația. O relație nu funcționează cu jumătăți de măsură. Iar daca funcționează, cu siguranță duce spre nicăieri. Să știi ce vrei, înseamnă să nu te mulțumești cu ceea ce îți oferă alții. Să știi ce iubești, înseamnă să lupți pentru acel ceva în fiecare zi a vieții tale. Știu, mulți vor spune că să faci asta este complicat, că șansele de reușită nu există în majoritatea cazurilor, sau că pentru iubirea adevărată nu trebuie să lupți, decât să o aștepți. Nimic mai fals de atât. Într-adevăr, iubirea adevărată nu trebuie căutată, ea te găsește pe tine, dar asta nu înseamnă că rezistă fără ca tu să lupți și să insiști pentru ea. Să faci totul astfel încât ca prin fiecare zi trecută dragostea să crească, să înflorească și să devină și mai stabilă. Pentru că dragostea este precum un foc. Iar vorbele tale, gesturile tale și tot ceea ce faci reprezintă combustibilul care îl alimentează. Oferă-i dragostei acel combustibil potrivit și ea va arde frumos. Va crește și îți va oferi acea căldură de care sufletul tău are atâta nevoie. Va lumina totul în jur. Va lumina zâmbetul tău și privirea ta. Te va face fericit! Există barbati și există domni. Caracterul îi diferențiază. Atitudinea și comportamentul le oferă strălucire, frumusețea sufletului îi transformă în adevărate comori. Pentru partenerul tau, să fii bărbat. Bărbat în vorbe, bărbat în gândire și bărbat în comportament. Să fii exact genul acela de bărbat care să reușească să umple acel gol din sufletul lui pe care nu a mai reușit nimeni înaintea ta. Să fii matur în gândire, elegant în vorbe și hotărât în fapte. Să știi să il iubești exact așa cum situația o cere. Romantic, cu pasiune și delicat în atingeri dar și cu acea răutate pozitivă, dominație și plăcere de a controla totul. Nu alege să fii tu stăpânul și dominatorul absolut. Învață să știi când să îi oferi și lui această calitate. Il vei face să ofere totul, să se implice cum nu a mai făcut-o până acum.

Pentru partenerul tau, să fii bărbat. Nu doar în dormitor. Să fii bărbat în bucătărie, în sufragerie și mai ales în societate. Să il protejezi, să îi oferi sentimentul de liniște și siguranță. Să il faci să se simtă iubit și apreciat în fața lumii. Mândrește-te cu el și oferă-i încredere. Il vei vedea zâmbind, il vei vedea împlinit. În bucătărie poate nu are nevoie de ajutorul tău, dar cu siguranță îi va plăcea să te vadă lângă el, să te vadă implicat, să cunoască parerea ta și să știe că îi apreciezi eforturile. Să vadă apreciere și mulțumire pe chipul tău în fiecare zi.

Pe partenerul tau să il iubești nu doar în timpul acela petrecut în dormitor iar în restul zilei să il ignori. Fă-l să se simtă la fel de important în fiecare minut al fiecărei zile. Il vei vedea radiind de bucurie și il vei vedea cum se dezvoltă sub ochii tăi pentru a ajunge acea barbat puternic, stăpân pe situație și plin de frumusețe a caracterului la care ai visat mereu. Să ai mai mult decât arăți. Să vorbești mai puțin decât cunoști. Să știi ce îți dorești și să nu lași o zi să treacă fără să lupți pentru asta. Să nu uiți niciodată de unde ai plecat, dar mereu să mergi tot înainte. Spre mai bine. Cu ambiție, perseverență și un gând pozitiv. Vei vedea că natura și tot ce te inconjoara va conlucra ca tu să reușești în tot ceea ce ți-ai propus. Unde există pasiune și determinare, există și succes. Poate nu din prima zi, poate nici din a doua, dar cu siguranță va exista! Oamenii buni sunt făcuți ca să reușească. Fii și tu un om mai bun. Mai înțelegător și mai dornic de a face ceva util pentru tine și pentru societate. Mai atent la detalii și mai bine pregătit. Vei vedea că totul se schimbă. Și se schimbă în bine! Cum se face că urâtul, grotescul ajunge să șteargă tot ce a însemnat frumos între doi oameni? Cum se face că după ce aceștia decid că nu mai au nimic de împărțit totul se transformă adeseori într-un circ ieftin, la care poate asista oricine?!

Refuz să accept că iubirea, prietenia, încrederea, respectul se transformă peste noapte în răzbunare, dispreț, ură. Cum e posibil? Niște sentimente frumoase nu pot degenera în ceva atât de urât. E dureros. E nedrept.

Și aici nu mă refer doar la relațiile de cuplu. E perfect valabil și în cazul unei relații de prietenie. Nu înțeleg de ce oamenii își mai spun vreodată că sunt prieteni sau că se iubesc dacă la separarea drumurilor își aruncă unul altuia reproșuri pline de venin. Poate că pentru unii dintre ei dorința de răzbunare e mai puternică decât orice alt sentiment nobil care i-a legat cândva de omul căruia i-au pus acum capul pe ghilotină. Poate că nu-și pot găsi liniștea decât dacă îl condamnă pe celălalt, aruncându-i cu dispreț toate acuzațiile pentru care lucrurile au sfârșit prost. Nu găsesc și nu accept nici o scuză pentru care oamenii aleg să se comporte astfel. Cu toții am fost răniți, dezamăgiți, șifonați sufletește. Am fost mototoliți și aruncați cât colo de oamenii la care ne așteptam cel mai puțin. Dar unii dintre noi au ales să se retragă în tăcere. Au preferat lacrimile singurătății decât rolul victimei perfecte. Au ales să îndure loviturile sub centură de apoi așteptând cu sufletul greoi ca apele să se liniștească. Și… și tot ei au fost cei judecați, cei neînțeleși, cei condamnați. Pentru că oamenii din jur vor fi pentru totdeauna împărțiți în două tabere și din nefericire nici una dintre ele nu va afla vreodată întregul adevăr. Vor primi o frimitură din care vor crea o cu totul altă poveste. Povestea… oricui.

Da, e a oricui. Ce, vrei să spui că tu nu te-ai transformat niciodată peste noapte într-un monstru cu 10 capete din pricina vreunui fost? Fost iubit, fost prieten, fost…?!

Probabil că zâmbești amar, așa e? Ți-ai dat și tu seama cât suntem de naivi și cât de încurcate sunt căile iubirii, ale prieteniei; atât de încurcate încât reușim de fiecare dată să ne rătăcim, să rătăcim drumul spre noi înșine…

Astăzi simt nevoia să vă împărtășesc din nou câteva gânduri. Vă sunt extrem de recunoscător pentru că vă (re)găsesc aici în fiecare zi. Poate că nu v-am mulțumit și nu v-am spus cât de mult înseamnă toate astea pentru mine atât de des pe cât ați fi meritat. Așadar, vă mulțumesc, prieteni. În ciuda tuturor comentariilor lipsite de suflet și de esență pe care le-am primit de-a lungul celor aproape 9 luni 🙂 , sunt recunoscător pentru bucuria pe care o simt în fiecare zi citindu-vă comentariile, mesajele.
Totodată aș vrea să clarific anumite aspecte. Ceea ce scriu mă reprezintă. Sunt momente din viața mea și întâmplător, sunt și momente din viața ta. Astăzi, poate m-a dezamăgit un prieten sau poate că mi-e dor. Poate că pur și simplu am avut o zi obositoare fizic și sufletește. Așa că voi scrie despre cât de dor îmi este și despre cât de dezamăgit sunt, despre cât de obosit mi-e sufletul. Tu e posibil să ai o zi bună, prin urmare ți se va părea că ceea ce scriu nu te reprezintă. Ba chiar vei îndrăzni să îmi recomanzi un psiholog, căci după părerea ta trec printr-un episod depresiv. Îți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru că ai furat un minut din timpul tău pentru a-ți face griji pentru mine. Dar te rog, nu te purta ca și cum toate zilele din viață ta au fost pline de veselie. Nu-mi spune că nu ai fost niciodată rănit și nici că nu ți-ai simțit sufletul prăbușindu-se. Nu te cred. Dacă nu ți-ai așezat niciodată stările în cuvinte, te rog, nu-mi spune cât de greșit este faptul că astăzi eu văd doar în nonculori.
Vă mulțumesc pentru respectul arătat, pentru prietenia oferită, pentru zâmbetele neașteptate și pentru timpul acordat. Datorită acestor lucruri m-am adunat de fiecare dată și am continuat ceea ce am început. Învingător nu este acela care nu cade niciodată. Învingător este acela care după fiecare căzătură se ridica mai puternic și mai înțelept. Acela care învață atât din eșecuri cât și din victorii. Care vede oportunități acolo unde nimeni altcineva nu reușește și care atunci când toți se odihnesc, muncește și consideră ziua de luni nu ca pe o povară, ci ca pe o nouă oportunitate de a ajunge acolo unde își dorește și unde a visat dintotdeauna, adica printre cei mai buni.!!! De obicei oamenii nu renunță să mai lupte pentru ceea ce iubesc pentru că obosesc. De cele mai multe ori aleg să renunțe pentru că se simt neglijați! Poate ce îți ofer eu nu este totul, dar ce îți ofer eu este pentru întreaga viață. Poate nu sunt bărbatul cu un corp perfect visat de tine, poate nu sunt cel mai bun barbat, dar crede-mă, voi încerca mereu să rămân la fel precum în clipa când te-am întâlnit și m-ai fermecat cu frumusețea din ochii tăi. Iubitor, gentil, atent la ceea ce îți dorești și mereu în dreapta ta pentru a nu merge singur prin greutățile vieții. Partener la bucurie și sprijin la tristețe. Unicul care te voi lua de mână și te voi ridica când vei fi căzut și toți vor uita de tine. Mulți poate îți vor promite mai multe decât o voi face eu, te vor răsfăța o zi, două, dar crede-ma, într-o zi, toți te vor lăsa. Eu nu îți voi promite nimic din ceea ce nu voi putea face, nu voi profita de vorbe mari pentru a te impresiona, eu pur și simplu voi face. Voi face totul pentru tine, pentru mine, pentru noi, pentru fericirea noastră. Consider că “Dragostea adevărată ” este precum un inel. Iar inelul nu are început şi nici sfârşit… Dragul meu, nu poti să te îmbraci și să te comporți ca și cum te-ai vinde și apoi să te aștepți să fii abordat ca și cum nu ai fi de cumpărat… Pe copilul tău îl vei ține o perioadă de mână. Și o viața întreagă în suflet… Înfruntă problemele și greutățile. Nu le posta pe Facebook. Oricum nimănui nu îi pasă cu adevărat de problemele și supărările tale. Zâmbește în fața tuturor chiar și atunci când te simți căzut. Chiar și atunci când problemele te lovesc din multe părți. Nu-i lăsa să te simtă slab. Vor încerca să profite de asta. Învață să te descurci singur și păstrează o cât mai mare discreție asupra vieții tale. Vei avea doar de câștigat. Urăsc să renunț. Și asta mă face un învingător. Urăsc să invidiez. Și asta mă face fericit. Urăsc să fiu la fel ca majoritatea. Și asta mă face atât de greu de înțeles… Nu încerca să fii mai bun decât toți. Încearcă pur și simplu să fii mai bun si mai competitiv decât erai ieri. Oferă-i timpului timp și crede în tine și în potențialul tău. Și vei avea toate șansele să ajungi acolo unde ți-ai propus. Adica printre cei mai buni. Nu aștepta neapărat să fii recunoscut și apreciat de lume pentru faptele și reușitele tale. Cât timp conștiința ta este împăcată că ai făcut totul cât mai bine, iar în gândul tău nu există regrete, te poți considera un om împlinit. Fă-ți o favoare. Renunță la persoanele negativiste din jurul tău care nu te sprijină și nu cred în potențialul tău și în visurile tale. Cu astfel de persoane în jurul tău, chiar și cele mai ușoare lucruri par imposibile. Refuză să rămâi în lumea lor cu orizonturi limitate. Refuză să fii un mediocru în gândire. Îndrăznește să visezi. Vei vedea că se poate. Februrie, martie…Lunile în care sărbătorim iubirea. Valentine’s Day, Dragobete, 1 Martie, 8 Martie. Lunile în care în viața virtuală apar sute de mesaje specifice acestor sărbători. Totul așa brusc, asta ca să fim și noi în tendințe. Fără a simți asta. Lunile în care brusc, cu toții devenim romantici, devenim iubitori. Iar în viața reală încep să apară nenumărate cadouri. Care mai de care mai costisitoare. Și declarațiile copiate lipsite de trăirea aceea care trebuie să plece din suflet. Toată acestea bineînțeles, afișate în fața lumii, pentru a vedea și lumea “cât ne iubim noi de mult”. Am ajuns să nu mai știm să iubim. Să așteptăm un motiv ca să iubim. Să așteptăm să fim iubiți, apoi să oferim la rândul nostru iubire. Dragostea a ajuns un motiv de laudă, dragostea am ajuns mai mult să o povestim decât să o trăim. Nici măcar spiritul primăverii nu reușește să ne schimbe. Nici măcar căldura primăverii nu reușește să ne mai dezghețe sufletele. Suntem din ce în ce mai meschini și mai lipsiți de sentimente. Din ce în ce mai rigizi. Mai preocupați de a avea decât de a trăi. Banii ne-au schimbat. Ne-au captat și ne-au furat adevăratele bucurii. Nu mai știm aprecia micile gesturi făcute din suflet. Suntem din ce în ce mai goi. Mai lipsiți de substanță. Mai reci… Diferența dintre ceea ce ai și ceea ce îți dorești este făcută de ceea ce faci. Fă multe și vei avea multe. Țintește spre țeluri înalte și vei avea reușite mărețe. Fii diferit și gândește diferit. Antrenează-ți gândirea să vadă ceva pozitiv în orice. Și vei vedea că totul se va schimba în bine. Să crezi că poți avea ceva este un lucru interesant și perfect normal. Să faci totul pentru a avea acel ceva este ceea ce te diferențiază de ceilalți și te transformă într-un învingător. Ar trebui să aspirăm mereu spre a fi mai mult decât suntem în prezent. Nu contează dacă ne vom atinge vreodată scopul final. Pană la urmă, călătoria este cea care contează cu adevarat. Efortul în sine, va fi cel care ne va recompensa într-un final. Simplitatea este caracteristica oamenilor mari. Simplitatea este hrana sufletului. Bucură-ți sufletul și trăiește fiecare clipă cu inima. Viața o să îți zâmbească. Oportunitățile vor apărea și vei gusta cu adevărat din frumusețea vieții. Trăiește simplu, trăiește liber, trăiește așa cum simți. Nu tânji neapărat să fii modern. Nu tânji să fii la modă. Tânjește să fii fericit. Și fă totul pentru asta. Un bărbat de succes nu este un bărbat iubit de toți. Un bărbat de succes este un bărbat respectat de toți. Nu-ți pierde timpul gândindu-te la lucrurile urâte din viața ta. Așa nu o să mai ai timp să te bucuri de lucrurile frumoase care ţi se întâmplă. Vine un moment în viața fiecărui om în care realitatea îl lovește dur în moalele capului, iar durerea radiază adânc, până în măruntaie. Sunt acele momente critice în care fie îți înveți lecția pe loc, fie alegi calea minciunii de sine. Pentru că, să recunoaștem, cu toții am făcut-o la un moment. Ne-am mințit pe noi înșine până am ajuns să ne credem că de fapt, realitatea nu e chiar ceea ce pare.

