LEGILE LUI – ZAMOLXE

LEGILE LUI – ZAMOLXE
Muntele care se ascunde privirilor nu se vrea o formulare metaforica, ci o realitate a cărei acceptare si
înţelegere îl ancorează într-un spaţiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele
Gugu ( 2.291 m) din Masivul Ţarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice:
Banatul, Ardealul si Oltenia, care constituiau arealul spiritualităţii si politicului geto-dacilor, dar si a ceea ce
avea sa fie Dacia Felix, după cucerirea de către imperiu. Personajul Zalmoxis (denumire data de Herodot (484-425 î.e.n.) în “Istorii”) sau Zamolxis (după Strabon (63 î.e.n.-19 e.n.) în “Geografia”) pare a se regăsi sub aceasta denumire de-a lungul secolelor în formele de manifestare spirituala la geto-daci, precum si la traci, cu un specific aparte pentru teritoriile nord-dunărene, prin personaje cu rol de mari preoţi, care s-au identificat cu zeul suprem al cărui nume l-au împrumutat.
Herodot, părintele istoriei, îl plasează pe unul din aceşti Zalmoxis ca si contemporan cu Pitagora, iar
pentru a-i da o dimensiune perena, adăuga: “…mi se pare, însa, ca el a trăit cu mulţi ani înainte de
Pitagora”(Istorii. IV.96). Personajul Zalmoxis, contemporan cu Pitagora, era considerat un reformator, pentru ca el, prin învăţăturile pe care le propovăduia, a adus “zalmoxianismul” mai aproape de puterea de înţelegere a
poporului, popor care l-a cinstit ca pe unul “vrednic de domnie”, adică de a conduce, a sfătui.
În baza afirmaţiilor lui Herodot cu privire la Zalmoxis, despre care spune – legat de natura lui umană ca
“fiind doar un muritor, a fost rob, în Samos, robul lui Pitagora”, se pot formula câteva idei: – Cunoscând ca
Pitagora (cca. 580 – 500 î.e.n.) a făcut calatorii de studii în Iudeea, Persia, Fenicia, Egipt, apoi Sparta si Creta,
se pare ca l-ar fi întâlnit pe acel epopt în zalmoxianism în călătoria din Egipt, unde, conform lui Strabon,
deprinsese cunoştinţe astronomice de la iniţiaţii (preoţii) de acolo.
Este posibil ca Pitagora si epoptul în zalmoxianism, care va deveni un Zamolxis, sa se fi apropiat ca
dascăl-învăţăcel si nu neapărat ca stăpân-sclav. Trebuie subliniat ca si la epopţii în zalmoxianism călătoriile de
studii erau relativ curente, dacă se au în vedere cele scrise de Lucian de Samosata în “Scitul sau oaspetele”, unde este vorba de Toxaris – figura legendară care a vizitat Atena în vremea lui Solon (sec VII î.e.n.), cu mult înaintea lui Anacharsis. – Iniţierea va fi durat până la anul 531 î.e.n., când Pitagora emigrează în Italia meridionala, la Crotona, unde fundează o comunitate religioasa si politica, datorita căreia cetatea obţine supremaţia în regiune, devenind un model, ulterior, si pentru Tarent si Siracuza. Aici este posibil ca epoptul în zalmoxianism, devenit colaborator apropiat lui Pitagora, sa se fi “îmbogăţit”(cf. Herodot. IV.95), ca după aceea “…sa se întoarcă în patria lui, unde a clădit o casa pentru adunarea bărbaţilor, în care îi punea sa benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţândui…”
(Herodot)
Ceea ce pare o certitudine în relaţia celor doi, este faptul ca getul a fost profund marcat de cunoştinţele
astronomice învăţate în Egipt si la Samos, la care se adaugă iniţierea făcuta de Pitagora în matematica si
filozofie. Herodot subliniază: “Zalmoxis avuse legături cu grecii si cu Pitagora, un însemnat gânditor al
acestora…”. Pitagora i-a transmis getului – ca o premiera pentru lumea sa – realitatea ca matematica este o ştiinţa demonstrativa, iar numerele, principiul, rădăcina şi sursa tuturor lucrurilor. Atenţia s-a concentrat asupra numărului 10, care apărea sub forma unui triunghi, cu laturile alcătuite din patru unităţi (tetraktys).
