Atentia,selectare psihica

Afectiunile corpului omenesc

1. DEFINIŢIA ŞI CARACTERISTICILE ATENŢIEI

Este foarte greu de dat o definiţie exactă a ceea ce numim noi atenţie.
În literatura de specialitate găsim numeroase definiţii ale atenţiei din care reiese că a fi atent înseamnă într-un fel a te închide faţă de lumea exterioară, spre a te focaliza asupra a ceea ce te interesează.
Def: Atenţia este un act de selectare psihică activă prin care se realizează semnificaţia, importanţa şi ierarhizarea unor evenimente, obiecte şi fenomene care ne influenţează existenţa (acordăm atenţie lucrurilor care ne interesează şi o menţinem prin scopul urmărit).
Def: Este procesul psihic de orientare selectivă, de concentrare a energiei psihonervoase asupra unor obiecte, însuşiri sau procese, menite să conducă la sporirea eficienţei activităţii psihice, cu deosebire a proceselor cognitive.
Unii autori însă pun sub semnul întrebării aceste definiţii ale atenţiei sub aspectul ei selectiv, ca focalizare asupra unei activităţi particulare în detrimentul celorlalte, considerând că atenţia este un concept multidimensional.
Cea mai importantă caracteristică a atenţiei este, în mod incontestabil în opinia tuturor specialiştilor selectivitatea. Dacă un fapt, o idee, un stimul verbal prezintă interes pentru o persoană, generează trăiri afective, aceste stări motivaţional-afective vor orienta şi susţine atenţia cu uşurinţă şi pe perioade lungi de timp. Orientarea atenţiei spre anumiţi stimuli este concomitentă cu inhibarea altor stimuli, realizându-se astfel un fenomen de filtraj senzorial şi de organizare, de autoreglare a energiei psihonervoase.
Suntem „bombardaţi” de milioane de stimuli şi totuşi, doar unii ne atrag atenţia şi anume aceia care au legătură cu cele trei întrebari fundamentale din viaţa noastră, cei care ne agresează securiatea, cei care ne stimulează sexul sau cei care fac parte din dialogul nostru cu Eternitatea. Dar există şi stimuli neconştienţi care ne atrag atenţia involuntar. Întrebarea care se pune este următoarea „Care dintre aceste stimuli ne vor atrage atenţia ?”. Răspunsul se poate da cu ajutorul principiului dominaţiei lui Uhtonski, care spune că, dacă sunt mai mulţi stimuli cel mai puternic va focaliza atenţia noastră.
Deci atenţia asigură o funcţie de selecţie: printre stimulii care ne „bombardează” organismul, unii beneficiează de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a percepţiei lor, de alegerea şi de producerea unor răspunsuri adecvate, alţii sunt parţial sau total ignoraţi.

Atenţia este un atribut al celorlalte procese psihice. Dacă se asociază cu percepţia, atunci aceasta va fi mai clară, precisă şi completă. Dacă se asociază cu memoria, atunci aceasta va fi mai bogată, fidelă, trainică. Dacă se asociază cu gândirea şi imaginaţia, atunci acestea vor fi mai eficiente, profunde şi creatoare.

Atenţia este necesară , este o condiţie a reflectării conştiente eficiente, este un proces psihic, dar şi un proces de cunoaştere.
Dacă inteligenţa este considerată o funcţie psihică complexă care asigură într-o formă superioară adaptarea între organism şi mediu, atenţia este un factor activ al investigării mediului înconjurător, cu efecte favorabile asupra activităţii de cunoaştere.

CARACTERISTICILE SAU CALITĂŢILE ATENŢIEI:
Însuşirile pozitive ale atenţiei care facilitează desfăşurarea optimală aactivităţii sunt:

 STABILITATEA ATENŢIEI:
Înseamnă menţinerea un timp mai lung a orientării şi concentrării psihonervoase asupra aceluiaşi fapt sau aceleiaşi activităţi. E influenţată de proprietăţile stimulului, de complexitatea şi natura activităţii şi nu în ultimul rând de motivaţia subiectului. Un obiect cu structură simplă şi nemişcat ne reţine atenţia foarte puţin timp.
 CONCENTRAREA (INTENSITATEA) ATENŢIEI:
Înseamnă mobilizarea intereselor şi eforturilor îmntr-o anumită direcţie în funcţie de semnificaţiile stimulilor, paralel cu inhibarea acţiunii unor factori perturbatori.
Gradul de concentrare e dependent de mulţi factori dintre care amintim: interesul subiectului pentru acea activitate şi rezistenţa lui la factorii perturbatori. Se poate măsura prin rezistenţa la factori perturbatori, în special la zgomot.
 VOLUMUL ATENŢIEI:
Adică cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan în planul reflectării conştiente este limitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente.
 FLEXIBILITATEA SAU MOBILITATEA ATENŢIEI:
Înseamnă capaciatea subiectului de a deplasa atenţia de la un obiect la altul în intervale cât mai scurte de timp. Pragul minim de deplasare potrivit cercetărilor este de o şesime de secundă.
 DISTRIBUTIVITATEA ATENŢIEI:
Este proprietatea care vizează amplitudinea unghiului de cuprindere simultană în planul conştiinţei clare a unei diversităţi de fapte , procese, manifestări. Adică capacitatea de a sesiza simultan înţelesul mai multor surse de informaţii. S-a constatat faptul că distribuţia e totuşi posibilă când mişcările sunt puternic automatizate şi informaţiile foarte familiare. De exemplu pilotul de avion care este atent la o mulţime de lucruri în acelaşi timp: el urmăreşte linia orizontului, cadranele, ascultă informaţia din căşti etc.)

2. ATENŢIA ŞI MECANISMUL EI NEUROFIZIOLOGIC

Orientarea activităţii psihonervoase, caracterul selectiv al reflectării sunt rezultatul formării în scoarţa cerebrală a unei zone de excitabilitate optimă. Din această cauză obiectele şi fenomenele aflate în centrul atenţiei sunt reflectate cu o deosebită precizie şi acurateţe. S-au analizat şi fenomenele vasomotorii în timpul desfăşurării atenţiei concentrate de mare intensitate şi s-a constatat un nivel crescut al activităţii cerebrale (modificări respiratorii, cardiace şi motorii).

Principala formaţiune implicată în realizarea atenţiei este sistemul reticulat. Formaţiunea reticulată pregăteşte cortexul si căile senzoriale pentru a răspunde adecvat la un stimul. Relaţiile dintre formaţiunea reticulată şi cortex au fost modelate de Sokolov (1963), pentru a explica reflexul de orientare. Reflexul de orientare este un conglomerat de modificări neurofiziologice şi comportamentale, care apar când organismul este confruntat cu un stimul nou şi semnificativ din punct de vedere motivaşional. Această mobilizare are componente sonato-motrice (reflexul pupilar sau în cazul perceperii stimulilor auditivi întoarcerea capului spre sursa sonoră), componente vegetative (modificări ale pulsului, respiratorii, reacţii cardiace: vaso-dilataţie la cap şi vaso-constricţie la extremităţi), componente senzoriale (are loc o creştere a sensibilităţii

analizatorilor), componente electro-encefalografice, componente biochimice, atât la nivel celular cât şi la nivel cortical.
Pe plan cortical vorbim despre excitaţie şi inhibiţie, iradiere, concentrare, inducţie reciprocă, activitate biochimică a celulei.
De fapt întregul organism participă la realizarea atenţiei.

3. FORMELE ATENŢIEI

Clasificarea atenţiei este foarte vastă şi se poate face după numeraose criterii. Cea mai uzuală clasificare este după natura reglajului. Astfel distingem atenţia involuntară şi atenţia voluntară.

Atenţia involuntară este declanşată de stimuli interni şi externi şi constă în orientarea, concentrarea neintenţionată, declanşată spontan şi fără efort voluntar. Atenţia involuntară poate fi atrasă de mediul exterior, ca urmare a organizării particulare a câmpului perceptiv în care apare un obiect detaşat din ansamblu. Această formă a atenţiei o întalnim şi la animale. Există câteva calităţi ale stimulilor care pot provoca, pot capta atenţia involuntară: intensitatea stimulilor, contrastul, noutatea, apariţia sau dispariţia bruscă, complexitatea, proprietatea stimulilor de a se adapta interesului etc. Este în general de scurtă durată menţinându-se atâta vreme cât durează acţiunea stimulilor care o provoacă.
Atenţia voluntară se caracterizează prin prezenţa intenţiei de a fi atent şi a efortului voluntar de a-l menţine. Deci această formă de atenţie depinde în mare măsură de individ şi de motivaţiile sale. Fiind autoreglată în mod conştient atenţia voluntară este superioară atât prin mecanismele verbale de producere, cât şi prin implicaţiile ei pentru activitatea omului. Autoreglajul voluntar se realizează prin orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, selectivitate în funcţie de scop şi creşterea efortului psihic. Atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea activităţii, dar datorită consumului energetic sporit, a intervenţiei oboselii se poate menţine pe o perioadă relativ scurtă de timp.
Mobilizarea şi concentrarea atenţiei voluntare se poate menţine cu ajutorul cuvântului care măreşte valoarea semnalizării unor stimuli, cuvântul orientează atenţia.
Aceste două forme ale atenţiei sunt conexate între ele, existând grade de trecere a uneia în cealaltă. De exemplu învăţarea începe cu atenţia voluntară, apoi apare interesul, plăcerea de a învăţa, atenţia treptat devenind involuntară.
Atenţia habituală sau postvoluntară este o formă superioară de manifestare a atenţiei, fiind o atenţie specializată, bazată pe obişniunţe şi se formează prin educaţie, pentru că atenţia se poate educa.