Dar ea, realitatea, are un mod cel puțin ciudat de a arunca lumină peste întunericul în care ne scăldăm câteodată. Și de fiecare dată suntem prea șocați pentru a reacționa imediat, furioși pe cei care ne-au tulburat liniștea și chiar pe noi înșine. Ne simțim pedepsiți pe nedrept. Asimilăm cu greu adevărul ca pe o mâncare atât de neplăcută la gust pe care nu ne facem niciodată curajul să o înghițim, ci ne dorim cu tot dinadinsul să o scuipam și să uităm că am gustat-o vreodată.

A început să-mi fie teamă de realitate. Gândul că un om te poate înșela cu privire la ceea ce este, cu toate că tu ai impresia că ești un bun cunoscător al firii umane, nu mi se mai pare imposibil. Nu după ce am privit măștile cum cad și se sparg în milioane de bucăți în fața mea. Și privind către cioburi n-am mai putut și n-am mai știut să fac diferența între cele ale măștii și cele ale inimii mele.

Atunci când îți încredințezi sufletul altui om, așezându-i pe o tavă invizibilă toată încrederea ta, te aștepți ca inevitabil și el să facă același lucru. Și pentru un timp chiar te lasă să crezi asta. Îți acordă câteva momente de mulțumire pentru ca mai apoi să-ți ia fără milă totul. Prietenia se va transforma în ostilitate, iar omul pe care credeai că îl cunoști este înlocuit de cineva pe care nu-ți dorești să-l fi cunoscut vreodată. Astfel devine tot mai greu să te încrezi în semenii tăi și îți dai seama că fără să vrei devii tot mai zgârcit atunci când vine vorba de încredere…

Și nu pot să nu mă întreb: oare cunoaștem vreodată cu adevărat oamenii din jurul nostru? Indiferent că îi privim de-aproape sau de departe. Sau va trebui să trăim veșnic cu o urmă de îndoială în suflet, de parcă am aștepta ca din clipă în clipă să mai cadă o mască… Știu, este din ce în ce mai greu în ziua de azi să ai o relație stabilă, bazată pe respect, încredere și iubire sinceră. O astfel de relație cere sacrificii, cere timp, cere rabdare și mai ales cere o implicare totală a noastră. Iar noi, ne-am învățat din ce în ce mai mult să obținem totul repede, nu mai avem rabdare, vrem ca totul să se obțină brusc și fără mari sacrificii. Și prin asta greșim. Greșim și ne înscriem pe un drum greșit. Un drum al iluziilor deșarte și al dezamăgirilor. Alegem să investim timpul nostru în aventuri și relații de scurtă durată. Alegem cu ochiul și mai puțin cu inima. Alegem să ne mințim singuri că asta ne face fericiți, tânjind de fapt după o relație cu adevărat serioasă bazată pe respect și dragoste reciprocă. Suntem superficiali și mereu grăbiți. Mereu ne dorim altceva. Mereu suntem nemulțumiți. Criticăm în loc să ajutăm. Suntem din ce în ce mai pretențioși și puțină lume mai reușește să ne mulțumească. Vedem doar defectele, uitând să mai apreciem calitățile persoanelor de lângă noi. Nu mai știm să menținem vie o relație. Nu mai știm să iubim. Nu mai știm să oferim. Doar cerem. Cerem multe, dar facem suficiente lucruri oare ca să merităm ceea ce pretindem? Nu contează unde erai ieri, atâta timp cât azi ești unde îți dorești. Trecutul tău nu este ceva care te definește. Trecutul tău este doar o lecție care te-a transformat în omul care ești azi. Bucură-te de prezent și fă ca viitorul să fie mai bun. Oricum trecutul nu mai poate să fie schimbat. Vor fi momente în viața mea, a ta, când… vom face de două ori aceeași greșeală chiar dacă aveam impresia că ne-am învățat lecția și-atunci ne vom simți naivi, slabi, ridicoli; ne vom împiedica în lanțul amintirilor și vom descoperi că unele cicatrici sunt de fapt încă răni și vom simți iarăși acea durere pe care o credeam uitată; vom plânge fără un motiv bine întemeiat și ne vom simți măcinați pe dinăuntru fără să știm de ce; vom lega noi prietenii încercând cu disperarea unui dependent să regăsim gustul prieteniei de demult, din copilărie și ne vom simți mai goi atunci când căutarea se va dovedi zadarnică; vom iubi, uneori din ce în ce mai mult, alteori mai puțin, dar niciodată la fel chiar dacă în clipele de prăbușire sufletească ne-am promis că ne-am ferecat toate sentimentele într-un colț uitat și întunecat de suflet; ne vom despărți întotdeauna cu același nod în gât de oamenii pe care îi iubim căci despărțirea nu devine niciodată o obișnuință și ne vom regăsi pe noi mai pustii ca niciodată la fiecare rămas bun; vom fi plini de viață, de energie, de optimism, ne vom simți puternici și de neatins și pentru o clipă, măcar pentru o clipă vom uita de toate acele momente când ne-am simțit mici, extrem de slabi și de triști, lipsiți de vlagă și de speranță; vom deveni nostalgici gândindu-ne la copilărie, căci încărcătura zilnică va deveni uneori imposibil de purtat în spate și-atunci, zâmbind amar, vom revedea pentru a nu știu câta oară pozele alb negru din care încă ne zâmbesc niște copii fericiți; vom iubi și vom urî ploaia, căci ea naște întotdeauna sentimente contradictorii și-atunci vom duce noi și noi bătălii cu noi înșine; vom decide că a venit momentul să iertăm anumiți oameni care ne-au rănit pentru că ranchiuna nu a făcut decât să ne urâțească și să ne înjosească și-atunci vom experimenta sentimentul libertății și al ușurării; vom alege tăcerea în locul cuvintelor căci acestea din urmă ne-au devenit dușmani de câteva ori; vom sfida imposibilul și ne vom depăși limitele – impuse și neimpuse și ne vom simți stăpâni pe situație; vom spera, vom merge mai departe, vom fi puternici sau ne vom educa să fim puternici, vom fi demni și poate chiar răbdători, vom fi mai deschiși, ne vom bucura de viață și de oamenii de lângă noi, vom fi sinceri fără a ne mai ascunde după minciuni frumos ambalate și vom învăța într-un târziu că viața nu se bea ca un shot de tequilla, ci se savurează înghițitură cu înghițitură așa cum savurezi o cafea fierbinte și foarte aromată, fie că alegi să o bei cu zahăr sau fără zahăr, cu lapte sau fără lapte. Cuvintele dor, oamenii judecă și sentimentele se schimbă. Relațiile scârțâie, minciuna apropie iar adevărul desparte. O societate atipică și plină de fapte repropabile, de invidie și nepăsare. Suflete goale dar frumos îmbrăcate, poleite la exterior dar putrede la interior. Totul în goana după celebritate și faimă. Totul pentru a impresiona, pentru a fi în centrul atenției. Ne pierdem în această vâltoarea a societății, uitând totuși să mai fim oameni. Ne complacem în mediocritate și trăim cu iluzia că suntem fericiți. Ne bucurăm trupul, uitând totuși că mai avem și un suflet. Tânjim după iubire sinceră dar ne gândim de fiecare dată la noi înșine. Uităm că pentru a putea să primim, trebuie să oferim. Doar așteptăm. Așteptăm un trai mai bun, o mașină mai bună, o casă mai frumoasă și o societate mai bună. Așteptăm, dar nu facem nimic pentru asta. Doar vorbe, doar așteptare și nimic mai mult… Învață să te faci repectat prin faptele și comportamentul tău. Fii stăpân pe tine, puternic și nu te ruga niciodată de nimeni să te respecte. Acela nu se mai numește respect. Se numește milă și compasiune. Majoritatea oamenilor își doresc să aibă succes. Majoritatea oamenilor își doresc o viață mai bună, majoritatea își doresc să ajungă sus pe scara socială. Dar cu toate astea, majoritatea aleg să nu facă nimic în acest sens.

