MESTERUL MANOLE

Arta, sacrificiul suprem
MESTERUL MANOLE
Una dintre cele mai controversate balade ale poporului roman, “Monastirea Argesului” cunoaste peste 160 de variante.
Legenda Mesterului Manole ridica, in continuare, semne de intrebare cu privire la veridicitatea istoricului si a personajelor. Multi dintre cei care s-au ocupat de studiul poeziei populare au ajuns la concluzia ca Manastirea Argesului, lacasul in sine, reprezinta dovada clara a faptului ca undeva, intr-un anumit spatiu istoric, o mana de oameni s-a sacrificat pentru a o inalta.
Cea mai cunoscuta dintre variante este cea publicata de Vasile Alecsandri, in 1852, in volumul “Poezii populare. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate”.
Subiectul este generat de o superstitie, potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta. “Monastirea Argesului” este in acelasi timp balada si legenda.
POVESTEA. Prima parte a baladei contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii. Negru Voda impreuna cu zece “Mesteri mari / Calfe si zidari”, intr-un decor mirific, cauta pe malul Argesului un loc perfect pentru a construi o manastire “cum alta sa nu mai fie”. Pe drumul spre locul “ales”, se intalnesc cu un ciobanas care le povesteste despre un zid “Parasit si neispravit / La loc de grindis / La verde-alunis”. Voievodul decide sa construiasca o manastire unica in lume prin frumusetea si maretia sa pe locul indicat de cioban. Voda promite mesterilor averi, titlul de boieri, dar in acelasi timp ii ameninta in caz de nereusita. Domnitorul doreste construirea manastirii nu numai din orgoliu sau pentru perpetuarea unei traditii, ci si pentru a sanctifica acel loc.
Manastirea nu se poate inalta, deoarece fortele irationale se opun ridicarii unui locas de cult. Tot ce mesterii construiesc in timpul zilei noaptea se surpa, “Si mereu lucra, / Zidul ridica, / Dar orice lucra, / Noaptea se surpa! / A doua zi iar, / A treia zi iar, / A patra zi iar / Lucra in zadar!”. Surparea zidurilor este un moment dramatic, pentru ca domnitorul ii ameninta iar cu moartea pe mesteri.
INTERVENTIA DIVINITATII. In sprijinul zidarilor intervine visul Mesterului Manole, Divinitatea, “O soapta de sus / Aievea mi-a spus / Ca orice-am lucra, / Noaptea s-a surpa / Pan-om hotari / In zid de-a zidi / Cea-ntai sotioara, / Cea-ntai sorioara”. Mesterii jura sa pastreze secretul, dar sunt nelinistiti. Cel mai ingrijorat este Mesterul Manole, care, a doua zi, dis-de-dimineata, cerceteaza zarea pentru a afla care este femeia destinata zidirii. Constructorul traieste o drama pentru ca este nevoit sa zideasca ce are mai de pret. In speranta ca poate schimba randuiala, el se adreseaza Divinitatii. Cerul se indupleca si raspunde rugamintilor omului, dezlantuind stihiile naturii, in incercarea de a o opri pe Ana, “Da, Doamne, pe lume/O ploaie cu spume, / Sa faca paraie, / Sa curga siroaie, /Apele sa creasca, / Mandra sa-mi opreasca”. Fenomenele naturale sunt exagerate, pentru a se evidentia calitatile Anei, pe care nimic nu o poate intoarce din drum. Ana accepta jocul.
SACRIFICIUL SUPREM. Invoca, pe rand, durerea trupului, plansul copilului pe care-l poarta-n pantece si sfarsitul pe care-l presimte, caci in cele din urma isi da seama ca este condamnata: “Manoli, Manoli, / Mestere Manoli! / Zidul rau ma strange, / Viata mi se stinge!”.
Alaturi de Mesterul Manole, ea cucereste vesnicia. Pentru ca au nechibzuinta sa afirme ca ar putea construi o manastire si mai frumoasa, domnitorul ii lasa sa moara pe acoperis.
“Asa se intampla cu toti: sacrificam ceea ce e mai bun din noi, din arta sau gandurile noastre, jertfim necontenit neantului” – scria Mircea Eliade in Fragmentarium. Prin jertfa cea mai semnificativa ne intoarcem spre lumina absoluta si daruim ce e mai bun in noi lui Dumnezeu, cel care a facut posibila apropierea noastra de perfectiune. Incercand a-si depasi conditia, ca legendarul Icar, mesterii isi fac aripi din sindrila, dar nu reusesc sa zboare, se prabusesc si mor.
Pe locul unde se pravaleste Mesterul Manole izvoraste o apa, simbol al vietii si al creatiei vesnice.
“Asa se intampla cu toti: sacrificam ceea ce e mai bun din noi, din arta sau gandurile noastre, jertfim necontenit neantului. Prin jertfa cea mai semnificativa ne intoarcem spre lumina absoluta si daruim ce e mai bun in noi lui Dumnezeu, cel care a facut posibila apropierea noastra de perfectiune” – Mircea Eliade, “Fragmentarium”
NOUA MESTERI MARI SI MANOLE ZECE VENIT-AU DIN ASIA?

