Despre limbaj si afazie

Despre limbaj si afazie

>>> “Limbajul este un fenomen deosebit de complex care a preocupat de multă vreme pe oamenii de ştiinţă din cele mai variate domenii. Fiind prin natura sa un proces prin excelenţă psihologic, limbajul este în primul rând obiectul de cercetare al psihologiei.
Constituind una din manifestările esenţiale ale vieţii psihice ale omului, limbajul este totodată una din trăsăturile sale caracteristice, distinctive, în raport cu celelalte vieţuitoare. Omul este singura fiinţă vorbitoare. Fără limbaj nu poate fi concepută nici existenţa omului ca fiinţă socială, nici existenţa societăţii însăşi.
În procesul comunicării, oamenii folosesc variate mijloace de comunicare, dintre care sunt neverbale (acţiuni concrete cu obiectele, gesturile şi mimica), iar altele verbale (sonore, grafice). Mijloacele verbale (şi în primul rând cele sonore) au dobândit un rol fundamental în comunicarea interumană. Ansamblul mijloacelor verbale de comunicare constituie fenomenul limbă care este prezent numai în societatea umană.
Limbajul este o formă specifică de activitate umană prin care se realizează comunicarea dintre oameni. Nu orice proces de comunicare între oameni poate fi considerat limbaj în sensul propriu al cuvântului. În accepţia sa strictă, termenul de limbaj se referă la comunicarea verbală.
În terminologia ştiinţifică, acest termen desemnează capacitatea cu care este înzestrată orice fiinţă umană normală, constituită de a învăţa şi de a folosi unul sau mai multe sisteme de semne verbale pentru a comunica cu semenii săi, de a-şi reprezenta lumea. În concepţia lui Jacques Piaget (1946) fiinţa umană este înzestrată cu puternice capacităţi funcţionale ce fac posibilă emergenţa unei funcţii simbolice generale, din care limbajul nu ar fi decât un aspect.
Limabajul este o activitate umană de comunicare prin intermediul limbii. Dar natura limbajului, respectiv a limbii, nu poate fi elucidată fără să se precizeze care este conţinutul comunicării verbale. Deşi limbajul se află în relaţii strânse cu toate procesele şi însuşirile psihice ale omului, inclusiv cu cele mai simple (senzaţiile şi percepţiile), totuşi cercetările psihologice au stabilit de multă vreme că principalul conţinut al comunicării verbale îl formează gândirea.
Tulburări ale limbajului (afazia) oral sau scris ca urmare a unor leziuni a emisferei cerebrale dominante
Laturizarea caracteristică anatomofuncţională rezultând din asimetria celor două emisfere cerebrale, numită şi dominnta cerebrală sau specializare emisferică deşi asimetrică a fost găsită în regini ale diencefaluilui şi mezencefalului. Punerea în legătură a unei tulburări a limbajului fără tulburarea comprehensiunii, cu o leziune care afectează la baza celei de-a treia circumvoluţiuni frontale, apoi punerea în legătură a unei tulburări ale comprehensiunii fără tulburări circulatorii, cu o leziune către partea posterioară a primei circumvoluţiuni temporale, urma să conducă la o conceţie asociaţionostă a diferitelor forme de afazie, după un model produs de L. Lichtein (1885). Acest model, criticat sau criticabil, propune o reperare semiologică eficace şi o terminologie general acceptată.
Ariile lui Broca şi Wernicke sunt considerate sediul imaginilor motrice şi auditive ale cuvintelor; aria lui Wenicke este legată printr-un fascicol asociativ de aria lui Broca, pe care o controlează. O leziune care afectează una sau alta din cele două arii se află la originea uneia sau alteia din cele două forme cronice de afazie.
Afazia lui Broca : definită prin tulburări ale producerii limbajului (perturbări articulatorii, stereotipuri, reduceri şi chair suprimări ale discursului) caracterizată şi printr-o comprehensiune verbală prezervată sau cel puţin alterată numit iniţial afemie şi afazie motorie. ; e legată de o leziune a porţii postero-inferioare (sau bază) a celei de-a treia circumvoluţiuni frontale, numită aria lui Broca. Sediul acestei leziuni la nivelul emistefei stângă l-a condus pe P. Broca la descoperirea laterizării cerebrale, descoperire atribuită lui M. Dax.
Afazia lui Wernicke.: definită printr-o tulburare a comprehensiunii limbajului, caracterizată şi de absenţa tulburărilor articulatorii şi de prezenţa parafaziilor, chiar a unui jargozofazii, numită şi afazie senzorială; legată de o leziune a părţii posterioare a primei circumvoluţiuni temporale, numită aria lui Wernicke. Pornind de la aceste tulburări afazice, Wernicke a propus un model al funcţionării cerebrale, pe bază anatomică, sursă a tuturor interpretărilor asociaţioniste în neuropsihologie.
O leziune care afectează ambele arii se află la originea unei afazii globale, defintă prin tulburări articulatorii, şi de comprehensiune majoră; o leziune care afectează fascicolul de legătură dintre cele două arii produce o afazie de condiţie în care tulburarea de repetiţie nu se asociază cu tulburarea de comprehensiune. Fiecare dintre cele două arii trebuie legate de un centru al ideilor, ipotetic din punctul de vedere anatomic, dar necesar din punct de vedere funcţional pentru elaborarea şi comprehensiunea discursului. O leziune între acest centru şi aria lui Broca produce afazia transcorticalămotorie, marcată printr-o producţie verbală redusă, fără tulburări de repetiţii; o leziune între centru şi aria lui Wernicke produce afazia transcorticalăsenzorială, marcată printr-un discurs parafrazic, tulburări de comprehensiune fără tulburări de repetiţii. Fiecare dintre cele două arii este legată de un sistem motor-efector pentru aria lui Broca, de un sistem auditiv receptor pentru aria lui Wernicke; o leziune poate afecta fiecare dintre aceste legături responsabile rerespectiv de o anarhie pură sau de o surditate verbală, fără ca vreuna să afecteze limbajul.
La acestă schemă trebuie adăugate ariile considerate ca sediu al imaginilor vizuale şi grafice ale cuvintelor care permit explicarea agrafiilor. Un asemenea model nu permite luarea în considerare a afaziilor rezultate din leziuni ale structurilor anatomice subcorticale (talamus, capsulă internă, striatum) şi numite afazii subcorticale. Ele nu pemit nici explicarea sau localizarea unei forme frecvente de afazie caracterizată prin dificultatea de a denumi (lipsa cuvântului ) şi calificată afazie amnezică. Un asemenea tip de afazie, precum şi condiţiile de producere a tulburărilor afazice au justificat alte interpretări: modelul funcţional şi ierarhic care deosebeşte limbajul automat şi limbajul propoziţional sau voluntar; modelul global, care încearcă să izoleze o tulburare centrală, comună tuturor formelor de afazie. Totuşi este periculos ca afazia să fie considerată o singură unitate; singură acoperă de fapt diversele alteraţii care pot afecta procesele multiple aflate la originea producerii şi comprehensiunii limbajului oral şi scris.”<<<
(articol preluat, acum cateva luni, insa nu imi mai amintesc sursa, de aceea am pus >>>” “<<<)