Majoritatea așteaptă ca succesul să vină brusc, fără a face ei nimic, așteaptă să aibă o viață mai bună fără a o căuta însă și așteaptă să câștige fără cel mai mic efort. Tu, nu fă parte din majoritate.Tu fii diferit. Fă să se întâmple, nu aștepta să se întâmple! Încearcă să găsești pe cineva căruia nu îi este frica să îți spună că te iubeşte și îi este dor de tine în fiecare zi. Cineva care să știe că nu ești perfect dar cu toate astea să te tratează ca și cum ai fi așa. Cineva a cărui cea mai mare frică să fie aceea că te poate pierde. Cineva care să reușească să redea inimii tale putearea să zâmbească când ea nu mai știe cum să facă asta. Cineva care să reușească să îţi spună că te iubește fără să rostească vreun cuvânt. Prin limbajul trupului și prin simple priviri. Cineva care să te completeze, nu cineva care să te complexeze. Și cel mai important, găseşte pe cineva care va fi bucuros să se trezească lângă tine chiar dacă anii trec peste voi. Cineva care să te iubească la fel de mult în ciuda firelor albe din păr sau a ridurilor apărute pe frunte. Cineva care o să te iubească cu fiecare zi trecută mai mult şi mai mult. Cineva care să îți demonstreze că dragostea sinceră mai există, cineva care să fie al tău. Doar al tău. Cu bune și rele. Dar alături de care să te simți împlinit. Împlinit și fericit… Iubește sincer, iubește dezinteresat, iubește în fiecare zi. Iubește ceea ce te face fericit, iubește fără limită, fără prejudecăți. Și cel mai important, iubește ceea ce te iubește! Nu îți pierde niciodată timpul cu relații neserioase, oameni falși și obiceiuri nefolositoare. Fii întotdeauna atent cu cine îți faci amintiri și pe cine primești în viața ta. Aceste persoane îți pot influența viața mai mult decât crezi. Nu te complace niciodată în minciună și mediocritate de dragul nimănui. Pentru că în viață nimeni nu trebuie să fie mai important pentru tine decât propria ta persoană. Până la urmă, nimănui nu îi pasă de tine, de sentimentele și de fericirea ta dacă în primul rând nu îți pasă ție de asta. Am văzut mulți oameni care se prefăceau că sunt fericiți sub un zâmbet care ascundea multe deziluzii și persoane care deși erau împlinite nu emanau asta la exterior. Păstrau totul pentru ei, nu își etalau viața și trăirile pentru a putea să fie discutate de lume. Pur și simplu rămâneau ei, simplii, fără excese de celebritate și fără vedetisme ieftine. Doar ei cu viața lor fericită, dar departe de ochii curioșilor. Și chiar erau fericiți. Astfel de oameni chiar înțeleseseră că lucrurile frumoase trebuie trăite, nu expuse în fața lumii. Pentru că lumea are prostul obicei de a strica lucrurile frumoase. Din invidie, frustrare sau pur și simplu involuntar, dar le strică. Și le strică al naibii de rău. Fii un bărbat cu stil și clasă. Fii o sursă de inspirație pentru cei din jurul tău prin ce faci. Trăiește liber și nonconformist. Lasă ceva în urma ta. Trăiește în așa fel încât lumea să își amintească de tine. Nu te lăsa influențat neapărat de modă, care este trecatoare. Fii tu însuși o modă pentru restul.

Trăiește clasic, deoarece clasa mereu va fi la modă. Trăiește liber, este mai important decât să trăiești bine! Azi vreau să uit de mine. Da, vreau să uit. Să mă uit undeva, în lume. Să nu mai știu cine sunt, să nu mă mai trezească în fiecare dimineață sunetul enervant al alarmei și să nu mai urmez nici o regulă; să simt în fiecare zi acea libertate deplină pe care nu o simți decât rareori, să-mi cânte sufletul.

Să uit ce așteaptă alții de la mine și să hoinăresc pe aleile vieții mele fără să explic nimănui de ce râd sau de ce plâng.

Să epuizez toate întrebările existențiale și să încep să găsesc răspunsuri. Și-apoi să le uit. Da, să le uit și pe alea.

Să uit toate acele momente în care m-am simțit nedreptățit, neapreciat, uitat. Și pe cele în care am fost rănit. Și neajutorat.

Să uit de prea plin și de prea pustiu.

Să stau întins pe spate ca să văd mai bine cerul. Pare-se că uneori, privind doar înainte, uităm că Sus e cerul, că de acolo vine lumina, căldura, viața. Că undeva, acolo sus, se află toate răspunsurile și toate soluțiile. Și toată iubirea. Și libertatea. Și speranța.

Azi vreau să uit de mine. Nu din lașitate, ci din dorința de a mă regăsi pe mine însumi mai bun, mai înțelegător, mai curajos. Abia atunci când am lăsat în urmă oamenii care săpau gropi de amar în sufletul meu am experimentat sentimentul de libertate. Deși rănit și îndureratăm-am simțit liber.

Abia atunci când mi-a încolțit în suflet sămânța urii, mi-am dat seama că atunci când iubesc dezvălui cea mai frumoasă parte a ființei mele. Așa că am început să iert ca să pot iubi din nou.

Abia atunci când oamenii au început să speculeze, având impresia că mă cunosc, mi-am dat seama cât de puțin știu ei despre mine cu toate că eu le dezvălui atât de mult din sufletul meu.

Abia atunci când m-am simțit pierdut m-am dezmorțit. Am alergat cu disperare către mine, cerându-i ajutorul unui Dumnezeu pe care îl uitasem.

Abia atunci când am fost obligat de împrejurări să îndur tot ce disprețuiam mai mult la un om am învățat ce înseamnă umilința. Și totodată cum se câștigă respectul.

Abia atunci când am început să fiu iubit pentru defectele mele și nu pentru calități am conștientizat că sunt un om greu de iubit. Și am învățat să-l apreciez pe cel care continuă să o facă fără să mai caut explicații.

Abia atunci când am acceptat că singurătatea face parte din noi nu mi-a mai fost frică. Mi-am asumat-o și uneori îmi cer dreptul la ea.

Abia atunci când m-am simțit obosit de prea mult zgomot am început să iubesc tăcerea, liniștea.

Abia atunci când am pierdut pe cineva, am început să-i acord importanța cuvenită. L-am prețuit chiar dacă nu a mai existat cale de întoarcere către noi.

… căci așa suntem noi, oamenii; trebuie să trecem prin focul infernului ca să prețuim un colț de Rai. Haide pur și simplu să fim noi. Fără inhibiții, zâmbitori, dezbrăcați de secrete și cu sufletele la vedere. Așa cum ne place nouă. Fără ascunzișuri și fără să ne pese de ceea ce se vorbește în jurul nostru. Să ne piedem și să ne regăsim în același timp. Să ne pierdem în iubire și să ne regăsim acolo unde ne place și ne simțim cel mai bine, unul în sufletul celuilalt. Hai să mai uităm de probleme și să mai și trăim, nu doar să existăm. Să ne bucurăm de tot ceea ce avem, nu doar să plângem după ceea ce ne lipsește. Hai să mai și construim nu doar să așteptăm. Să construim cu iubire tot ceea ce am visat mereu. O relație puternică, o relație care să stârnească invidie într-o lume atât de falsă precum cea actuală în care trăim. Hai să alegem mai mult cu sufletul. Să fim mai mult oameni și mai puțin roboți. Hai să fim fericiți! De restul ne ocupăm mâine… Să lași mereu impresia că te încrezi total în oameni. Dar să nu o faci niciodată. Pentru că majoritatea oamenilor vin și pleacă, ei fiind doar trecători prin viața ta. Unii îți vor rămâne alături o perioadă mai lungă de timp, alții una mai scurta. Dar de la fiecare vei avea câte ceva de învățat. Important este să îți dorești să înveți.

-Sa lași mereu loc de bună ziua oriunde ai merge. Pentru că niciodată nu se știe când te vei întoarce în același loc și vei întâlni aceiași oameni din trecut. Iar atunci, tot ce ai făcut în trecut, îți va fi carte de vizită la intrare.

-Indiferent cât de sus ajungi, mereu crede că se poate și mai sus. Și luptă pentru asta. Dar niciodată nu uita de unde ai plecat. Pentru că uitând de trecutul și renegându-ți originile, practic te renegi pe tine însuți. Cu toții avem un trecut, unii mai frumos, alții mai întunecat. Important este să învățăm din el. Pentru că trecutul nostru nu este o sentință, este doar o lecție din care trebuie să învățăm.

-Sa iubești și să respecți persoanele din jurul tău. Dar cel mai mult să te iubești și să te respecți pe tine însuți. Pentru că respectul de sine, atrage și respectul celor din jurul tău. Poate mulți te vor invidia, poate multi o să își dorească ca tu sa nu reușești, dar fii sigur că toți te vor respecta atunci când faptele tale vor fi cele corecte.

-Și cel mai important, să nu lași nici o zi să treacă fără a investi în educația, caracterul și gândirea ta. Să progresezi în fiecare zi ca om, sa devii mai bun, mai înțelegător, și cel mai important, mai bun și mai pregătit în ceea ce faci. Pentru că la moda nu mai este omul estetic, la modă este omul util, omul pregătit, omul cu o educație aleasa și un caracter puternic. Nu căuta să citești povești. Creează-ți propria poveste. Una de succes. Care să stârnească invidie și admirație în același timp. Fă din povestea vieții tale, cel mai bun bestseller. Iubește, visează, luptă și crede. Crede în tine, în persoana iubită și în tot ceea ce vă leagă. Fii autorul propriului roman al vieții tale. Nu lăsa pe altcineva să îți dicteze rândurile și să îți modifice capitolele. Nimeni nu are voie să știe mai bine decât tine cuprinsul vieții tale. Și nimeni nu are voie să dicteze titlul poveștii tale. Uneori câștig, alteori pierd. Dar mereu învăț!

Învăț că nimic nu este permanent și odată cu anii se poate duce. Învăț că oricât de dezamăgit aș fi, există o a doua zi pentru a zâmbi și a o lua de la capăt. Învăț că timpul meu este prețios și nu trebuie să îl pierd cu oameni care nu merită asta, sau pentru a obține ceva ce nu am nevoie. Învăț că oricât de mult aș încerca să schimb o persoana, dacă ea nu își dorește asta, nu voi reuși. De-a lungul anilor am învățat că succesul este ceva ce nu poate să fie definit. Succesul diferă din perspectiva din care îl privești.

Și cel mai important, învăț că niciodată nu am învățat suficient și mereu mai am ceva de învățat. Să știi ce vrei, înseamnă să nu te mulțumești cu ceea ce îți oferă alții. Să știi ce iubești, înseamnă să lupți pentru acel ceva. Știu, mulți îmi vor spune că asta este complicat, că șansele de reușită nu există sau că pentru iubirea adevărată nu trebuie să lupți. Nimic mai fals de atât. Într-adevăr, iubirea adevărată nu trebuie căutată, ea te găsește pe tine, dar asta nu înseamnă că rezistă fără ca tu să lupți pentru ea. Să faci totul astfel încât ca prin fiecare zi trecută dragostea să crească, să înflorească și să devină și mai stabilă. Pentru că dragostea este precum un foc. Iar vorbele tale, gesturile tale și tot ceea ce faci reprezintă combustibilul care îl alimentează. Oferă-i dragostei acel combustibil potrivit și ea va arde frumos. Va crește și îți va oferi acea căldură de care sufletul tău are atâta nevoie. Va lumina totul în jur. Va lumina zâmbetul tău și privirea ta. Te va face fericit! Investește mereu în ceva ce nimeni nu îți poate fura. Investește în tine. În caracterul și educația ta. Deoarece caracterul tău reprezintă cea mai mare bogăție a ta, iar educația, principalul tău atu pentru a ajunge un om de succes. Puterea unui barbat stă în gândire, caracter și inimă. Citește-i gândurile, apreciază-i caracterul și bucură-i inima. Vei avea toate șansele să il cucerești. Unde există dragoste adevărată, nu este nevoie de o sărbătoare pentru a fi etalată. În ziua de azi prea puțini iubesc și prea mulți arată lumii că iubesc. Odată pe an, cu toții devin brusc romantici, brusc încep să dea în stânga și în dreapta căutând lucruri pentru a-și surprinde plăcut persoana iubită, vezi doamne deoarece este la modă să fii romantic de Valentine’s Day. Brusc, cadourile încep să curgă, în majoritatea cazurilor acestea fiind făcute nu pentru că lumea simte asta, ci pentru că așa s-a creat o modă. Se caută mesaje cât mai romantice, majoritatea copiate, fără a pleca din trăirile sincere, se oferă buchete imense de flori, dar se uită totuși că dragostea nu stă în asta. Un mic gest făcut mai des, fără ca asta să se facă doar pentru că este “Ziua Îndrăgostiților “, valorează mai mult. Într-o relație, degeaba o zi pe an îți sufoci partenerul cu o așa zisă dragoste forțată, iar în restul anului o uiți. Toată strădania ta devine nulă. Dragostea se arată zilnic, nu doar la momentele aniversare sau la așa zisele “Sărbători ale Dragostei”. Prin mici gesturi, printr-o atenție la fericirea celui pe care îl iubești, prin fapte sincere pornite din suflet. Mă uit zilnic în jurul meu și văd că dragostea nu mai este demult ceea ce trebuie să fie. A devenit o industrie. Ceva făcut pentru ca marile companii să atragă vânzări, să incaseze venituri substanțiale, iar sufletele să devină din ce în ce mai reci. Mai preocupate de materialism decât de ceea ce simt în suflet. Foarte rar mai vezi sărutări sincere, rar mai vezi persoane care să își arate dragostea. Ne lăsăm furați de rutina zilnică și uităm să mai iubim. Totul pentru a fi cât mai conectați la modernism.

