INCONJURUL LUMII

Să mă vindec de iubire,
Cerc să fug spre amintire,
Dar vrăjit de dorul greu,
Tot mă-ntorc spre trupul tău.

Trupul tău, ca de ATLAS,
Care face să mă doară,
Anii mei, ce-mi par prea mulţi,
Anii mei, posaci şi sluţi.

Mai ţii minte, iubirea mea,
Cum stăteam culcaţi în iarbă,
Şi scrutam copacii groşi,
Cum priveau invidioşi.

La iubirea noastră mută, ascunsa,
La privirea ta albastra, infinita,
În care privirea mea
Ca-ntr-un lac se îneca?

Fără gând, fără vorbire,
Te sorbeam dintr-o privire,
Şi-mbătaţi de buze moi,
Lumea-ntreagă eram noi.

S-a dus ziua de cu zi, vremea vremuieste,
Şi-a rămas doar amintirea…
Să mă vindec de iubire,
Nu găsesc nici o ieşire.

Gândul meu, copil zănatic,
Sufletu-mi, flăcău tomnatic,
Şi toată făptura mea,
Tânjesc la iubirea ta.

Cum spuneam, cam în neştire,

Să mă vindec de iubire,
Spre-amintire vreau să fug,
Dar tot la tine ajung,

Iubirea mea, din fila cartii de iubire.