ACŢIUNILE ELEMENTARE ALE OMULUI

ACŢIUNILE ELEMENTARE ALE OMULUI

Adevărurile mari sunt elementare. Pentru a cuprinde cele mai profunde intuiţii ale gândirii umane, sunt necesare doar câteva cuvinte. Cuvintele elementare, aproape banale, atunci când sunt rostite de înţelepţi capătă semnificaţii extraordinare. Să ne gândim numai la cele nouă fericiri rostite de Iisus, la sutrele din Bhagavad-gita şi Upanishade, sau să citim cărţile de proverbe, maxime, aforisme şi cugetari. Să citim poeziile şi imnurile popoarelor, vechi şi noi, şi vom afla cu siguranţă ce înseamnă puterea cuvântului simplu, puterea adevărului elementar.

Adevărurile mari sunt simple. Mult timp s-a căutat structura cărămizii vieţii. Mulţi au dorit să afle ce se găseşte la baza vieţii, însă mult timp cercetătorii s-au gândit că, dacă viaţa este atât de complexă, înseamnă că la baza ei trebuie să se afle ceva îngrozitor de complicat. Dar iată că într-o zi au fost descoperiţi acizii ribonucleici (ARN) şi dezoxiribonucleici (ADN) – cărămizile vieţii. Erau structuri biologice foarte simple, aproape banale, aş putea spune.

Datorită procesului complicat de educaţie pe care se bazează societatea contemporană, noi ne obişnuim mintea cu lucruri foarte complicate. O forţăm să rezolve probleme vaste, cu un înalt grad de dificultate, şi astfel ea capătă un obicei prost. Crede că tot ceea ce este important este şi complicat, ceea ce desigur, este contrar realităţii. Mulţi s-au confruntat cu eşecuri la unele examene datorită faptului că li s-a cerut să rezolve probleme foarte simple. Mintea lor fiind pregătită prin meditaţii îndelungi să rezolve probleme complexe, atunci când s-au aflat în faţa unor exerciţii simple s-au blocat. Mintea lor n-a mai ştiut să funcţioneze în domeniul simplităţii. Acest lucru se datorează într-o foarte mare măsură şi faptului că ne-am obişnuit “să luăm totul de-a gata”. Suntem generaţia care nu mai trebuie să descopere ceva, ci doar să înveţe să utilizeze ceea ce s-a descoperit deja şi acest lucru ne rupe de rădăcini, ne îndepărtează pur şi simplu de realitate.

La baza unui castel impunător sunt pietrele şi cărămizile mici. Ceea ce este mare se bazeaza pe ceea ce este mic şi din acest motiv ceea ce este mic trebuie cunoscut şi respectat de către cel înţelept.

Să ne gândim la modul în care este construită o casă sau un templu. În funcţie de fundaţia de la care pornim şi de dimensiunile cărămizilor de care dispunem, ne putem permite doar o anumită formă a construcţiei. Cu cât cărămizile sunt mai mici, cu atât sunt mai mari posibilităţile de a zidi case cu forme din ce în ce mai variate.

În general, când omul începe să-şi construiasca prin eforturi proprii personalitatea, el are deja o vârstă la care funcţionează destul de multe condiţionări. De exemplu, fundaţia personalităţii pe care doreşte să şi-o formeze este deja turnată de educaţia primită până atunci în familie şi societate. Aici ne confruntăm cu o limitare destul de serioasă. Dacă fundaţia a fost prost concepută, va fi foarte dificil să se obţină ulterior o construcţie impunătoare. Să presupunem însă că suntem destul de inventivi şi mai putem adăuga diferite elemente la fundaţia deja formată, sau o putem transforma prin construcţia ulterioară a zidurilor. Acest lucru depinde însă de materialele de construcţie de care dispunem. Putem avea cărămizi de diferite forme şi dimensiuni sau materiale prefabricate, pereţi întregi gata făcuţi. Cei mai mulţi dintre noi, atunci când începem să ne construim propria personalitate, suntem înclinaţi să folosim din plin materialele prefabricate. Este ceva în natura noastră care ne face să preluăm cu uşurinţă prejudecăţile puse la dispoziţie de ceilalţi. Preluăm principii gata confecţionate, sentimente folosite, emoţii deja uzate, gânduri la “second hand”, pentru că sunt mai ieftine şi apare firesc întrebarea: ce personalitate mai putem dezvolta în asemenea condiţii? Facem ceea ce fac şi ceilalţi fără să înţelegem semnificaţia gesturilor. Mâncăm ceea ce mănâncă şi ceilalţi pentru că, de! aşa se obişnuieşte, fără să ne dăm seama că anumite alimente ne îmbolnăvesc. Spunem cuvintele pe care le spun şi ceilalţi, fără să realizam că de fapt noi simţim cu totul altceva, ş.a.m.d.