(Știu, cu gandirea asta voi deranja pe multă lume care este adepta acestor sărbători și a fastului prin care sunt sărbătorite, dar îmi asum asta. )

Iubiți-vă, nu doar sărbătoriți! Fiți fericiți, nu păreți fericiți! Oamenii pot să te placă, sau nu. Dar tu nu renunța la valorile tale morale și la felul tău de a fi. Dacă cineva nu te apreciază și nu te respectă, nu te merită. Alege să ai aproape doar pe cei care te respectă şi te apreciază așa cum ești tu cu adevărat. Personal, eu privesc asta în acest mod: mă plac, bine. Nu mă plac, asta este şi mai bine. Amintește-ţi că adevăraţii prieteni vor fi lângă tine mereu. Iar restul? Restul joacă doar un rol secundar în viaţa noastră și apar doar când vor ceva de la noi. Pe astfel de oameni, păstrează-i departe. Vei avea doar de câștigat. Nu pune întrebări dacă nu ești pregătit să auzi răspunsuri care te pot dezamăgi. Nu cere dacă nu ești dispus să oferi la rândul tău. Nu iubi dacă nu esti pregătit să te lași iubit. Nu intra în bătălie daca nu ești pregatit să lupți. Nu promite dacă ești constient că nu poți să îți onorezi promisiunea. Nu critica dacă nu esti pregătit să fii criticat la rândul tău. Și cel mai important, nu spune niciodată NU atunci când toată ființa ta își doreste ca raspunsul să fie DA.

◆Un bărbat încearcă, un gentleman se străduiește.
◆Un bărbat acceptă o favoare, un gentlemen întoarce o favoare.
◆Un bărbat dă ordine, un gentleman oferă inspirație și încredere.
◆Un bărbat se adaptează schimbării, un gentleman face o schimbare.
◆Un bărbat dorește, un gentleman obține.
◆Un bărbat evită problemele, un gentleman le rezolvă.
◆Un bărbat promite, un gentleman face.
◆Un bărbat face ceea ce știe, un gentleman face ceea ce este necesar.

Am învățat că nu trebuie să fii mereu în centrul atenției pentru a fi apreciat și respectat. Fă-ți treaba cum știi tu mai bine de fiecare dată, restul vor veni de la sine. Lumea îți va putea fura oportunitățile dar nu și visele, banii dar nu bogăția, ideile dar nu inteligența, bucuria dar nu speranța. Te vor putea lăsa fără orice bun material, dar niciodată nu îți vor putea fura caracterul, onoarea și demnitatea. Ceea ce construiești cu sinceritate, armonie și pasiune, are toate șansele să dureze pentru eternitate. Când pui suflet, te dedici în totalitate și ești îndemnat de intenții frumoase, este imposibil să nu îți reușească ceea ce ți-ai propus. Când iubești dezinteresat, când iubești cu toata ființa ta, până și natura complotează ca tu să reușești. Când faptele tale emană eleganță, apreciere și o iubire profundă, până și cel mai închis suflet se deschide în fața ta. Se înfrumusețează. Rezonează la ceea ce tu oferi, la ceea ce transmiți. Sinceritatea apropie suflete, le face să simtă totul la fel, să se completeze și să vibreze împreună la sentimentele ce le unesc. Nu ezita să fii sincer, să îți hrănești sufletul și să îi oferi libertatea de a alege. De a se exprima și de a trăi la intensitate maximă fiecare moment. Nu ezita să te dedici în totalitate pentru ceea ce iubești. Vei cunoaște fericirea, vei fi împlinit. Trăim epoca grabei. Ne grăbim la serviciu, ne grăbim la școală, ne grăbim în trafic, ne grăbim la cumpărături, practic ne grăbim peste tot. Timpul a ajuns dușmanul nostru, suntem mereu în întârziere, mereu avem impresia că ziua este prea scurtă. Uităm de noi și ne pierdem timpul cu lucrurile mărunte care ne aduc satisfacții de moment, lăsând la o parte lucrurile care ne-ar putea aduce satisfacție pe termen lung. În graba noastră de zi cu zi și în concurența permanentă cu timpul, facem totul repede, alegem cantitatea în detrimentul calității. Irosim timp pentru oameni si lucruri care nu merită asta. Adunăm bunuri care nu ne folosesc la nimic doar de dragul de a avea. Irosim ani, ajungând la un moment-dat să cerșim clipe…Ne grăbim, dar uităm să mai și trăim… Diferența dintre un bărbat și un gentleman este că acolo unde un bărbat promite, un gentleman face. Unde un barbat evită, un gentleman rezolvă. Când un bărbat uită, un gentleman continuă să își amintească.

Un gentleman niciodată nu va promite ceva inainte să facă. Și mai ales, un gentleman niciodată nu va desconsidera lumea din jurul său indiferent la ce rang ar ajunge. Iubește bărbatul care face totul pentru a te vedea fericit. Apreciază eforturile lui. Nu profita de sinceritatea lui și nu îți bate joc niciodată de dragostea lui pentru tine. Vei ajunge să regreți abia in momentul când vei ramane fără el. Nu părăsi niciodată barbatul care îți demonstrează zilnic că te iubește pentru moftul de a fi cu cineva pentru care tu reprezinți o nouă provocare in lungul său șir de cuceriri. Nu lăsa barbatul care te iubește prin fapte, chiar dacă nu sunt atat de mărețe, pentru bărbatul care te iubește mai mult din vorbe. Iubește bărbatul care te iubește și uită-i pe cei care te-au uitat.

Fii un domn, fii deosebit, fii special. Fii ceea ce îți dorești dar niciodată nu îți bate joc de persoana care te iubește. Prin asta nu arăți decât ce fel de barbat ești tu.. Cu cât setea ta de cunoaștere și de autoeducare este mai mare, cu atât șansele de a avea succes cresc. Succesul nu apare peste noapte. El se construiește în ani. Prin muncă, seriozitate, ambiție și o dorință continuă de a învăța ai toate șansele să ajungi sus. Obținând succesul prin munca proprie, vei ști cum să îl manageriezi. Vei ști ce să faci cu el. Nu te vei pierde pe drum. Pentru că tot ceea ce este obținut prin propriile puteri este mai prețios și mai ușor de păstrat. Respectul atrage respect. Învățând să te respecți, îi obligi pe ceilalți să te respecte la rândul lor. Oamenii mari, văzând că faci asta, vor aprecia. Ceilalți, vor învăța. Tu rămâi la fel, cu principii și cu un caracter frumos. Cu siguranță te vei face remarcat și vei avea doar de câștigat. Orice poveste are un început. Și orice început se poate transforma într-o poveste. Frumoasă sau urâtă, citită sau nu, asta depinde doar de noi. De felul în care așezăm fiecare capitol al ei pe hârtia vieții. De cuvintele care le folosim pentru ca ceea ce scriem să rezoneze cu frumosul, cu ceea ce aduce bucurie pentru suflet. Scrisă cu dragoste, o astfel de poveste se poate transforma într-un bestseller de succes. O sursă de inspirație, o mângâiere pentru suflet și un gând bun pentru lume. Am văzut oameni care se tem să își construiască propria poveste. Care se lasă conduși de teama că asta le poate cauza dezamăgiri. Dar la fel de mulți am văzut și oameni care fac din povestea lor una de succes. Care o scriu din suflet. Cu litere pornite din suflet. Oferind de fiecare dată ceea ce sufletul te îndeamnă și dorind de fiecare dată să ofere doar lucruri făcute cu intenții bune, este imposibil ca povestea lor sa nu fie una care să stârnească bucurie și admirație. Care să reprezinte o sursă de inspirație. Știu, fiecare își trăiește viața cum dorește, dar oare de ce să îți hrănești frica de tristețe și dezamăgire, când poți să îți hrănești dorința pentru armonie si iubire? Dragostea adevărată nu cunoaște granițe. Ea poate veni la tine în cel mai neașteptat moment. Dacă sunteți făcuți să fiți împreună, atunci mai devreme sau mai târziu veți fi împreună. Și chiar dacă relația voastră nu va fi o reușită la început, acest lucru nu înseamnă că nu sunteți făcuți unul pentru celălalt. Totul este să aveți răbdare.

Dragostea adevărată întotdeauna învinge! Pe altarul dragostei îmi jertfesc egoismul, dar nu şi demnitatea.

Pleacă din locul în care iubirea se înghesuie doar în sufletul tău. Iubirea ta nu va ajunge niciodată pentru amândoi oricât de mare ar fi ea.

Pleacă din viața celui care îți oferă doar locul doi. De ce te-ai mulțumi cu premiul de consolare când poți ocupa cel mai important loc în viața altcuiva?!

Fugi departe de omul care simte nevoia să te verifice ca să te creadă pe cuvânt. Mai devreme sau mai târziu vei simți că tot aerul din jurul tău s-a împuținat. Te vei simți îngrădit și vei dori cu disperare o gură mare de aer proaspăt. Nu accepta să fii tratat ca un gunoi. Știi vorba aia veche care spune că „unde dragoste nu e, nimic nu e”? Eu aș schimba-o. Aș spune că acolo unde nu e respect, orice alt sentiment pălește! Nu vrei să fii confundat cu preșul de la intrare, nu-i așa? Nu permite nimănui să te lovească. Astfel de greșeli nu merită a două șansă. Niciodată! Nu cerși iubirea nimănui. Meriți să fii iubit așa cum iubești, așa că nu are sens să bați într-una la aceeași ușă închisă.

… și nu uita: pleacă cu capul sus de oriunde, convins fiind că ai făcut tot ce s-a putut, că ai dat tot ce ai. A iubi nu înseamnă a-ți pierde demnitatea, deci nu-ți pierde demnitatea atunci când când iubești! Niciodată. Stai printre cei mai buni, învață de la cei mai buni și ai toate șansele să ajungi acolo unde mulți îți spuneau că nu vei ajunge vreodată, adică printre cei mai buni. Experiența nu vine odată cu anii, ea vine odată cu încercările avute și cu calitatea oamenilor din jurul tău. Spune-mi cu cine te însoțești și îți voi spune cine ești. Spune-mi ce faci, și îți voi spune unde vei ajunge. Anturajul te influențează. Alege-l cu atenție. Stai la masă doar cu oameni care te respectă. Respectă-i la rândul tău. Oamenii de calitate întotdeauna vor aprecia asta. Vom zâmbi, vom iubi, vom trăi.

Vom privi cu prietenie in jur, către oameni.

Vom fi prieteni, copii, suflete pereche.

Vom cânta și vom dansa de bucurie și poate uneori ne vom culege lacrimi din colțul ochilor din cauza vreunei noi dezamăgiri. Apoi le vom șterge cu hotărâre și vom zâmbi din nou.

Ne vom gândi la cine am fost și la cine am devenit și poate că vom deveni nostalgici cu gândul la copilăria pe care o pierdem uneori prin cotloanele sufletului. Ne va fi dor și poate pentru câteva clipe vom redeveni cei de care ne e dor.

Ne vom pune dorințe și vom sufla în câte-un puf de păpădie în speranța că se vor împlini. Şi cu puţină credinţă poate că unele chiar se vor împlini.

