Andreea Milea

Andreea Milea -Teatru

Andreea Milea , multumesc !

Florin Frunza

Am avut și anul acesta deosebita onoare de a face parte din juriul spectatorului pentru secțiunea Bulevardul Comediei din cadrul festivalului Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, ajuns la a IV-a ediție și desfășurat anul acesta sub deviza: Teatrul Nottara se întoarce acasă! În cadrul acestei secțiuni au fost prezentate un număr de șapte spectacole, montate de diferite teatre din țară și din străinătate, având în vedere că piesa ce a deschis secțiunea a fost montată de către Teatrul de Revistă Ginta latină din Chișinău. Piesa lor, Notenkraker sau… al 5-lea anotimp, o adaptare scenică după Spărgătorul de nuci de E.T.A.  Hoffman  a fost un adevărat spectacol, mai ales pe final când atmosfera a devenit explozivă, atât la figurat cât mai ales la propriu. Au urmat spectacolele: Tango, Monsieur de Aldo Lo Castro, producția gazdelor, Eu, Oblio de Nona Ciobanu, pus în scenă de Teatrul Țăndărică din București, Uciderea lui Gonzago de Nedialkov Iordanov, montat de Teatrul de Stat din Constanța, Hotel PM de Andrea Gavriliu, producția Teatrului German de Stat din Timișoara, Crima din Strada Lourcine de Eugene Labiche, adus de Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad, festivalul încheindu-se magistral cu reprezentația Teatrului Maria Filotti din Brăila: spectacolul Jacques și stăpânul său de Milan Kundera.
Un alt aspect care mi-a atras atenția și care mi-a plăcut foarte mult, a fost spiritul de fair-play ce s-a făcut simțit pe toată durata festivalului, prin faptul că atât cei de la Nottara au invitat pe scena lor alte teatre din țară și din străinătate, cât și prin faptul că ei înșiși au mers cu Fest(in)-ul pe scenele mai multor teatre bucureștene, printre care amintesc Teatrul Odeon și Teatrul Țăndărică. Asta spune multe despre sufletul actorilor. Despre dragostea lor pentru artă și artiști, pentru publicul spectator de pretutindeni.
Atmosfera a fost una de sărbătoare pe întreaga durată a festivalului. Ceea ce mi s-a părut un experiment interesant a fost faptul că, dintre cele șapte producții teatrale, numai unele au fost comedii în sensul clasic al termenului, altele fiind mai degrabă adaptări sub formă de comedie a unor texte ce ar fi putut fi jucate chiar sub formă de dramă. Acest aspect mi-a demonstrat încă o dată cât de important este să găsești un aspect de comedie în orice împrejurare a vieții. Mi-a amintit de abilitatea de secole a românului de a face haz de necaz și de a nu se pierde cu firea nici atunci când lucrurile par să scape de sub control. De acum știu.  Dacă mă va întreba cineva: ”De ce preferi comedia?”, aș răspunde: ”Pentru că mă apropie mai mult de viață, de verbul a trăi”. Așadar, comedia în sine este un spectacol ce sărbătorește viața.
Am constatat cu această ocazie, după ce am degustat mai multe tipuri de comedii, că nu mă simt la fel de bine după un film de comedie. Poate pentru că în film este adeseori totul foarte previzibil, te aștepți să râzi automat, ți se servește umor la tavă. Or la teatru este altceva. Cu siguranță diferența o face apropierea inclusiv fizică a spectatorului de actor, faptul că lipsa ecranului face ca emoția transmisă de actor să fie simțită direct de public. Pentru că indiferent de specificul piesei, fie că este comedie, fie că este dramă, emoția există și chiar se transmite.  De altfel cred că acesta este și marele merit al actorului de teatru în fața unui comediant de film: transmite o avalanșă de emoții. Este ca un generator, un lansator de stări și sentimente. Dacă după un film ești doar mai bine dispus, după o piesă de teatru bine jucată pleci din sala de spectacol alt om, mai bun, mai frumos, mai viu, și cu siguranță mai fericit.
Bineînțeles că nu doar actorul este răspunzător pentru miracolul numit Teatru. Este adevărat că el este soldatul din prima linie. El duce războiul la baionetă. Dar câtă muncă se desfășoară în spatele scenei… În primul rând, nu trebuie neglijată contribuția scenografului. Pentru că sunt multe spectacole ce se fac după romane, iar pentru a transforma un roman în piesă de teatru, sunt convinsă că este o muncă considerabilă. Iar între scenariu și actor se interpune personalitatea regizorului, acest mic-demiurg fără de care nu se poate, întrucât el este cel ce dă cu adevărat viață piesei de teatru. El dirijează fiecare mișcare, el dă sens și greutate fiecărei replici din scenariu și fiecărui gest al actorului.
De altfel, în magia teatrului avem de a face cu un adevărat transfer de energie hipnotizantă de la una la alta dintre verigile ce alcătuiesc acest lanț ce, paradoxal, înlănțuie spiritul doar pentru a-i reda libertatea: regizorul vrăjește actorul, iar actorul la rândul lui vrăjește publicul. De altfel, prin acest transfer, spectatorul reușește să intuiască inclusiv munca regizorului și chiar  a scenaristului în realizarea actului teatral.
Mulțumesc actorilor dar și regizorilor și scenariștilor pentru că există și pentru că ne fac viața mai frumoasă!