În formarea noastră ca oameni, trebuie să ţinem cont de două aspecte majore: fundaţia de la care pornim şi materialele de care dispunem pentru ridicarea pereţilor. Doar cei curajoşi, neobosiţi, cu dragoste de adevăr, se pot opune curenţilor pentru a-şi conduce corăbiile exact spre ţărmurile pe care le doresc. Leneşii lumii sunt mulţi, comoditatea este o mare atracţie, dar a te lăsa purtat de val la voia întâmplării este ca şi cum te-ai duce la groapă pe picioarele tale.

Acţiunile fundamentale ale omului (a fi, a gândi, a respira, a vorbi etc.) sunt cărămizile vieţii. Fundaţia dată de sistemul educaţional, de familie, poate fi, de asemenea, restructurată. A începe să construieşti pe o fundaţie prost concepută e ca şi cum ţi-ai construi casa pe nisip. Vă amintiţi, sper, ceea ce spunea Iisus despre omul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă tare:

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.

A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă.

Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om fără minte care şi-a zidit casa pe nisip.

A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi căderea i-a fost mare. (Matei, 7:24-27)

Aceste cuvinte, Iisus le-a rostit la sfârşitul a ceea ce se numeşte în mod curent “Predica de pe munte”.

Faptul că de cele mai multe ori este aproape imposibil să reconstruim fundaţia sufletului n-ar trebui să ne înspăimânte. Se poate zidi ceva măreţ şi atunci când pornim de la o fundaţie deja existentă. Dacă ne gândim la balada Meşterului Manole (care poate fi interpretată din punct de vedere esoteric şi ca o modalitate de construire a templului fiinţei) vom vedea că şi Manole porneşte de la o fundaţie gata făcută. Meşterii, împreună cu Negru-Vodă, căutau un zid părăsit!

Acţiunile elementare ale omului sunt baza întregii sale vieţi, sunt cărămizile vieţii. A le cunoaşte şi optimiza înseamnă a face ceea ce ne poate aduce în ipostaza omului înţelept care şi-a zidit casa pe stâncă.

Iată şi o anecdotă: Odată, la un om bogat vine un prieten vechi, din tinereţe, şi îl surprinde pe acesta numărând un pumn de mărunţiş. O grămăjoară de bănuţi erau număraţi şi socotiţi cu foarte multă meticulozitate. Oaspetele bogătaşului întreabă: “Tu, care eşti atât de bogat, îţi mai pierzi timpul cu nişte mărunţiş lipsit de valoare?” Bogatul îi răspunde: “Eu am grijă de banii mărunţi pentru că banii mari au grijă singuri de ei.”

Acţiunile sau actele fundamentale ale omului: a mânca, a dormi, a vorbi, a respira, a iubi etc. trebuie cunoscute şi exersate cu multă atenţie pentru că ele sunt cărămizile vieţii, iar lucrurile mari sunt dependente de cele mici. Filosofia şi practica spirituală pune foarte mult accent pe simplificarea vieţii sau a trăitului pornind de la îndepărtarea confuziilor provocate de o cunoaştere parţială sau chiar deficitară a lucrurilor elementare. Acţiunile elementare vor fi prezentate în rubricile revistei.

Cristian Ţurcanu

Revizuit – Florin Frunza