Vom iubi pentru că asta știm să facem și vom ierta pentru a ne ușura sufletul.

Vom zâmbi pentru că ne stă bine și le vom dărui și altora zâmbete pentru că nu suntem niciodată prea săraci încât să nu le putem împărți.

Vom trăi și ne vom bucura de viață!

…pentru că. Pentru că avem doar una. Doar o viaţă. Învață să nu te lași umilit de nimeni, niciodată. Nu cerși respect si apreciere din partea nimănui. Mergi pe drumul tău bine stabilit și nu îți încălca principiile și valorile morale. Muncește în liniște și lasă faptele și reușitele tale să fie cele care atrag respectul și aprecierea celor din jur. Fă-te remarcat prin ceea ce faci, nu prin ceea ce spui. Vorbele trec, faptele rămân peste ani. Învață să ai onoare, demnitate, caracter și înțelegere. Acestea nu le vei putea cumpăra niciodată. Învață să ai puterea să zâmbești în fața greutăților. Cu siguranță vei găsi mai ușor o soluție de rezolvare. Si cel mai important, învață să ai încredere în visurile tale și în ceea ce faci, atunci când nimeni nu o mai face. Vei vedea că se poate, iar imposibilul este doar in mintea ta și a celor care își doresc ca tu să nu reușești . Ne naștem goi, dar plini de trăiri și sentimente. Căutăm fericirea în lucruri mărețe, uitând că defapt aceasta stă în simplitate. Ne concentrăm pentru a avea o viață, dar uităm să o trăim. Ne pierdem în detalii, uitând de ceea ce contează cu adevărat. Ne umplem sufletul de ură, dar căutăm iubire și înțelegere. Trăim cu speranță, dar refuzăm să credem în noi. Gesturile sincere au devenit o raritate iar respectul ceva efemer. Bărbații nu mai sunt bărbați iar femeile au uitat să mai fie doamne. Reproșurile ne copleșesc viața, iar înțelegerea și vorbele frumoase încep să dispară. Tot ceea ce mai avem este ceea ce alegem noi să hrănim. Hrănind egoismul și invidia, aceste ne vor distruge. Hrănind încrederea și bunătatea din noi, cu siguranță vom progresa.

Cu gesturi frumoase vom schimba lumea. Cu gesturi frumoase, ne vom schimba viața. Cu gesturi frumoase, ne vom schimba pe noi. Când iubești, alege! Alege să fii fericit și să îți trăiești povestea frumos departe de ochii curioșilor. Alege să te dedici în totalitate și să trăiești totul la intensitate maximă fără a te teme de regretele ce vor putea apărea doua zi. Alege să ai încredere și să lupți pentru ceea ce îți dorești cu adevărat. Alege ca sufletul tău să fie primul care se îndrăgostește, iar rațiunea să îl susțină. Alege ca ceea ce iubești să te înalțe, să te facă să zâmbești, să te împlinească și să te transforme în cea mai bună versiune a ta ca persoană. Alege să îți faci timp întotdeauna pentru ceea ce iubești. Să nu lași nici o zi să treacă fără să te gândești la asta. Alege să uiți trecutul și să te bucuri de prezent cu speranțe pentru viitor. Nu raporta persoanele din prezent, la cele din trecut. Vei strica totul. Alege să fii corect, sincer și fără prejudecăți. Cu siguranță iubirea te va răsplăti. – Ochii sunt adevărata cale spre suflet. Privește-i cu atenție. Aceștia nu te vor putea înșela niciodată. Privește-i și bucură-te de frumusețea lor. Bucură-te de sinceritatea pe care o emană. Și descoperă frumusețea din suflet. Vei fi împlinit. Vei fi fericit. Cum stabilești dacă un om este pesimist sau optimist? În funcție de ce criterii? De dispoziția lui dintr-o zi în care i-au mers toate prost? De clipele alea în care e atât de fericit că aproape începe să zboare? Hm… care o fi treaba cu aceste două etichete odioase pe care toată lumea se grăbește să ți le atribuie?

„Ești un pesimist!” – va spune el, optimistul, cel care azi s-a trezit bine dispus, iar pe tine te-a auzit spunând că viața-i mai amară ca pelinul uneori și că ești dezamăgit și abătut pentru că x persoană din viața ta te-a rănit într-un fel sau altul. În fruntea ta stă de-acum lipită eticheta pe care scrie cu litere de-o șchioapă, cu dezgust „Pesimist”.

„Optimistule!” – va spune cu jumătate de gură el, pesimistul, cel căruia ieri i s-au înecat corăbiile, iar astăzi sunt la fel de scufundate ca în ziua precedentă.

Uneori am senzația că unii oameni trăiesc într-un univers paralel. Sau poate că în lumea lor nu există nici răutate, nici minciună. Acolo oamenii nu te trădează, nu te mint, nu îți fac rău intenționat și nu te dezamăgesc niciodată.

La naiba fraților, dați-ne și nouă o mână de ajutor, întindeți-ne o scară, ceva, să urcăm și noi la voi. La noi unele zile sunt groaznice, atât de groaznice încât ne rezervăm dreptul de a fi nemulțumiți în ziua respectivă. Și chiar să ne văietăm. Și nu, nu suntem pesimiști, doar că ne lovim rău de tot de colțurile ascuțite ale realității. Da, există un ceva care se numește realitate. Și în realitatea asta a noastră șefii te calcă pe nervi și îți strică ziua încă de dimineață, prietenii îți mai pun câte o piedică exact când te aștepți mai puțin, pământul îți mai fuge din când în când de sub picioare, cafeaua nu e întotdeauna dulce și cerul nu e în fiecare zi senin. Uneori clacăm și începem să plângem ca niște copii, dorindu-ne cu disperare să vină mama și să ne dea o îmbrățișare. Așa, ca atunci când eram mici.

Ei, ce zici? Încă mai crezi că totul e dulce ca vata pe băț?

Dacă da, bravo ție, norocosule. Dacă nu, nu-mi lipi cu forța în frunte o etichetă care nu mă definește doar pentru că tu ești astăzi într-o formă de zile mari, iar eu m-am trezit cu fața la cearșaf.

P.S. Cică optimiștii trăiesc mai mult decât pesimiștii… asta până îi calcă vreo mașină! Atunci va fi irelevant. Nu? Încearcă să nu pierzi niciodată trei lucruri: respectul pentru tine, respectul pentru cei din jurul tău și responsabilitatea pentru vorbele și faptele tale. Înainte de toate, fii un om corect și de caracter. Nu promite lucruri pe care nu ai nici cea mai mică intenție să le îndeplinești. Prin asta te vei discredita în fața tuturor. Rămâi modest chiar și atunci când succesul te ridică pe cele mai înalte culmi. Modestia trebuie să fie caracteristica oamenilor mari. Nu te răzbuna și nu invidia pe nimeni. Într-un final, fiecare primește ceea ce merită. Nu aștepta să ai ca să fii. O bunăstare materială este importantă dar nu reprezintă totul. Poți să fii cineva chiar și atunci când banii nu sunt o virtute a ta. Poți compensa toate acestea printr-o gândire aleasă, printr-un caracter frumos și printr-o bogăție a cunoașterii. Printr-o inteligență nativă și printr-o educație sănătoasă. Poți să fii bogat în bani dar fără o bogăție a sufletului și o educație aleasă te simți incomplet. Cu adevărat bogat ești doar atunci când reușești să îmbini armonios aceste două caracteristici. Când reușești să ai dar să și fii in același timp. Să fii reprezentat nu doar de valorile mateeiale pe care le deții, dar și de cunoștințele pe care le ai. În viaţă poţi să râzi sau să plângi. Să câştigi sau să pierzi. Să îți aminteşti sau să uiţi. Să cazi sau să te ridici.

Dar frumusețea vieții constă în faptul că mereu vei avea șansa să o iei de la capăt și să faci totul mult mai bine ziua următoare. Păstrează de fiecare dată un aer misterios care să survoleze deasupra ta. Oricărui bărbat care se respectă un astfel de aer îi oferă ceva în plus. O maturitate și ceva care atrăgător. Care îl diferențiază și îl face respectat mai ușor. Întotdeauna misterul a fascinat, a atras curiozități și a făcut ca rorul să fie mai interesant pentru lumea din jur. Fii misterios, dar în același timp deschis și jovial când situația o cere. Lasă-i pe cei din jurul tău să te cunoască doar atât cât este necesar. Nu abuza de o notorietate excesivă și nu îți afișa întreaga viață ca un tapet în fața lumii. Riști să ți-o calce în picioare, să ți-o murdărească. Refuză să fii o marionetă a societății doar de dragul de a fi în centrul atenției cât mai mult. De cele mai multe ori, discreția aduce fericirea, aduce împlinirea și totodată succesul. E mult mai ușor să ai succes atunci când eviți să te afișezi cu el. Când lași doar faptele să te reprezinte. Când rămâi modest și îți cunoști locul. Excesul nu aduce nimic bun. Poți pierde totul mult mai ușor decât ai crede. Celebritatea este greu de manevrat și greu de înțeles. Dacă nu reușești să o faci, ești pierdut. Iarna, anotimp cu vreme de “ia-mă în brațe”. De numărat iubiri și amintiri frumoase. Anotimpul iubirilor pierdute, uitate și regăsite. Iarna, anotimpul colecționar de vise… Gând de dimineață…

Am învățat ca doar luptând cu cele mai mari frici ale mele pot ajunge acolo unde îmi doresc.

Am învățat ca doar crezând, pot face lucrurile la care am visat mereu, să devină realitate.

Am învățat că doar făcând suflete să zâmbească, sufletul meu poate să zâmbească la rândul lui.

Am învățat că mereu oamenii buni au mai mult de suferit, dar cu toate acestea am ales să rămân un om bun.

Am învățat că pentru a fi respectat este nevoie să ofer respect. Și asta m-a ajutat să câștig. Prieteni, bani și parteneri de încredere.

Am învățat că tot ceea ce am primit si voi primi în viață nu este menit ca să mă doboare, ci doar ca să-mi modeleze caracterul și să mă facă mai puternic.

Am învățat că uitând oamenii care m-au ajutat și mi-au fost alături, de fapt mă uit pe mine.

Am învățat că oricât aș învăța, mereu mai am ceva de învățat.

Am învățat că fiecare om are drumul său în viață și fiecare om primește ceea ce merită.

Am învățat că oricât aș încerca să mulțumesc pe toți, nu voi reuși asta niciodată. Așa că am încercat să mulțumesc în primul rând pe cei care contează cu adevărat.

Am învățat că oricât aș încerca să schimb mentalitatea societății, nu voi reuși până nu o voi schimba pe a mea. Și am reușit asta. Deocamdată doar pe a mea. Dar cu societatea încă mai am de lucrat. Dar sunt sigur că voi reuși într-un final! Să adormi împlinit și să te trezești motivat. Să știi că ai pentru cine să muncești și că există cineva care să te aștepte seara acasă. Să vezi in ochii copiilor tăi bucuria de a vedea în tine persoana cea mai de încredere și eroul din viața lor. Să reușești ca prin ceea ce faci să le oferi încredere și să rămâi un model pentru ei. Atunci, te poți numi cu adevărat un bărbat împlinit și fericit! Ne sperie. Bătrânețea e un fapt care ne sperie. Suntem conștienți că este o lege a firii, însă refuzăm să o acceptăm, iar atunci când, întâmplător, gândurile ne duc către ea sufletul nostru se cutremură, înspăimântat că ne vom pierde pe noi înșine în tot acest proces. Că oglinda va arăta de la an la an un alt chip, că sufletul ne va fi din ce în ce mai greu, mai trist.

Timpul nu ne face favoruri, iar noi suntem într-o fugă continuă prin măruntaiele lui. Iar atunci când ne mai oprim ca să ne tragem sufletul o facem doar pentru a ne face noi planuri pentru vacanța de vară sau pentru cadourile de Crăciun. Suntem mereu în așteptarea unui ceva care se va afla întotdeauna undeva în viitor.

Astăzi am avut o discuție scurtă cu iubitul meu despre „a îmbătrâni”. Curios sau nu amândorura parcă ne-a fost greu să abordăm subiectul. Ideea e sufocantă. Teama de a nu-ți mai fi tu în oglindă poate deveni uneori copleșitoare. În suflet se dau tot felul de bătălii, iar pe chip altele și mai mari, cu semne și mai vizibile.