Psihologul francez Theodule Ribot deosebeşte două tipuri de atenţie, cu totul distincte una de alta, dar care în mare corespund celor două forme ale atenţiei mai sus amintite, şi anume atenţia involuntară şi cea voluntară. Acestea sunt: atenţia spontană (naturală) şi atenţia voluntară (artificială). Cea dintâi formă , neglijată de majoritatea psihologilor, este forma naturală, primitivă, veritabilă a atentiei. Cea de-a doua este un rezultat al educaţiei, al antrenamentului.
Th. Ribot susţine că atenţia spontană este singura care există atât timp cât educaţia nu intră în acţiune. Atenţia este un dar al naturii, repartizată inegal de la un individ la altul. Puternică sau slabă, are drept cauză stările afective.
Omul nu dă atenţie în mod spontan, decât lucrurilor care îl interesează, îl ating, îi produc o stare plăcută, neplăcuta ori mixtă. Natura atenţiei spontane la o persoană relevă caracterul acesteia sau cel putin tendinţele sale fundamentale. Ne arată dacă avem de-a face cu un spirit frivol, banal, mărginit, deschis, profund. Ribot dă exemplul unei portărese care în mod spontan dă atenţie bârfelor; pictorul este atras de un frumos răsărit de soare; geologului îi atrag atenţia nişte roci, în care omul obişnuit nu vede decât nişte pietre.
Atenţia voluntară sau artificială în opinia lui Th. Ribot este un produs al trebuinţei, apărut odată cu progresul civilizaţiei, artei, al educatiei, al antrenamentului. Îsi găseşte condiţiile de existenţă în atenţia spontană. Atenţia voluntară s-a născut sub presiunea trebuinţei şi odată cu progresul inteligenţei. Ea este un aparat de perfecţionare şi un produs al civilizaţiei.
Subliniind faptul că atenţia voluntară este rezultatul educaţiei, Ribot propune ca mijloc de formare trei direcţii: prima, în care educatorul, profesor şi părinte, se bazează pe sentimente (teamă sau tandreţe şi simpatie, curiozitate, interes şi atracţie faţă de recompensă); cea de-a doua se referă la ambiţie, interes practic şi datorie, iar cea de-a treia se referă la faptul că

atenţia se dezvoltă şi se întreţine prin deprinderi şi exerciţiu impus.După locul obiectului aflat în centrul atenţiei, atenţia poate fi externă şi interioară.
Vorbim de atenţie externă atunci când obiectul atenţiei este exterior subiectului şi de atenţia interioară în cazul în care obiectul atenţiei se află în planul conştiinţei, al vieţii psihice. Atenţia interioară este strâns legată de
noţiunea de privire interioară, care de fapt înseamnă o serie de imagini conexe care mută atenţia noastră în planul conştiinţei, o serie de amintiri. Iar cel care ne trezeşte aceste amintiri este reflexul cu catenă lungă.