In cosmologie, Pitagora îi va fi transmis ca numărul avea un rol esenţial, el constituind partea raţionala a
universului, graniţa lui cu infinitul. Ceea ce s-a păstrat din toate acestea, implantate de Zalmoxisul secolului VI
î.e.n. în structura spirituala a geto-dacilor nord-dunăreni, ca forma de gândire si concepţie, independent de
elementele filozofice si ştiinţifice, a fost o profunda religiozitate. Trebuie menţionat ca în acea perioada istorica, când noul Zalmoxis reforma religia geto-dacilor, tulburător, în întreaga lume antica se întâmplau lucruri deosebite, decisive pentru istoria umanitarii:
– La Babilon, în timpul lui Nabucodonosor, se construia (între 605-526 î.e.n.) ziguratul Etemenaki,
cunoscut ca “Turnul lui Babel”, în mod cert si cu rol de observator astronomic.
– Trăia si crea filozoful chinez Lao-Tse (604-531 î.e.n.), întemeietorul daoismului.
– Trăia si crea Zarathustra (599-522 î.e.n.), filozof si întemeietor al religiei iraniene.
– Trăia Sakya-muni, adică Gauthama Buddha (555-486 î.e.n.), întemeietorul budismului.
– Trăia filozoful si moralistul Kon -Fu -Tzî (551 – 479 î.e.n.), întemeietorul confucianismului.
– Se scriau cele mai vechi părţi ale Bibliei, parte redactate în sec. VI î.e.n.
– În Capitoliul din Roma se instala un simbol de origine etrusca, “Lupoaica”, simbolul Cetăţii Eterne .
O explicaţie la apariţia acestei incredibile liste de reformatori si reforme, ar putea fi cele spuse de Diodor
din Sicilia (?-21 e.n.): “Într-adevăr, se povesteşte la arieni ca Zarathustra a făcut sa se creadă ca o zeitate buna i-a dat legile întocmite de el. La aşa-numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţine si el ca a intrat în legături cu zeiţa Hestia, iar la iudei Moise cu divinitatea căreia îi spune Iahve.”(“Biblioteca istorica” 1.94.2.)
După întoarcerea acasă, ZAMOLXE avea sa construiască amintita “casa” în care-i aduna pe puternicii
tarii, punându-i sa “benchetuiască”, cert fiind vorba de mese rituale, invitându-i ca sunt nemuritori. Aceasta
“casa” trebuie sa se fi aflat într-o zona accesibila si frecventată.
Herodot specifică, legat de casa în care marele preot făcea cunoscute învăţăturile sale în “adunarea
bărbaţilor”, ca era o construcţie cu caracter public si aminteşte ca noul Zamolxis a poruncit sa i se construiască
apoi si o locuinţa subpământeană, de uz personal, în care avea sa trăiască timp de trei ani, făcând prorociri bazate pe semne cereşti si primind numele de zeu, după care s-a retras, “petrecându-si viata într-o peştera…” Între perioada de locuire în acel centru unde era “casa bărbaţilor” şi retragere, din textele lui Herodot si Strabon se constata ca a existat o perioada de locuire de trei ani într-o locuinţa subpământeana, care a însemnat prorociri pe baza de semne cereşti, ceea ce ne poate duce la concluzia ca acea locuinţa ar fi putut fi un observator astronomic, construit undeva într-o zona favorabila observării mersului aştrilor şi planetelor, care nu putea fi decât un munte, devenit o zona sacra.
De-a lungul timpului, au fost numeroase propuneri ale istoricilor în legătură cu “zona sacra” sau “muntele
sacru”, în mai tot lanţul Carpaţilor, cum ar fi Munţii Călimani (M. Sadoveanu) sau Vf. Omul (N. Densuşianu).