Cred că mai curând ne îmbătrânește sufletul de teama că ne va îmbătrâni chipul.

Nu știu… poate că asociem bătrânețea cu singurătatea, cu moartea și din această cauză ne întristăm și evităm să discutăm despre ea.

Și mie mi-e teamă. Și eu evit să mă gândesc. Căci sufletul îmi devine călău.

Oare oglinda ne devine în timp dușman sau dușman ne suntem noi înșine? Să lupţi ca şi cum nu ai avea nimic de pierdut, este cel mai mare câştig al tău! Luptă! Luptă! Luptă!

Asta-mi spun de fiecare dată când cad. Şi lupt. Şi mă ridic. Până la urmă mă ridic deşi la un moment dat îmi pare că e bine acolo jos, e linişte, nu mai aud zgomotul lumii. Văd gesturi disperate şi frunţi încruntate care îmi vorbesc, dar nu mai aud nimic. E linişte.

Parcă aş vrea să mă mai odihnesc niţel. Am obosit. Să tot cad, să mă ridic, apoi să îngenunchez iarăşi şi iar să fac eforturi pentru a învinge. Pentru că luptele pe care le port cu mine însumi sunt cumplite. Mă seacă de energie, de viaţă, de mine. Iar oamenii nu-mi întind nici o mână, dimpotrivă. Ei îmi zdrobesc sufletul deja căzut la pământ. Pentru că eu cred în ei, în oameni. Naivitatea e o boală greu de dus, oameni buni. Nu te vindeci niciodată de ea pentru că tu crezi. Îi crezi. Şi crezi în ei până la ultima bătaie a inimii. Iar ei te dezamăgesc. Îţi spun „Nu” când vrei să auzi „Da” şi invers. Pleacă atunci când tu îţi doreşti ca un nebun ca ei să rămână. Îţi ucid vise, retezându-le aripile şi-aşa fragile. Te fac să te simţi vinovat pentru greşeli pe care nu le-ai făcut şi în loc să îţi şteargă urma unei lacrimi de pe obraz ei dau naştere la o alta pe celălalt.

Sunt lupte greu de dus acelea în care cel ce trebuie recuperat este chiar sufletul tău. Dar suntem obligaţi să le ducem. În viaţa asta uneori atât de crudă suntem obligaţi să fim puternici şi să ne învingem propriile greşeli, propriile pierderi, să ne învingem regretele şi orgoliul.

Suntem obligaţi să păşim cu demnitate chiar şi cu genunchii juliţi, plini de praf şi de sânge.

Suntem noi împotriva. Noi împotriva vieţii, noi împotriva celorlalţi, noi împotriva noi înşine.

Şi uneori vom câştiga, alteori vom pierde. Dar ne suntem datori să luptăm şi să mergem mai departe!

Întotdeauna. Muncește atunci când toți aleg să stea și să aștepte. Luptă atunci când toți aleg să renunțe. Rămâi pozitiv și crede în potențialul tău când nimeni altcineva nu o mai face. Nu te lăsa controlat de cei pentru care negativismul reprezintă un mod de viață. La un moment dat tu vei fi cel care vei sta și ei vor ajunge să muncească pentru tine! Și vine o vârstă când nu te vei mai uita la ambalaj când vei alege persoana de care să te atașezi. Pe care o vei alege nu pentru felul în care arată sau pentru starea sa materială, ci pentru înțelegerea, iubirea și zâmbetele pe care reușește să ți le ofere în fiecare zi petrecută alături de ea. Persoana la pieptul căreia vei reuși să simți acea liniște a sufletului și a trupului la care ai visat mereu. Pe care vei reuși să o vezi atât cu privirea dar și cu ochiul din sufletul tău. De care te vei îndrăgosti atât pentru frumusețea de pe chipul ei dar mai ales de bunătatea din sufletul ei. Pe care o vei lua atât cu calitățile, dar și cu defectele sale, fără a face din asta un motiv de reproșuri. Pe care o vei înțelege și o vei ajuta să progreseze și să evolueze ca persoană prin ceea ce îi vei oferi. Sfaturi, motivare, liniște, înțelegere și respect. Pe acea persoană nu o vei lua cum ai făcut cu restul de până atunci, cu gândul doar la ora sau ziua următoare, pe acea persoana o vei lua gândindu-te la restul zilelor din viața ta. Evident că oamenii sunt împărțiți în două tabere mari, iar pe lângă ei mai sunt și cei câțiva care încă nu s-au decis în care dintre ele se află, oscilând mereu între „da” și „parcă”, între „da” și „da, dar…”.

Ca să fiu sincer, cu mine și cu voi, nu știu în care tabără e mai bine. Unii spun că a fi mulțumit cu ceea ce ai înseamnă fericire. Și au dreptate. Alții spun că e întotdeauna loc de mai bine și că în viață trebuie să îți depășești limitele. Și cred că și ei au dreptate.

Pentru că suntem mereu nemulțumiți nu reușim să ne găsim liniștea. Tânjim mereu după acel ceva care întotdeauna ne va lipsi, pentru că, fie că recunoaștem public sau nu, niciodată nu vom avea chiar tot ce ne dorim, indiferent câte sacrificii vom face de-a lungul timpului.

Câți dintre cei care au bani, bani mulți, bani pe care îi cheltui cu nemiluita și a căror lipsă nu se simte pot spune că sunt cu adevărat fericiți, împliniți sufletește?

Câți dintre cei care au muncit pentru o carieră de succes într-un anume domeniu afirmă cu tărie că au și o familie în adevăratul sens al cuvântului. Familia înseamnă timp petrecut împreună. Și cariera înseamnă timp, mult timp petrecut în afara căminului. Una dintre cele două va fi întotdeauna pusă pe locul doi. Deci nu le vei putea situa niciodată pe amândouă pe același loc. Cei care spun că o fac mint și se mint.

Adevărul este că suntem greu de mulțumit. Și extrem de lacomi.

Am putea fi fericiți cu puțin, dar noi vom vrea mereu mai mult… Adevărata maturitate a unui bărbat nu vine odată cu anii. Maturitatea unui bărbat vine odată cu experiențele avute și cu puterea lui de a asimila ceea ce întâlnește bun în traiectoria vieții sale. Și cu puterea de a-și controla dorința de dominare și stăpânire asupra persoanei de lângă el. Un bărbat matur este acela care nu uită ca micile gesturi sunt cele care îl diferențiază de restul și îl fac să prigreseze ca bărbat. Acesta nu se sfiește să îi deschidă ușa partenerului , să îi ofere haina la plecare sau să îi țină umbrela atunci când vremea de afară necesită asta. Nu se ferește niciodată să il țină de mână în fața lumii și nu uită să îi ofere întotdeauna respectul cuvenit prin a fi el cel care salută de fiecare dată. Un bărbat matur știe că făcând asta nu își respectă doar jumatatea , dar în primul rând se respectă pe el însuși ca bărbat.

Am auzit mulți bărbați spunând : “De ce să fac eu toate gesturile astea în public și să mă umilesc în fața lui? “. Și din păcate sunt din ce in ce mai mulți astfel de bărbați cu o astfel de gândire. Dragilor, înțelegeți că prin asta nu vă umiliți cu nimic, ba chiar vă ridicați ca bărbați și deveniți respectabili în societate. Un domn care nu a învățat să își respecte jumatatea, nu este un domn. Cel mult bărbat poate să fie… Prin ceea ce faci, te definești. Nu poți să ai fapte reprobabile bătându-ți joc de sentimentele avute și tot frumosul ce te înconjoară și să te aștepți să fii tratat cu respect și să ai parte de dragoste adevărată. Cu toții visăm sa întâlnim acea persoană care să reușească să ne completeze total. Care să ne înțeleagă și să reușească ceea ce nimeni nu a mai reușit până acum. Să ne cunoască sufletul și să reușească să aibă grija de el. Să-l știe lua în palmă și să îl facă să zâmbească. Să știe cum să o facă astfel încât fericirea să ni se citească pe față în fiecare zi. Cu toții visăm să întâlnim acea persoană care să ne iubească așa cum avem nevoie. În diferite moduri, dar cu aceeași intensitate. Care să ne cunoască defectele și cu toate acestea să ne iubească pentru ceea ce suntem. Care să știe cum să se comporte cu noi. În pat, in bucătărie, în societate. Peste tot. Care să aibă capacitatea de a putea să fie exact cum situația o cere. Persoana iubitoare, grijulie, atentă dar în același timp aspră cand situația o cere și cu multă responsabilitate. Care sa stie să fie elegantă. Atât în vorbe și caracter cât și în ținuta avută. Cu toții visăm și așteptăm, dar oare câți merităm? Unde există înțelegere și respect, există dragoste. Există acea ambianță frumoasă în care sufletul poate și își dorește să zâmbească. Există acea trăire sinceră în care cuvintele capătă o altă importanță. În care până și cel mai mic gest este făcut din suflet și transmite emoție și sentimente aparte. Există ceva ce rațiunea este greu să înțeleagă. Ceva ce doar sufletul reușește să o facă. Și reușește al naibii de bine. Există acea adrenalină care reușește să te facă să trăiești totul la un alt nivel. Unul superior, care ajută la progresul tău din toate punctele de vedere.

Unde există înțelegere și respect, există nu doar o relație de moment. Există ceva mai mult de atât. Există viață și există viitor. Unul frumos, bazat pe sinceritate și încredere. În care să te dedici cu totul. Cu sufletul, cu mintea și cu toată ființa ta. Unde există înțelegere și respect, există dragoste. Există acea ambianță frumoasă în care sufletul poate și își dorește să zâmbească. Există acea trăire sinceră în care cuvintele capătă o altă importanță. În care până și cel mai mic gest este făcut din suflet și transmite emoție și sentimente aparte. Există ceva ce rațiunea este greu să înțeleagă. Ceva ce doar sufletul reușește să o facă. Și reușește al naibii de bine. Există acea adrenalină care reușește să te facă să trăiești totul la un alt nivel. Unul superior, care ajută la progresul tău din toate punctele de vedere.

Unde există înțelegere și respect, există nu doar o relație de moment. Există ceva mai mult de atât. Există viață și există viitor. Unul frumos, bazat pe sinceritate și încredere. În care să te dedici cu totul. Cu sufletul, cu mintea și cu toată ființa ta. Pentru toți acei oameni care se plictisesc și își petrec ziua întrebându-se despre viața mea personală, am decis să clarific în mod public tot ceea ce s-a întâmplat, așa că după nu mai vorbesc deloc. Deja acest lucru e foarte dificil.. din păcate, cu inima rănită..relația mea de atâta timp…a ajuns la un sfârșit. Pentru a se evita speculațiile și bârfa, vă informez despre ce s-a întâmplat. Au existat mai multe momente când au fost toate foarte bine, iar eu m-am bucurat foarte mult, iar altele în care am suferit, iar eu nu pot nega faptul că am fost, de asemenea, îndrăgostit nebunește, dar dincolo de faptul că nu am realizat tot răul ce mi-l făcea. Am vrut să văd lucrurile în mod clar și să vad dacă toate acestea au fost adevărate…. Nu neg că sufăr atât de mult, ca inima mi se rupe, dar acum toate acestea se vor termina. Astăzi s-a terminat relația mea cu burgeri, cartofi prajiti, ciocolată, dulciuri, pizza… Barbatul care te distrează reprezintă un moft. Barbatul care te iubește, o binecuvântare. Iar barbatul care te motivează și te sprijină, o adevărată comoară. Pășește cu grijă în sufletul meu.

Ți-aș spune să te descalți dacă nu e prea mare deranjul.

Să pășești ca și cum ai pluti, să nu-ți simt pașii apăsați și grei.

Vezi tu, acum e curat. E liniște acolo. Am aerisit și miroase frumos.

Știi cum miroase? Miroase a tei. Așa spun eu că miroase sufletul curat. A tei.

Am avut multă dezordine în suflet. Mult noroi.

