Dragoste si / sau iubire

Dragostea e scânteia aia când crezi că atingi divinitatea şi drept răsplată te electrocutează de-ţi şterge memoria. E momentul în care toată raţiunea ta se duce naibii. E răscrucea la care, indiferent ce alegi, soarta stă la pândă şi-ţi spune: „Boule! Cum ai putut alege aşa de prost?!” Normal… soarta e proful care întotdeauna are ceva de adăugat, indiferent cât ai învăţat. Iubirea înţelege toate astea. Spune: „Indiferent ce drum alegi, eu sunt cu tine.” Dragostea e imposibilă pentru că este într-o altă dimensiune şi în momentul în care încerci să „negociezi” termenii şi condiţiile transformării ei în realitatea propriei vieţii, ai stricat totul. Definitiv. Nu te îndrăgosteşti de persoana nepotrivită, cumva ?! Ba da! Ba este nevasta vecinului, ba este iubita celui mai groaznic om de pe planetă, ba este colega ta de bancă, cea care nici măcar nu te bagă-n seamă, ba este profa ta de engleză, cu doi copii, soţ şi cel puţin doi iubiţi. Zi şi tu… nu este chinul galaxiei pe umerii şi în sufletul tău când, fireste, trebuie să faci faţă realităţii? Că poate nu te cunoaşte aşa cum eşti tu de fapt? Că poate nu te înţelege aşa cum ai vrea tu? Că poate nici nu te bagă-n seamă pe lângă ofertele tentante de masculi pe care le are la dispoziţie? Poate mesajul trimis a ajuns prea târziu şi s-a măritat cu tractoristul No.1 din sat. Poate mă-sa şi ta-su n-o lasă să-şi exprime sentimentele reale. Poate condiţiile ei de viaţă nu-i permit comunicarea cu tine şi, chiar dacă i-ar permite, tot nu ţi-ar spune nimic pentru că a fost crescută să se comporte cu mult bun-simţ, iar tu nu o să alfi în veci ce a vrut să spună cu: „Sâmbătă trebuie să mă duc la botez, la mătuşa mea.” De unde să ştii să traduci asta în: „Prietene, te aştept în fundul curţii mătuşă-mii că mi-e tare poftă de tine, dar ştii …” Şi chiar dacă ai înţetelege mesajul ascuns, nu ai putea intrepreta că face asta cu oricine pentru trei beri şi un bilet la „Star Trek în 3D”? E complicat rău. Iubirea, pe de altă parte, este mâna care-ţi umple farfuria. Eşti înfometat de dragoste şi ea este cea care-ţi dă de mâncare. Eşti spulberat de norul nociv al vulcanului care îţi arde organele interne? Iubirea este cea care-ţi pune plante medicinale pe răni. Dragostea te arde până la os, iubirea reface ţesutul şi spune: „Nu contează!” Nu ştiu cu ce să te înveselesc, prietene. Chiar nu ştiu. Dacă este consolare pentru tine, să ştii că am trecut prin asta cu toţii. Ne-am eletrocutat de ne-a luat damblaua. Ştiu doar că, în funcţie de chimie, horoscop şi alte fizici cuantice, treaba asta poate dura în timp. La unii ţine două zile. La alţii, o viaţă. Fericiţi sunt cei care mor înainte să-şi dea seama. Le spune Sf.Petru la intrarea în Rai: „Ete, prietene, un filmuleţ cu fosta …” Şi-l vezi pe Gigel lăptarul cum devine expert în masaj thailandez, iar nevastă-ta, brânză topită. Dragostea e imposibilă. Te chinui să-i înţelegi mecanismul de-ţi sar fulgii. Ai da viaţa ta umilă să înţelegi un fenomen aşa dumnezeiesc. Îţi imaginezi cum ar fi să mergi pe stradă şi să vezi oamenii etichetaţi: „Ăsta-i îndrăgostit, ăsta nu.” Normal că vrei şi tu… Şi-n momentul în care te decizi să intri în rândul celor îndrăgostiţi, ţi se înceţoşează privirea, inima o simţi grea ca o piatră de moară, sufletul este răpus ca leul de puşcă şi eşti tare neajutorat. Să zicem că iubita te vrea cât de cât şi spune: „Hai să vedem …”. Ai încurcat-o! Ea deja negociază transpunerea în realitate a sentimentelor tale. Nuntă, invitaţi, familie, rochie de mireasă şi altele. Te trezeşti buimac, cu trei copii, o agendă plină de evenimente de familie, şcoală, oră de engleză, facultate şi alte distracţii menite să-ţi distragă atenţia de la faptul că nu mai eşti îndrăgostit. Eşti un ins care a negociat cu soarta nişte termeni şi nişte condiţii pe care le poate îndeplini. Dacă poţi… Şi la un moment dat nu prea mai înţelegi ce ţi se-ntâmplă. Ce naiba cauţi în poza asta?! Iubirea este altceva. Norul roz se duce şi rămâi cu iubirea. Scânteia s-a stins, dar, paradoxal, i-a luat locul un foc de tabără. Mai mic sau mai mare… Focul este bun. E cald, e bine. Îţi explici raţional de ce este bine. Doar că nu mai este ce-a fost. Are o idee din tot ce a fost. Dragostea şi iubirea. Surori, ai zice … Totuşi, nu prea au multe în comun. Dragostea te sculptează. Iubirea te înţelege. Dragostea te face să simţi sângele galopând năvalnic. Iubirea te ia de mână şi-ţi spune: „Este bine aşa.“ Dragostea te face năuc. Iubirea te ţine treaz. Nu seamănă, chiar dacă au aceaşi mamă. Dragostea te nenoroceşte să trăieşti intens fiecare secundă. Iubirea te îndeamnă să accepţi. Dragostea te spulberă cum face suflul exploziei cu o păpuşă din carton, iubirea spune „Hai să adunăm ce a mai rămas, să lipim la loc şi să ne imaginăm cum ar fi fost, dacă …” Iubirea există pe planetă în diverse forme. Dragostea este doar în alte dimensiuni. Este doar în mintea ta. Este altceva. Netradus, netranspus în lumea fizică. Dureros, zici?