Împotriva acestor variante de amplasare a Kogaionului – muntele sfânt – s-au ridicat obiecţii legate de faptul că
muntele în cauză trebuia sa fie, neapărat,”un munte ascuns”, aşa cum pretind vechile tradiţii. În legătura cu
localizarea Kogaionului (Cogaenum, Kogaionon, Gogaionul), trebuie amintit că majoritatea istoricilor, urmând pe Constantin si Hadrian Daicoviciu, susţin ideea ca muntele “Kogaionon” al dacilor este Dealul Muncelului
(Dealul Grădiştea), din Munţii Oraştiei, cu complexul sau de sanctuare.
Istorici de seama ca C.C. Giurescu si Dinu C. Giurescu par a admite ca Cogheonul ar fi actualul munte
Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situata aproape de vârf, adusa în atenţie de naturalistul
Alexandru Borza în anul 1942, dar si pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte, cât si pentru apa care curge în preajma lui (amintita de Strabon). Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia sa fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banala ceata, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: “…acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Daca vii din Retezat spre apus si e senin si soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceata, sau cine ştie cum si în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul si orizontul, ca si cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmpla totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele
Gugu se ascunde.” (Victor Kernbach -“Muntele ascuns al lui Zamolxis”, România pitoreasca nr.7/1972).
Înainte de a da o explicaţie acceptului de egalitate între “muntele sacru” si Vf. Gugu, trebuie subliniat ca
este vorba de un fenomen optic de totala refracţie a luminii, care se produce în anumite condiţii meteo. El se
datorează straturilor de aer, cu densităţi diferite, care se “pliază” pe versanţii estici ai munţilor din zona, în condiţii de calm atmosferic local. Fenomenul, de o deosebita complexitate, poate fi explicat prin rolul de factor
determinant ce-l are “centrul de frig local”, generat de prezenta a doua căldări glaciare în imediata apropiere a
vârfului Gugu si a vârfului Cracul Peşterii, care modifica densitatea stratului de aer si, implicit, indicele de
refracţie. Un alt fenomen asociat acestui “centru” este cel de drenare a nebulozităţii (ceata, nori) de pe versantul estic al celor doua vârfuri sub forma unui condens în albia pârâului Branului. Pe versantul vestic, fenomenul determină precipitaţii, care alimentează pârâul Izvorul Gugului. In aceste condiţii, mai ales deasupra versantului răsăritean, este frecvent cer senin. Caracteristicile menţionate conferă locului o trăsătura de “sacralitate”, dar mai ales versantului estic îi oferă condiţii ce permit observarea cerului.
Conexând cele de mai sus cu afirmaţia lui Strabon legata de faptul ca Zamolxis “întemeiat pe semne
cereşti, făcea prorociri..”, se pot avansa următoarele: – În perioada în care Zamolxis “îi învaţă pe fruntaşii ţării”, în sec VI î.e.n., în zona paralelei 45, clima Europei se răcise considerabil (dovada studiile de climatologie istorica, pe baza mişcărilor gheţarului Fernau), rezultând si o nebulozitate accentuata si de lunga durata, ceea ce ridica probleme în privinţa amplasării unui observator astronomic. – Zamolxis a căutat un loc, de unde, în ciuda condiţiilor neprielnice, sa poată observa nestingherit cerul. Acest loc a fost găsit, era “o locuinţă subpământeana”,
în fapt o crevasa naturala în apropierea vârfului muntelui, care a fost modificata, pentru a obţine un coridor din care se putea observa cerul într-o anumita deschidere unghiulară. – După ce lucrarea a fost terminata, Zamolxis “dispare din mijlocul tracilor, coborând în locuinţa lui de sub pământ. A trăit acolo trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă, jelindu-l ca pe un mort.
In al patrulea an, el le-a apărut şi astfel Zamolxis făcu vrednice de crezare învăţăturile
lui…”(Herodot.IV.95). Deşi vreme de trei ani a lăsat sa se creadă ca este mort, ca apoi sa apără iar în comunitate, se pare ca Zamolxis nu a urmărit o “reînviere” care sa întărească învăţăturile lui despre nemurire, ci cu totul altceva. Scopul autoizolării de trei ani a fost observarea unui anumit fenomen ceresc, considerat de o deosebita importanţă. Locuinţa subpământeana, ca un observator astronomic si poate ca o construcţie ce permitea urmărirea astrelor si ziua, pentru ca, deşi fântânarii se feresc sa o spună, se ştie ca din fundul fântânilor adânci se poate vedea si ziua licărirea stelelor, datorita reflexiei razelor de lumina sub un anumit unghi de incidenta în mediul dat. În plus, daca lumina soarelui n-ar “estompa” în timpul zilei cerul, atunci s-ar putea observa cum în 24 de ore constelaţiile zodiacului se perinda una după alta, la o ora si jumătate, deasupra orizontului.