Până acum nu am rugat pe nimeni să se descalțe. Iar oamenii au intrat fără să țină cont de nimic. Au intrat tropăind, parcă strivind tot ce-am așezat în mine.

Și știi ce au lăsat în urmă? Și-au lăsat toate neîmplinirile lor și toată amărăciunea. Mi-au lăsat-o mie.

De ce mi-au lăsat-o?

De ce să plâng eu lacrimile altor oameni când le am pe ale mele?

Așa că am decis să pun niște reguli de bun simț la intrarea în suflet. N-ai văzut că pe la orice intrare e pus câte un semn, câte un avertisment?

Așadar, în sufletul meu nu se mai intră încălțat, ci cu tălpile goale.

Nu se calcă apăsat, ci se merge ca și cum ai călca pe nori.

Se respectă programul de liniște și se tratează cu multă iubire.

De asemenea, am instalat și un detector de falsuri, așa că mare grijă!

Sufletul meu nu e de vânzare și e foarte primitor dacă sunt respectate regulile de la intrare.

Mulțumesc pentru înțelegere și… bine ai venit!

Am fost un copil fericit. Și cred că lipsa tehnologiei avansate mi-a făcut copilăria atât de frumoasă. Petreceam mult timp afară, iar „Țară, țară vrem ostași”, „Șotron”, „Fete, filme și băieți…” și multe altele erau jucăriile mele. Port și acum pe genunchi și pe coate, cu mândrie, semnele acelor zile de vară petrecute sub soarele ceva mai blând.
Și părinții. Și bunicii. Da, și ei mi-au făcut copilăria minunată. Pentru că și-au făcut întotdeauna timp pentru mine și pentru că nu mi-au umplut viața cu munți de jucării, ci cu multă afecțiune.
Fac parte din „Generația cu platforme” sau ” Generația Atomic Tv”, generație care asculta cu nesaț Andre, Body&Soul, Blondy, Animal X, 3SE, Candy sau Britney Spears, Christina Aguillera, Spice Girls, Blue, N’Sync, Backstreet Boys și mulți alții. Uneori îi readuc și în prezent și îi ascult cu aceeași plăcere cu toate că unele versuri sunt de-a dreptul caraghioase. Toate astea alcătuiesc comoara acelor ani ai copilăriei fericite.
„Generația cu platforme” a fost generația prietenilor buni, a primului sărut primit destul de târziu, a obrajilor rumeni și a oracolelor. Generația lui Sailor Moon și a gumei Turbo, a posterelor din reviste lipite pe pereți, a casetelor și ale cărților cu „Povești nemuritoare”.
Farmecul de-atunci s-a păstrat bine în sufletul meu. Și educația primită la fel. Am fost învățați să fim respectuoși, să spunem „Vă rog” și „Mulțumesc”, să fim cinstiți și buni.
Sufletul nu ne era încă încărcat de mizeria lumii. Râdeam colorat și eram niște luptători neînfricați. Eram învingători. Mereu.
Oamenii mi-au luat și îmi vor lua multe, însă copilăria din suflet nu mi-o vor putea răpi nicicând. Nu aștepta un motiv pentru a te respecta și pentru a ști că de fiecare dată meriți ce este mai bun și mai frumos. Nu aștepta ca cei din jurul tău să te aprecieze pentru a realiza ce fel de om minunat ești. Oamenii sunt mulți și părerile la fel de multe. Parerea ta despre tine și ceea ce faci pentru tine sunt lucrurile care contează cu adevărat. Învață sa ai încredere în tine și în potențialul tău. Țintește sus și vei ajunge sus. Îndrăznește să fii un inovator și un nonconformist. Original și cu idei și principii bine stabilite. Vei avea doar de câștigat. Nu am învățat să pierd. Nici oameni, nici lucruri. Urăsc să mă simt înfrânt și să simt cum jumătate din viața care îmi curge prin vene dispare într-o milisecundă în care mă văd fără acel ceva sau cineva pe care îl iubesc.

În ultima vreme simt cum anumite lucruri și ființe îmi scapă printre degete, iar eu nu pot decât să asist neputincios la acest spectacol macabru în care nu sunt doar spectator.

Mi se pare groaznic, groaznic în adevăratul sens al cuvântului „să nu mai ai”. Genunchii parcă se transformă în plastilină, în stomac se cască un hău, iar de gât te strânge o mână invizibilă, dar fermă, care îți ia și ultima suflare. Iată deci cum mă simt eu când sunt pe cale de a pierde și totul se petrece sub ochii mei.

Dacă puterea unui om se măsoară în funcție de cum înfruntă acesta pierderile, de orice fel, în momentul în care se întâmplă, aș fi puternic doar pe jumătate. Pentru că după ce experimentez toată disperarea, mâhnirea, frustrarea și neputința pe care le poate simți un om mi le asum. Le accept. Mai greu, mai ușor, dar îmi accept aceste goluri care prind rădăcini în mine. Dar atunci când se întâmplă… atunci când se întâmplă sunt cel mai vulnerabil om de pe Pământ. Mă sufoc cu propria disperare și am oribila senzație că totul se întâmplă prea repede. Prea repede ca să pot face ceva.

Nu. Eu nu am învățat să pierd. Nici oameni, nici lucruri. Cum e bine și cum e rău? Ce să spui, când să spui și cum să spui? Ce să gândești? Ce să simți? Asta cu siguranță vor avea impresia că știu mai bine decât tine, ceilalți.

Alegerile tale vor deveni cel mai probabil teme de dezbatere în cercul tău de cunoștințe și nu numai.

Oare de ce avem impresia că știm mai bine decât celălalt ce e de făcut cu viața lui? Ce și pe cine trebuie să aleagă? De ce suntem convinși că dreptatea e întotdeauna la noi?

Ne pricepem cu toții în a analiza și a critica alegerile celorlalți. Cu siguranță nu trebuie să le înțelegem și nici să le judecăm, ci să le acceptăm pur și simplu. Doar pentru că nu coincid cu ale noastre nu înseamnă că sunt greșite.

Mi-ar plăcea ca ceilalți oameni din jurul meu să înceteze să-mi spună „cum și ce e mai bine” să fac. Îmi voi asuma riscul unei erori de judecată sau de intuiție, iar dacă voi greși îmi voi fi eu însumi judecător.

Vreau să fiu lăsat să-mi fac propriile alegeri. Poate că nu vor fi întotdeauna cele greșite… Cuvintele dor, oamenii judecă și sentimentele se schimbă. Relațiile scârțâie, minciuna apropie iar adevărul desparte. O societate atipică și plină de fapte repropabile, de invidie și nepăsare. Suflete goale dar frumos îmbrăcate, poleite la exterior dar putrede la interior.Totul în goana după celebritate și faimă. Totul pentru a impresiona, pentru a fi în centrul atenției. Ne pierdem în această vâltoarea a societății, uitând defapt să mai fim oameni. Ne complacem în mediocritate și trăim cu iluzia că suntem fericiți. Ne bucurăm trupul, uitând totuși că mai avem și un suflet. Tânjim după iubire sinceră dar ne gândim de fiecare dată la noi înșine. Uităm că pentru a putea să primim, trebuie să oferim. Doar așteptăm. Așteptăm un trai mai bun, o mașină mai bună, o casă mai frumoasă și o societate mai bună. Așteptăm, dar nu facem nimic pentru asta. Doar vorbe, doar așteptare și nimic mai mult… Respectul este scump. Nu îl aștepta din partea oamenilor ieftini. Nu îl căuta în locuri unde falsitatea si ipocrizia sunt dominante. Vei sfârși printr-un esec. Caută-l acolo unde oamenii au caracter și onoare. Caută-l și câștigă-l prin faptele tale. Atunci respectul va dura. Când va fi câștigat. Respectul cumpărat nu mai este respect. Este doar o iluzie a oamenilor pe care doar banii îi reprezintă. Am construit și s-a dărâmat. Dar am adunat resturile rămase din sufletul meu și le-am pus mereu la loc. Și continui să o fac.

Am visat și s-a năruit. Nu știu cum le-am pierdut, dar s-au pierdut. Visele.

Am crezut în doi, în noi. Apoi am învățat să cred doar în mine și în Dumnezeu.

Am dăruit, dar am știut și să primesc.

Am disprețuit. Apoi am învățat să iert.

Am plâns. Pentru toate motivele posibile. Lacrimile vin din suflet și se duc tot acolo, vindecându-l. E un paradox. Dar e cât se poate de adevărat.

Am fugit. Și de oameni și de mine însumi. Apoi am învățat să-i accept și să mă accept. Și totuși, mai am momente când fug. Mai ales de mine… ”Mai târziu” devenea „prea târziu”…

… pentru că amânam, pentru că aveam falsa impresie că voi avea timp să le fac pe toate şi că mâine sau luna viitoare voi face cu siguranţă acel lucru pentru care n-am timp astăzi.

Credeam că „te iubesc” va suna la fel de bine şi mâine sau că îmi trebuie timp că să-mi înfrâng orgoliul şi să spun „Iartă-mă!”. Aveam certitudini. Că prietenii vor fi mereu aceeaşi şi că mâine va veni cu siguranţă. Încă mai cred asta şi încă mai am prostul obicei de a amâna. Încă mai cred că am tot timpul din lume pentru a-mi revedea prieteni vechi sau pentru a-mi recunoaşte toate greşelile. Încă mai cred că timpul mi-e prieten şi că voi putea face anumite lucruri când vreau eu, cu gândul că „am eu timp să fac şi asta…”.

Mă apasă timpul. Îi simt greutatea pe umeri, dar continui să cred că îmi aparţine doar mie şi că mă pot folosi oricând de el. Dar timpul e ştrengar, mi se strecoară printre degete, printre ani şi nu stă-n loc o clipă. Alerg spre nicăieri fără nici o ţintă. Şi simt că azi nu-mi e de ajuns. Îl vreau şi pe mâine. Am atâtea de spus, de făcut, de simţit. Şi uit. La naiba, uit că doar de AZI sunt sigur. Că azi trebuie să fac, să spun, să simt.

Mă apăsă timpul. Şi vreau să mă vindec de boala numită „MÂINE”. Vreau să mă înving pe mine şi să încetez să mai dau timp timpului. Pentru că timpul nu are timp. Şi nici eu n-am timp! Să mulțumești pe toți, înseamnă să nu te mulțumești cu adevărat niciodată pe tine însuți. Cu toții din jurul tău sunt importanți, dar crede-mă, tu ești cel mai important dintre ei! Așa că ai grijă de tine, înainte de toate. Pentru că dacă tu nu o faci, riști să nu o facă nimeni. Ajungi să fii condamnat atunci când sufletul tău simte nevoia de singurătate. Obosit fiind, sufletul simte nevoia să fie singur. Tu simți nevoia să petreci ceva timp cu tine, cu gândurile tale. Simți o nevoie acută, fizică și sufletească, de tăcere. De liniște. De ecoul propriilor gânduri. Pentru că oricât de mult ai iubi oamenii și prezența lor, uneori vrei să te ai doar pe tine. Dar ei nu vor înțelege asta. Se vor supăra, se vor simți neglijați, uitați. Nu vor înțelege nevoia ta de liniște și o vor interpreta și analiza la infinit. Te vor întreba mereu „De ce?”. Sau vor spune că ești egoist.

Nu voi da niciodată explicații pentru nevoile mele de singurătate. Nu sunt nici tristeți, nici melancolii, nici depresii. Sunt regăsiri. Mă simt în siguranță în liniște. Am senzația de libertate.

Cred că singurătatea e prost înțeleasă, motiv pentru care mai toată lumea se teme de ea. Eu nu mă tem. Dimpotrivă. Uneori o caut așa cum caut să fac orice alt lucru care îmi aduce bucurie.

Singurătatea nu mă bucură, nu mă întristează, însă din când în când îmi face bine. Un bine care nu poate fi explicat în cuvinte, ci doar experimentat.

Uneori eu, doar eu îmi sunt de ajuns. Nu spune oamenilor unde te doare. Vei fi mereu lovit acolo. Fii puternic în fața lor de fiecare dată. Așa nu vor avea ocazia să îți cunoască slăbiciunile și nu vor putea profita de ele. Când iubești, oferi. Oferi libertate, respect și încredere. Motivație și speranță. Oferi tot ceea ce tu ai nevoie. Oferi acel sentiment de liniște și înțelegere.