4. DISTRAGEREA ATENŢIEI

Distragerea atenţiei este opusul concentrării. Distragerea atenţiei este rezultatul acţiunii diferitelor stimuli, care determină interesele persoanei într-o altă direcţie, de exemplu: apariţia şi instalarea oboselii, diminuarea interesului şi apariţiei plictiselii etc.
Distragerea atenţiei se mai poate întâmpla şi în cazul reactualizării de către un stimul direct, a unor interese legate de cele trei capitole ale vieţii.
Problema atenţiei a facăt obiectul unor cercetări în laboratoarele de psihologie experimentală deoarece este un proces psihic relativ uşor de măsurat.
Au fost elaborate importante studii şi cercetări ştiinţifice pentru a fi identificaţi factorii care intervin în scăderea vigilenţei concentraţiei şi în descoperirea mijloacelor ce pot întreţine atenţia concentrată la un nivel cât mai înalt. Rezultatele au arătat că mai ales în cazul unor operaţii monotone, atenţia scade rapid, dincolo de o durată de 20 de minute se instalează oboseala.
S-a constatat că stările afective au un rol important în stabilirea atenţiei şi că ea este un act adaptiv ce poate fi dezvoltat prin procedeul de învăţare. De asemenea, interesul este tendinţa de a da atenţie unor obiecte, persoane sau situaţii, de care suntem atraşi şi în care găsim satisfacţii. Tot el stimulează dorinţa de a continua o experienţă începută, în timp ce aversiunea duce la abandonare şi respingere.
Cercetările psihologice experimentale analizează, pe lângă stabilitatea atenţiei, şi fenomenele de distragere, distribuţie şi comutare a acesteia. Pentru a înţelege capacitatea de menţinere a atenţiei în condiţii perturbatoare, (zgomot, surse de lumină, monotonie, oboseală, stări emoţionale etc.), trebuie să ştim că orice act de atenţie constă în forma unei dominante prin concentrarea excitaţiei într-un anumit focar şi inhibării altor centri subdominanţi.
Astfel, dacă în timpul desfăşurării unei activităţi unilaterale, monotone, procesele mobilizatoare se sting, un excitant colateral le poate dezhiba, periodic intensificând concentrarea atenţiei. De aici recomandarea psihologilor ca în anumite situaţii să nu se lucreze în linişte absolută: o muzică în surdină melodioasă (stimulent complementar) nu stânjeneşte munca, ci o favorizează. Dar stimulii complementari puternici sunt inhibitori şi perturbatori în menţinerea atenţiei, ei reduc energia activităţii dominante şi determină apariţia unei noi reacţii de orientare , a unei noi dominante (muzica puternică, stridentă, însoţită de un text care ne antrenează emoţional distrage atenţia).
Gradul de distragere a atenţiei depinde de motivaţia, de interesul pe care îl avem pentru activitatea desfăşurată şi de noutatea şi varietatea acesteia.
Atenţia concentrată poate fi menţinută şi în cazul în care activitatea este automatizată, deprinderile sunt bine consolidate sau când suntem obişnuiţi, adaptaţi să lucrăm în prezenţa unor excitanţi perturbatori specifici locului de muncă.

5. FLUCTUAŢIILE ATENŢIEI ŞI STAREA DE VIGILENŢĂ

În mod indiscutabil există o strânsă legătură între stările noastre afective, între capacitatea noastră de a fi atenţi şi eficienţa activităţii pe care o desfăşurăm.

Stările psihice şi corelatele lor comportamentale în opinia lui
Lindsley se prezintă în următorul tabel:

COMPORTAMENT

STAREA DE CONŞTIENŢĂ
EFICIENŢA ACTIVITĂŢII
Emoţie puternică:
teamă, furie, anxietate Stare de conştienţă limitată: atenţie difuză, fragmentară, confuzie Slabă:
lipsă de control, imobilizare, dezorganizare
Atenţie alertă Atenţie selectivă, care se poate comuta; anticipare “concentrată”, “set” Bună: reacţii rapide, eficiente, selective; comportament organizat pentru răspunsuri în serie
Veghe relaxată Atenţie neforţată, favorizează asociaţii libere Bună: reacţii de rutină şi gândire creatoare
Somnolenţă Stare de graniţă între somn şi veghe; reverie Slabă: neconcordanţă, sporadică, lipsită de continuitate
Somn superficial Reducerea marcată a stării de conştienţă; vise Absentă
Somn profund Pierderea totală a conştienţei (absenţa memorării stimulărilor sau a viselor) Absentă