Terenul ales, un “amfiteatru” cu “amplificare” naturala, datorita orografiei locului, ar fi putut sa fi fost
incinta sacra, unde, după reapariţie, se asista la “revenirile” zeului si de unde acesta îşi făcea cunoscute învăţăturile si prorocirile pe baza observaţiilor astronomice. Referitor la aceste cunoştinţe, ele erau extrem de avansate pentru acea epoca, iar Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goţilor, atrage atenţia ca geto-dacii, în timpul regelui Burebista si a marelui preot Deceneu, cunoşteau “teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, cum creste si scade orbita Lunii, cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura globului pământesc, sub ce nume si sub ce semne cele trei sute si patruzeci si sase de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit la apus, spre a se apropia sau depărta de polul ceresc, eclipsele solare, rotaţia cerului, regulile prestabilite ale astrelor care se grăbesc sa atingă regiunea orientala si sunt duse înapoi în regiunea occidentala”.
Amplasarea “observatorului astronomic” din Gugu, semnalat pentru prima data de Alexandru Borza
(“Sanctuarul Dacilor”,Publicaţiile Institutului Social Banat-Crişana, Timişoara, 1942), permite observarea cerului pe o deschidere de cca. 160 grade, pe directa de la NE la S. În situaţia data, în perioada solstiţiului de iarna se putea observa Constelaţia Gemenii, care prin orbita ei culminează deasupra orizontului de sud. Cerul nocturn din solstiţiul de vara permitea observarea culminaţiei Constelaţiei Săgetătorului, tot deasupra orizontului sudic, ea având orbita cea mai joasa dintre toate constelaţiile zodiacului. Între orbitele celor doua constelaţii, se înscriu orbitele celorlalte constelaţii zodiacale.
Vârful Cracul Gugului cu “observatorul astronomic” îşi primeşte astfel încă o legitimitate. Trebuie
subliniat ca la o încercare, astăzi, de a se reconstitui “cerul” observat de Zamolxis, ar apărea probleme majore,
datorita precesiei echinocţiilor în timpul celor peste 2.500 de ani trecuţi, în care punctul vernal si semnele
zodiacului s-au deplasat în sens retrograd cu cca. 28 de grade faţă de constelaţiile zodiacale. In ce priveşte
“observatorul”, acesta este o crevasa amenajata în Vf. Cracul Gugului, dimensiunile fiind: lungime 10m, lăţime 2
m, înălţime 2-3 m, coordonatele geografice fiind 45 16′ 54” latitudine nordica si 22 42′ 44” longitudine estica,
altitudinea fiind de 2.150 m. Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales
dinspre est, unde se găsesc si astăzi stânele, care acum doua milenii si jumătate “asigurau” probabil pe cel de la “observator”.
Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Haţeg,
Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu – Cracul Peşterii – este alcătuit din blocuri de
granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dislocate si prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind
spectaculos. Cu toata inaccesibilitatea muntelui si duritatea rocilor, “peştera” sugerează o munca titanica de
amenajare, intrarea amintind de o poarta megalitica. realizarea construcţiei subpământene a marelui preot a
necesitat calcule si eforturi, care nu puteau avea decât o motivaţie – o credinţă intensă, capabila să mobilizeze
energii spirituale si materiale la un înalt nivel.. În afara de acel “confort astronomic” necesar, locul trebuia sa mai conţină si unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi triunghiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulaţie pentru măsurători cereşti.
ZALMOXIS
Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis întrupează geniul religios al daco-geţilor, pentru
că, în ultimă instanţă el reprezintă spiritualitatea autohtonilor, a acelor strămoşi aproape mitici învinşi de romani.
