Un scaun pe la Viscri

Un scaun pe la Viscri

Un scaun , nu mai mult , dar cata viata , 
Cata miscare el vede-n jurul lui 
Si bucurii , si lacrime pe fata , 
Dar mut , el nu le spune nimanui . 
El m-a vazut la inceputul vietii 
Cercind sa il dobor , neputincios , 
Voind sa fiu la fel cu calaretii 
Calare , sus pe calul lor focos . 
Si mai tirziu , sezind pe el alene , 
Cu gindul dus departe catre ea , 
El m-a vazut si tine minte bine 
De cite ori am plins durerea mea , 
Sau fericit , zvicnind mereu din scaun , 
Pindind venirea ei dupa perdea , 
Cind aparea , saream la usa ca un 
Copil voios ce-a capatat ce vrea . 
Dar timpul trece , dragul meu prieten , 
Nici tu , nici eu nu mai sintem ce-am fost . 
Tu gemi usor cind doar m-ating de tine , 
Eu raman gol si atat .