6. STĂRILE MORBIDE ALE ATENŢIEI

Vom încerca să stabilim cazurile patologice ale atenţiei sau aşa numitele stări morbide ale atenţiei.
Numim “distraţi”, oamenii a căror inteligenţă este incapabilă să se fixeze într-un mod cât de cât stabil, oameni care trec fără încetare de la o idee la alta, care sunt la cheremul schimbărilor celor mai fugitive ale dispoziţiei lor sau ale evenimentelor celor mai insignificante din ambianţă. Este o stare perpetuă de mobilitate si împrăştiere, aflată la antipodul atenţiei. Termenul de “distracţie” se aplică însă şi unor cazuri cu totul diferite. Oamenii absorbiţi de o idee sunt distraşi. Par incapabili de atenţie tocmai pentru că sunt extrem de atenţi. Există exemple de savanţi celebri prin distracţia lor.
Cazurile patologice ale atenţiei se indreaptă în două direcţii: hipertrofia atenţiei, adică predominarea absolută a unei stări sau a unui grup de stări, care devine stabilă, neputând fi expulzată din conştiinţă şi atrofia atentiei când atenţia nu se poate menţine şi uneori nici constitui.
Există şi o a treia varianta, aceea a indivizilor cu infirmităţi congenitale. La idioţi, imbecili, demenţi, formele atenţiei nu se constituie sau apar doar sporadic.
În prima categorie, hipertrofia atenţiei, includem ideile fixe.
S-a întâmplat oricui să fie urmărit de o arie muzicala sau de o frază care revine fără un motiv anume. La orice om sănătos există aproape întotdeauna o idee dominantă, care îi reglează conduita: plăcerea, banul, ambiţia, mântuirea sufletului etc. Aceasta idee fixă care dureaza toată viaţa, cu exceptia cazului în care este substituită de o alta, se transformă în final într-o pasiune fixă. Transformara atenţiei spontane într-o idee fixă, in mod hotărât patologică, este pe cât se poate de clară la ipohondri. Th. Ribot imparte ideile fixe in trei categorii:

 ideile fixe simple, de natură pur intelectuală, care rămân cel mai adesea închise în conştiinţă sau care se manifestă prin acte insignificante.
 ideile fixe acompaniate de emotii, cum sunt groaza şi angoasa (agorafobia, nebunia indoielii etc.)

 ideile fixe cu forma impulsiva, tendinte irezistibile, care se manifestă prin acte de violenţă sau criminale (furt, omucidere, sinucidere).
Ideile fixe apar la cei cu o constituţie nevropatica. Aceasta poate fi ereditară (cazurile cele mai dese) sau consecinţă a vieţii cotidiene (oboseală fizică, intelectuală, emoţii, pasiuni, excese de orice natura).
Ribot defineşte şi extazul ca fiind idee fixă, forma cronică de hipertrofie a atenţiei.
La polul opus se află mania. În manie se regăsesc toate condiţiile contrare stării de atenţie. Nu există nici concentrare, nici adaptare, nici durată. Avem de-a face cu triumful automatismului cerebral, lăsat în voie. În consecinţă, la maniaci se manifestă, spre exemplu, uneori, o exaltare extremă a memoriei: pot recita poeme lungi, de mult uitate.

7. ATENŢIA- PROCES FUNDAMENTAL ÎNTR-O ÎNVĂŢARE ELEMENTARĂ

În orice act de învăţare intervine de fapt întreg psihismul, dar dacă în anumite momente domină un proces, într-o altă fază intervine mai evident altul. Într-un act de cunoaştere elementară se distinge îndeosebi rolul atenţiei, percepţiei şi memoriei.
Nu poate exista un act de cunoaştere eficientă fără o focalizare a conştiinţei elevului, fără câştigarea atenţiei sale. Atenţia realizează o optimizare a cunoaşterii: ea selectează o anumită porţiune din câmpul perceptiv, intensificând impresia, asigurându-i şi mai multă claritate.Atenţia concentrată implică şi rapiditatea sesizării unui eveniment aşteptat. Este puternic influenţat de motivaţie, de stările afective şi este însoţit de caracteristici bine cunoscute ale posturii şi mimicii.
Cele trei forme principale ale atenţiei (involuntară, voluntară şi postvoluntară) sunt absolut necesare în procesul învăţării sistematice. Ca exemplu amintim copilul, care este obligat să facă exerciţii la un anumit instrument muyical, are nevoie de voinţă la început, dar treptat, muyica îl va atrage şi nu va mai cere efort voluntar. Astfell atenţia voluntară se transformă în atenţie postvoluntară.
Din punct de vedere al desfăşurării şi organizării procesului didactic sunt importante condiţiile care favorizează concentrarea involuntară a atenţiei.

Condiţiile externe sunt:
Noutatea obiectelor, fenomenelor, situaţiilor le atrage elevilor imediat atenţia. Deci numai dacă avem certitudinea unui aspect important, dar de obicei nesesizat, are rost să expunem ceva familiar copiilor.
Intensitatea stimulilor de asemenea este foartă importantă. O lumină, un sunet puternic trezesc atenţia, obiectele mari sunt observate mai repede decât cele mici, şi mai ales culorile vii, ţinând desigur cont de realitate şi de contrast.
Mişcarea, schimbarea, variaţia atrag uşor atenţia. De exemplu filmul este mai interesant şi util decât prezentarea unor imagini statice cu ajutorul unor planşe sau fotografii.
Factorii interni
Cel mai important este interesul.
Cultivarea interesului elevilor este una dintre sarcinile principale ale şcolii, ele influenţând puternic viaţa psihică.