Literatura îi atribuie sensuri simbolice, de figură aurorală a spaţiului mitic românesc. În poemul Memento mori, Eminescu îl prezintă în ipostaza de zeu războinic:
Şi Zamolxe, cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri
Mişcă caii lui de fulger şi-a lui car.
Înveşmântat cu hlamidă albă, Zamolxe conduce oştirea dacă împotriva romanilor; portretul său este realizat în
replică la cel al lui Zeus:
Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare,
Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare,
Colţuroasa lui coroană e ca fulger împietrit,
Împletit cu stele albastre. Răsturnat în car cu rune,
Cu-a lui mână arată drumul la oştirile-i bătrâne
Şi de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit.
În poemul Gemenii apare ca zeu al armoniei, însoţit de lună şi soare:
În capul mesei şede Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic.
În dreapta lui sub vălul de ceaţă mândrul soare,
În stânga-i şade luna sfioasă, zâmbitoare….
Tot ca zeu suprem, capabil să readucă viaţa în trupul îngheţat de moarte este înfăţişat şi în poemul Strigoii.
Lucian Blaga scrie o dramă întitulată Zamolxe, în care abordează problema naşterii religiilor; subintitulată mit
păgân, scrierea sa îl prezintă pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru că propovăduieşte credinţa în Marele Orb; timp de şapte ani trăieşte într-o peşteră din mijlocul pădurii. Între timp, ideile lui se răspândesc în cetate.
Simţindu-se ameninţat de noua religie, marele mag al dacilor hotărăşte să-l transforme pe Zamolxe în zeu. Îi
comandă o statuie, iar când profetul se reîntoarce în postura de străin sălbăticit găseşte lumea adunată la templu pentru a-i înălţa statuia. Magul îi explică acest demers: Poporul se răzbună fără să vrea fără să ştie. Ai încercat să-l
scapi de zei şi azi îţi ai şi tu un chip de piatră printre ei!Furios pe manevra preotului, îşi distruge statuia stârnind revolta mulţimii care îl ucide cu bucăţi din statuie. În final, lumea recunoaşte în cel mort pe Zamolxe şi realizează că prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugerează discret că instituirea unei ordini religioase are nevoie de o jertfă; de altfel, în singurătatea peşterii sale Zamolxe primeşte mai multe semne care îi vestesc sacrificiu”
ASTROLOGIA IN DACIA
Dacii, departe de a fi un popor barbar si neinstruit, au fost un popor cu o culturã şi o spiritualitate
deosebitã, cu informaţii precise în multe domenii, inclusiv legate de mersul si influenta astrelor. Astãzi se cunoaşte cã dacii aveau cunostiinte astronomice foarte avansate: de exemplu, anul dacic totaliza 365,242197 zile, pe când anul astronomic modern a fost calculat la 365,242198 zile, astfel precizia calculului dacic era uimitor de exactã pentru vremea respectivã (de cinci ori mai precis decât calendarul iulian folosit de romani).
ZAMOLXIS, EROUL SI ZEUL CIVILIZATOR
Cele mai vechi relatãri despre cunoaşterea si practica astrologiei în Dacia se referã la Zamolxis, miticul
om-zeu, care, potrivit lui Herodot nu a fost sclavul lui Pitagora, ci a fost predecesor al acestuia: „Cred totuşi cã
acesta a trãit mult înainte de Pitagora.” (Herodot, Istorii ,IV,96), iar Pitagora se ştie cã a trãit aproximativ între anii 580 – 500 î.e.n.
Iatã ce informaţii aflãm despre Zamolxis de la Strabon (63 î.e.n.-19 e.n.): „Astfel se spune cã un oarecare
get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora. De la filosof a obţinut oarecare informaţii despre fenomenele
cereşti, în timpul peregrinãrii sale in Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul cârmuitorilor si pe cel al poporului, ca tãlmacitor al fenomenelor cereşti. În cele din urmã a izbutit sa-l convingã pe rege sã si-l facã asociat, ca pe un om ce avea însuşirea de a dezvãlui voinţa zeilor.” (Strabon, Geografia,VII ,3,5)
Alte referinţe despre daci ca si cunoscãtori ai stelelor întâlnim si la Iordanes. Iordanes (sec. VI e.n.),
istoric al goţilor, atrage atenţia cã geto-dacii, în timpul regelui Burebista si al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viatã spiritualã si învãţături avansate: “Geţii îl ascultau în toate si fiindcã erau înzestraţi cu o
inteligenţã naturalã, îi învãta aproape toatã filozofia… morala… instruindu-i în fizicã, el îi îndruma sã
trãiascã conform naturii sub domnia propriilor legi (legile belagine)… îi învãtã logica si reuşi sã-i facã abili
în gândire si superiori altor popoare… îi învãtã sã observe cele 12 semne ale zodiacului si cursul planetelor
si toatã astronomia. El le explicã cum creste si descreşte fata lunii si le arãtã cu cât globul încins al Soarelui
depăşeşte în mãrime planeta noastră terestră si le explică numele a 346 de stele.”
