Silogismul

Silogismul este o formă de argumentare logică în care o propoziție (concluzia) este inferată din alte doua propoziții (premise). Exemplu: „Toate mamiferele acvatice sunt cetacee; toți delfinii sunt mamifere acvatice; deci toți delfinii sunt cetacee”. Aristotel a definit silogismul în Analitica prima drept „o vorbire în care, dacă ceva a fost dat, altceva decât datul urmează cu necesitate din ceea ce a fost dat”. Silogismul reprezintă un raționament deductiv.

Legi de structură

 

1. Silogismul conține trei propoziții, două premise și o concluzie. Cel puțin o premisă este afirmativă (se poate arăta că din doua premise negative nu rezultă cu necesitate o concluzie).
2. Silogismul conține trei termeni, numiți după mărimea relativă a sferei lor: major, mediu, minor.
3. Termenul mediu trebuie să fie distribuit cel puțin într-o premisă pentru a putea face legătura intre termenii extremi.
4. Termenii extremi, majorul și minorul, figurează separat în câte o premisă și impreună în concluzie.

Structura standard a silogismului

Un silogism este format din 3 propoziții categorice. Premisa majoră conține termenul major sau mediu și predicatul logic al concluziei. Premisa minoră conține termenul minor sau mediu și subiectul logic al concluziei. Concluzia conține subiectul și predicatul.

Exemplu:

Premisa majoră: Toți oamenii sunt muritori.
Premisa minoră: Socrates este om.
Concluzie: Socrates este muritor.
Termenul mediu este „om”, subiectul este „Socrates” (termenul minor), iar predicatul este „muritor” (termenul major). Silogismul este o forma de rationament. Dupa cum se stie logica studiaza si alte forme de rationament, pe care oamenii le folosec in activitatea lor practica si de cunoastere, cum sunt cele ipotetice, disjunctive s.a. Logica clasica este teoria rationamentului silogistic creata de Aristotel,cu toate perfectionarile, tehnicile si completarile incorporate ulterior, pastrandu-si caractersticile care o deosebesc de alte tipuri de logica. Pentru Aristotel obiectul logicii il constituie demonstratia ,iar demonstratia se face prin silogism, sau mai exact printr-o anumita specie de silogism, fiindca, daca,,demonstratia este un fel de silogism”, orice fel de silogism este o demonstratie. Se poate conchide de aici ca obiectul logicii este, pentru Aristotel, silogismul. Dupa precizarile din Topice demonstratia este silogismul in care premisele sunt, adevarate si prime”.  Din definitia pe care o da silogismului se vede ca Aristotel identifica chiar silogismul cu deductia, asa cum s-a observat nu o singura data: ,,Silogismul este o vorbire in care, daca ceva a fost dat, altceva decat datul urmeaza cu necesitate din ceea ce a fost dat”. Trasatura esentiala a silogismului sete decurgerea necesara a concluziei (,,altceva”) din premise (,,ceea ce a fost dat”). Trasatura care caracterizeaza deductia. Desi definitia silogismului este larga Aristotel se ocupa numai de un fel de rationamente deductive, silogismele. Caracterizarea silogismului nu apare limpede de la inceput; ea se precizeaza abia dupa ce sunt stabilite toate modurile valide, asertorice si modale, ca si cand Aristotel insusi si-ar fi precizat ideile pe masura ce a anlizat si inventariat formele silogistice valide.  Dupa ce defineste silogismul,la inceputul Analiticelor prime, se ofera cateva elemente despre premise si termeni. ,,Premisa este un enunt care afirma ori neaga ceva despre ceva, o definitie adecvata judecatii in general, dar care este interesata, deoarece afirma net ca in silogism intra numai judecati categorice. In cap.25 in partea din Analiticelor prime se formuleaza catava ,,legi” ale silogismului: ,,este clar ca o concluzie silogistica urmeaza din doua premise, si nu din mai multe”(Ibid.,I. 25, 42, a 45-46).  Rezulta ca in structura silogismului intra trei judecati categorice, doua prmise si concluzia. Aristotel deosebeste termenii in major, mediu, si minor, asa cum vor ramane in logica, dar precizarea ca ,,lege”, in sensul logicii clasice, ca silogismul are numai trei termeni care se face tot dupa tratarea intregii silogistici: ,,Orice demonstratie si otice silogism se intemeiaza numai si numai pe trei termeni.  In logica post-aristotelica s-a stabilit criteriul functiei logice din concluzie, in conformitate cu care este major termenul care in concluzie este predicat si minor termenul care in concluzie este subiect. Termenul mediu intervine numai in premise. Premisa care contine termenul major se numeste premisa majora, iar cea care cotine termenul monor, premisa minora.  Concluzia silogismului uneste doi termeni care nu sunt uniti in premise:relatia dintre acesti doi termeni decurge din relatia in care se gasete fiecare dintre ei cu termenul mediu, in premise, sau altfel spus, relatia dintre termenii concluziei se stabileste prin mijlocirea termenului mediu. Concluzia nu rezulta din nici una dintre premise luata separat, ci numai di ambele premise. De aici si definitia obisnuita a silogismului ca rationament in care se stabileste o relatie intre doi termeni pe baza relatiei lor cu un al treilea termen. Ca si cazul altor notiuni fudamentale, o definitie pe deplin satisfacatoare a silogismului nu poate fi data si de aceea ea este adeseori evitata. O definitie mai cuprinzatoare a silogismului ar putea fi: rationamentul compus din trei termeni si trei judecati categorice, din care doua sunt premise ce contin un termen comun, iar alta concluzia care uneste ceilalti doi termeni,in baza relatiei lor cu termenul comun.  Cunostimta dobandita prin silogism ilusreaza foarte bine caracterul discursiv al gandirii logice, care se serveste de concepte si avanseaza prin trepte intermediare, prin mediere, opunandu-se intuitiei intelectuale, forma de cunoastere careia, fie ca este considerata de natura rationala, fie ca este considerata de natura irationala, i se atribuie calitatea de a sesiza direct adevarurile cautate. In silogistica lui Aristotel se folosesc numai termeni referentiali, pozitivi si generali. In decursul dezvoltarii logice clasice se vor introduce in silogistica si termeni singulari si termeni negativi.  Dupa ce da definitia silogismului,Aristotel face o distinctie capitala pentru teoria silogismului: el imparte silogismele in perfecte si imperfecte ,,Numesc perfect silogismul care nu mai are nevoie de nimic altceva decat datul, pentru ca necesitatea sa fie evidenta. Iar imperfect este un silogism, daca el are nevoie de una sau mai multe determinari care, cei drept, sunt cosecinta necesara a termenilor dati, dar n-au fost enuntate anume ca premise”. Termenul de silogism este un termen general, care se aplica unei intregi clase de rationamente. Fiecare silogism, fie ca este exprimat in forma sa logica, fie ca cuprinde termeni concreti sau apartine unei anumite figuri si unui anumit mod silogistic. Prin figura se intelege structura silogismului data de functia logica a termenului mediu in premise.  Desigur ca o asemenea tratare a silogisticii clasice presupune asumarea tezei ca ea reprezinta o dezvoltare a silogisticii aristotelice si ca in istoria logicii poate fi urmarita o linie continua, in care una si aceeasi doctrina creste si se amendeaza pastrandu-si identitatea.