Când iubești, asculți. Asculți glasul sufletului persoanei iubite, asculți fiecare bătaie a inimii și fiecare tresărire de emoție pe care reușești să o provoci. Asculți tăcerea și o înțelegi. Sufletul te ajută să reușești asta.

Când iubești, accepți. Accepți că dragostea necesită sacrificii. Accepți toate defectele persoanei iubite și o iubești pentru modul în care încearcă să le corecteze.

Când iubești, uiți. Uiți de dezamăgirile trecutului și te bucuri de prezent. Uiți toate relațiile eșuate și persoanele care ți-au produs suferință. Nu le compari pe cele din prezent niciodată cu cele din trecutul tău. Făcând asta, riști să le alungi din viața ta.

Când iubești, alegi. Alegi să te schimbi și să îți schimbi obiceiurile. Devii mai responsabil și mai atent la gesturile și comportamentul tau.

Când iubești, trăiești cu adevărat. Totul devine mai frumos și totul capătă sens. Sufletul iți zâmbește odată cu chipul. Timpul capătă o altă dimensiune, iar tu, tu devii cu adevărat implinit. Atunci când începi să-ți trăiești cu adevărat viața, să realizezi ce presupune ea și ce trebuie să faci e ca și cum te-ai trezi deodată în mijlocul oceanului. Înaintezi, puțin câte puțin, uneori grăbit, mărind viteza, alteori,plutind în derivă purtat de valuri. Și pentru început ți se pare simplu. Ba mai mult, ai impresia că tu ești unicul stăpân al vieții tale și că nimeni și nimic nu te poate zdruncina.

Sunt zile în care soarele se oglindește în apa limpede, iar tu ești fericit pentru liniștea care te înconjoară și zile în care de nicăieri apar nori negri, vestitori de furtuni periculoase pe care n-ai cum să-i eviți și nici să-i alungi. Vei rămâne acolo unde ești, așteptând să treacă furtuna de la sine sau vei lupta, vei îndura frigul și ploaia care îți biciuie fața și poate că nici nu vei observa lacrimile care o iau la fugă pe obraji în jos, confudandu-le cu stropii de ploaie.

Vor fi momente când vei fi învins deși ai luptat cu vitejie. Te vei aduna de unde ai căzut și vei merge mai departe pentru că soarele îți va fi zâmbit din nou.

Apoi îți vei simți din nou inima plină de miracolul și frumusețea fiecărui răsărit și vei admira tăcut, gânditor fiecare apus.

Iar timpul va trece. Vei învăța să accepți că zilele liniștite vor fi mereu urmate de cele pline de furtuni și invers. Îți vei însuși faptul că valurile îți pot fi prieteni și dușmani deopotrivă și că cele mai importante bătălii le vei duce în singurătate.

Vei păstra în adâncul tău câte o comoară de la fiecare om care îți va ieși în cale și cu timpul, doar cu timpul, poate vei învăța să te aperi și de rechini… E greu să pleci şi uneori e chiar mai greu să rămâi. Dar cu siguranţă cel mai greu este să nu mai priveşti deloc înapoi.

E posibil să nu învăţăm niciodată să lăsăm totul în urmă. Ne impunem să facem asta, dar într-un moment de slăbiciune dăm fuga înapoi. Poate că teama de necunoscut, nesiguranţa ne împinge să facem cale întoarsă pe drumurile deja ştiute. Şi poate că uneori e bine să o facem. Să ne întoarcem acolo unde am lăsat părţi din noi. Uneori pentru a le recupera, alteori pentru a găsi răspunsuri la întrebări care ne consumă emoţional, pentru a accepta fapte şi pentru a ierta greşeli. Pentru a ne împăca propriul suflet.

Cândva, ai plecat. A venit o zi când ai decis că e momentul să pleci, realizând că acolo unde erai un univers ai devenit o planetă mică şi neînsemnată sau că locul tău în inima celuilalt nu mai e chiar al tău. Sau poate c-ai plecat dintr-un moft, încercând să-ţi dovedeşti ţie însuţi ceva.

Tu ai greşit sau el a greşit sau aţi greşit amândoi. Nici nu mai contează acum ce s-a întâmplat, ce s-a spus sau ce s-a gândit atunci. Acum amintirile nu-ţi dau pace şi parcă îţi vine s-arunci o privire peste umăr. Şi o arunci. Pe drumul înapoi recunoşti oameni, locuri şi arome. Ţi-e totul familiar şi inima parcă ţi s-a trezit la viaţă. Privind cu alţi ochi, totul pare schimbat şi nu eşti încă sigur dacă schimbarea ţi-e sau nu pe plac. Faci un popas, apoi încă unul şi încă unul. Eşti nemulţumit de ce găseşti. Îţi continui drumul şi începi să găseşti pe ici o frântură de suflet, pe colo o bucăţică de inimă. Cu mâna tremurândă te apleci şi le recuperezi. Cumva, reuşeşti să le reasamblezi la locul lor şi deşi nu se mai potrivesc că prima oară te simţi mai…întreg.

Abia acum realizezi că erai incomplet, că ce ai lăsat în urmă era important şi că fugind nu te-ai îndepărtat de cei pe care ai vrut să-i laşi în urmă ci chiar de tine însuti. Te-ai regăsit. Da, acum te-ai regăsit şi te simţi împăcat. Ai învăţat să accepţi că trecutul nu se uită, ci se asumă şi că nu poţi fi fericit dacă nu ai sufletul întreg.

Pentru că vezi tu… nu uiţi niciodată ce-ai iubit, ce-ai plâns, ce-ai îmbrăţişat.

Eu nu ştiu să uit… Cândva, e posibil să fi avut impresia că mă cunoşti. Poate ai crezut că ştii cine sunt şi ce simt. Ba chiar la un moment dat te-ai crezut îndreptăţit să-mi spui că ce simt eu e prostesc şi nefiresc. În spatele unei bucurii afişate ai găsit laudă, iar atunci când poate eu mă agăţam de un fir de speranţă, tu ai văzut depresie şi pesimism. Ai căutat să mă răneşti aruncând cu vorbele după bunul plac. Nu ai ţinut cont că, sufletul meu, oricât de mult aleg să ţi-l dezvălui, va rămâne un mister pentru tine şi uneori, chiar şi pentru mine. Aşadar, te-ai grăbit. Mi-ai interpretat greşit gândurile, intenţiile, prietenia.

Încetează!

Nu sunt o păpuşă de cârpe şi tu nu eşti un păpuşar. Nu ai dreptul să îmi spui ce să spun, ce să vreau, ce să simt. Nici pe cine să iubesc şi nici pe cine să ignor. Nu-mi poţi şterge bucuria şi nici nu eşti vrednic să-mi alini tristeţea.

Dacă astăzi sunt trist, tu stai fără grijă… mâine o să-mi treacă. Dacă vreau să-mi strig bucuria şi fericirea, o strig lumii întregi. Şi nu-mi pasă că tu o vei interpreta în fel şi chip.

Nu ai fost lângă mine nici când am plâns fără lacrimi şi nici când m-am împleticit în încercările mele de a mă ridica de jos după câte o înfrângere. Tu te-ai mulţumit doar să-mi analizezi bucuria, tristeţea, furia, dezamăgirea, regretul. Ai luat fiecare bucăţică din sufletul meu şi ai pus-o sub lupa ta. Dar te-ai gândit vreodată că poate pe sticla lupei tale s-a aşternut praful neimplinirilor?! Te-ai gândit vreodată, măcar o dată, că poate te înşeli? Că poate mă judeci greşit?

Nu o să încerc şi nici nu vreau să te înţeleg. Am obosit straduindu-mă să mulţumesc pe toată lumea.

Mie nu mi-e ruşine dacă mi-arăţi oglinda. Sunt suficient de matur încât să-mi asum cu demnitate tot ce nu am făcut bine.

Tu poţi spune acelaşi lucru? Oamenii buni sunt buni și atât.

Ei nu se lăuda cu ceea ce fac și nici cu ceea ce au, nu ajută doar pentru a fi ajutați, nu se joacă de-a prietenia și nici nu sar gardul demnității doar pentru a fi în centrul atenției.

Oamenii buni nu se răzbună și nu se leapădă de tine ca de un gunoi atunci când nu le mai ești folositor.

Oamenii buni nu își însușesc singuri această calitate, ea fiindu-le atribuită de către ceilalți, în semn de prețuire pentru faptele lor.

Oamenii buni sunt buni și atât. Sufletul meu e închis pentru curățenie și renovare.Astăzi am tras obloanele peste sufletul meu și am hotărât să reorganizez tot ce am adunat aici cu sau fără voia mea. Vreau să curăț de pe podeaua sufletului resturile de prietenie rămase în urma oamenilor care s-au jucat de-a prietenia așa cum te joci de-a v-ați ascunselea. S-au strâns grămăjoare și parcă au început să degaje un miros neplăcut. Mi-am spus că este imperios necesar să dezinfectez și pereții de dezamăgire, de regrete, de durere.

Lacrimile mi-au curs până în suflet uneori, așa că trebuie să șterg bine și ferestrele. Sunt pline de dâre albicioase care par destul de greu de curățat.

Da, de astăzi sufletul meu e închis pentru curățenie și renovare. Nu intrați și nu insistați!

E vremea curățeniei, pentru că sufletul are nevoie de liniște. Sufletul e o casă pe care trebuie să o menții curată, aerisită, parfumată. Apoi, după ce ai făcut curățenia necesară, trebuie să reorganizezi, să redecorezi. Pentru că vezi tu, uneori, curățând și aruncând ce nu-ți mai folosește încăperea rămâne tot mai goală. Așadar va trebui să agăți pe perete un tablou-două de speranță, pe jos să așezi un covor de gânduri bune, la fereastră să pui o perdea de credință, iar pe măsuța din mijlocul încăperii să pui un coșuleț de prietenie. Bun. Acum nu mai rămâne decât să luminezi întreaga încăpere cu iubire.

Curățenia e gata, iar casa a devenit din nou spațioasă și primitoare. Acum miroase și frumos. Simti?

Sufletul curat miroase a tei. M-am lepădat de regretele care îmi măcinau puțin câte puțin sufletul. Și m-am lepădat și de oamenii care au încolțit în inima mea îndoiala, nesiguranța și dezamăgirea nu ca de o haină veche cum probabil au crezut ei, ci ca de coaja unei răni care a copt prea mult timp. Era firesc, necesar.

Mi-am găsit cu greu liniștea. Zilele mi-au fost agitate, iar nopțile zbuciumul sufletesc a lăsat câte o amprentă de fiecare dată.

Cred că am învățat, în sfârșit, să las totul în urmă. Tot ce mi-a știrbit încrederea în mine și în oameni, tot ce m-a tras în jos pe mine ca om, tot ce n-am reușit, tot ce am greșit și n-am mai putut să repar, tot ce m-a făcut să mă simt singur, trist și descurajat.

Am înțeles după atâta amar de vreme că cele care mă țineau în loc sau mă făceau să dau înapoi erau de fapt propriile regrete, propriile bătălii pierdute.

Astăzi știu că ce am pierdut pierdut rămâne și că momentele în care m-am rătăcit printre propriile greșeli, alergând mereu într-un trecut în care credeam că am fost fericit au avut ca scop regăsirea unui eu mai puternic, mai matur, mai rațional.

Astăzi sunt împăcat cu ceea ce sunt și cu ceea ce am. Sunt împăcat cu mine pentru că m-am lepădat de regrete. De toate acele regrete de plumb. Fii fericit. Oricum tristețea ta nu interesează pe nimeni cu adevărat. Toți se vor preface că le pasă, dar își vor continua drumul pe lângă tine. Nu te baza pe ajutorul lor. Tu fă ce te face fericit. Și fă-o des. Pentru ca la un moment-dat vei ajunge ziua când vei realiza că nu mai ai timp să faci lucrurile pe care ți le doreai sa le faci, iar numărul regretelor va fi mult mai mare decât cel al amintirilor frumoase…