“Vezi ce mare plăcere, ca nişte oameni prea viteji sã se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când
mai aveau puţintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul însuşirile
ierburilor si ale fructelor, pe acesta studiind descreşterea si scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele
soarelui si cum, prin rotaţia cerului, (astrale) care se grăbesc sã atingă regiunea orientală sunt duse după o
regulă prestabilită”.
HESTIA / VESTA – ZEITA
Diodor din Sicilia afirmă: “Zamolxe pretindea cã lui îi dăduse legile Hestia”. Este vorba despre legile
belagine (legile frumoase), un cod moral si spiritual de viatã de care amintesc mulţi autori antici, care astăzi este însă necunoscut. Este posibil ca si informaţiile spirituale si ştiinţifice, inclusiv astronomice/astrologice, sã aibă aceeaşi sursă: comunicarea cu zeiţa Hestia sau cu alte entităţi spirituale. Sunt istorici astăzi care consideră cã Hestia ar fi fost o persoană reală, o conducătoare politică si/sau religioasă din epoca neolitică a matriarhatului, zeificată de către daci dupã moartea ei.
La romani, zeiţa Hestia era venerată sub numele de Vesta. În astrologie există un asteroid cu acest nume,
Vesta, care are semnificaţia „păstrătoarea flăcării”, a adevărului şi a altor valori spirituale si culturale naturale,
având puteri transformatoare şi creatoare (sexuale). Vesta este de o importanţă specială pentru cei care au o simţul unei misiuni sau unui scop în viatã, creând mediul prielnic pentru împlinirea acesteia.
Zamolxis are ca si corespondent astrologic pe Saturn, acest lucru derivând atât din etimologia cuvântului
(zal=zeu, mox=moş, bătrân), cât si din filosofia de viatã simplă şi naturalã, ascetică uneori, pe care a predat-o
geto-dacilor. O confirmare a acestei legături spirituale iniţiatice între Zamolxis si Vesta (Hestia) o găsim în
astrograma natală a României, care este reprezentativă pentru poporul român, trecutul si viitorul lui. (5 februarie 1859, ora locală 2:42 PM, Bucuresti).
În tema natală a României, Saturn este retrograd (corespunzând inaccesibilităţii lui Zamolxis, dispariţiei
lui dintre geţi pentru trei ani si reapariţia lui bruscă dupã aceea) situat în casa II a valorilor materiale si spirituale.
Zamolxis fiind considerat cel care a pus bazele filosofiei si stilului de viatã al poporului român, a valorilor lui,
care se păstrează nealterate până în zilele noastre (fapt sprijinit astrologic de recepţia mutuală între Saturn –
Zamolxis – si Soare – poporul român: Saturn în domiciliul Soarelui, în Leu, Soarele în domiciliul lui Saturn,
Vărsătorul).
Vesta în tema natală a României este situată în opoziţie EXACTÃ cu Saturn (cu un orb de numai 8 minute,
în plus fiind si aplicantă), în semnul altruist si dezinteresat al Vărsătorului, în casa VIII, accentuându-se această axă a sistemului de valori (casele II – VIII). Această legătură atât de strânsă dintre Saturn si Vesta, poate fi considerată o mărturie astrologică în favoarea afirmaţiei lui Diodor din Sicilia despre legile pe care Hestia le-a dat lui Zamolxe spre a fi împărtăşite oamenilor, ca ei sã trãiascã mai bine si mai corect.