Realitate sau mit?… Si-a ingropat Manole cu buna stiinta si un sadism demn de un scenariu de groaza sotia si copilul pe care aceasta il purta in pantece la temelia Bisericii Manastirii Curtea de Arges? Despre toate aceastea ne-a vorbit parintele Nicolae Arsene, Eclesiarhul Catedralei Episcopale de la Curtea de Arges.
“… Mesterul Manole a existat, la fel ca si cei noua mesteri care au ridicat Manastirea Arges. Ei au participat la constructia bisericii, dar au trait si dupa terminarea ei. De unde si numele unora dintre satele din judetul Arges. Nu este adevarat ca au fost lasati pe acoperis si au zburat pana in locul unde este astazi ridicata Fantana lui Manole ( Sincer… nu prea era posibil. Fantana unde se spune ca a aterizat Manole este la o distanta… cam mare. Nu poti sa vezi manastirea de la fantana si invers). Revenind la poveste, aflam de la Parintele Arsene ca voievodul i-a rasplatit pe toti mesterii cu cate o vale in zona. Sunt denumiri care se pastreaza si acum. Valea lui Enache, a lui Dan, a Iasului; sunt locuri primite drept multumire de cei noua mesteri mari.”

MANOLE? “Pe el nu stim cum l-a recompensat. Unii ii zic Manolie si zic ca ar fi de neam italian, altii, ca ar fi venit din Asia. S-au gasit inscriptii in limba araba. Neagoe Basarab a studiat la Constantinopol si probabil a venit de acolo si cu niste mesteri pietrari, aceiasi care au construit si biserica din Curtea de Arges.
Este Ana zidita la temelie? Ce zideau ziua noaptea se surpa si voievodul i-a amenintat cu moartea. Este adevarat acest lucru, pentru ca asezarea, fiind pe malul raului Arges, un loc nisipos… de aici toate problemele. S-a folosit o solutie ingenioasa folosita si la construirea orasului Hamburg… Busteni de stejari! S-a pus un strat de busteni de stejar in toata curtea si apoi s-a pus un strat de nisip apoi un altul de busteni si tot asa pana s-a ridicat nivelul cu sase metri. Apoi s-au asezat busteni de stejar in picioare. In timp acestia s-au carbonizat si actioneaza si acum precum rolele de la zgarie-norii din New York.
In privinta sacrificiului Anei… e greu de crezut. Eram o tara «prea crestina» pentru asa ceva. Ganditi-va ca Stefan cel Mare construia biserici dupa fiecare batalie, pe Neagoe Basarab Biserica vrea sa-l canonizeze pentru adevarata sa viata de sfant pe care a dus-o. Ideea sacrificiului Anei si a copilului sau de catre Manole se pare ca a aparut la o suta si ceva de ani dupa construirea catedralei. Astfel se incerca si in cazul Manastirii Argesului, a mitului sacrificiului. Ca sa lase in urma ceva ce trebuie sa dainuie peste veacuri, Manole si-a sacrificat ce avea mai scump… nimic mai adevarat!” (Costin Anghel)

RADACINILE LUI MANOLE
Pentru unii autori, marturiseste Filofteia Pally, directorul Complexului Muzeal Golesti din judetul Arges, numele lui Manole ar confirma originea romaneasca a baladei, in vreme ce altii il atribuie zonei neogrecesti, Manole reprezentand, in Grecia, simbolul arhitectului.
In baladele neogrecesti, constructia care se prabuseste peste noapte este podul Arta. Pentru a fi terminat, este necesara, ca si la Manastirea Arges, jertfirea sotiei sefului mesterilor zidari: “Trei surori au fost, plange aceasta, si toate au avut aceeasi soarta: una sub podul Dunarii, cealalta sub zidurile cetatii Avlona si, intr-un final, ea sub podul Arta”.
VERSIUNILE STRAINE ALE POVESTII MESTERULUI MANOLE
Motivul sacrificiului celei mai dragi fiinte a mesterului constructor, spune Filofteia Pally, directorul Complexului Muzeal Golesti din judetul Arges, este prezent in numeroase balade si legende sarbesti, bulgare, macedonene, una dintre variante incheindu-se cu urmatoarea reflectie a lui Manole: “De asta nu e bine sa juri, pentru ca, de cele mai multe ori, oamenii se insala”.
In baladele sarbo-croate, culese la inceputul secolului al XIX-lea de V.S. Karagic, trei frati construiesc cetatea Scutari, pentru a carei trainicie trebuie ziditi gemenii Stojan si Stojana. Acestia, neputand fi gasiti, locul lor poate fi luat de sotia unuia dintre frati – ritual deja consacrat in schema sacrificiului.
O tema similiara apare si in versiunile unguresti – unde mesterii zidari inalta Cetatea Deva. Clemens propune sacrificarea primei femei care aduce mancare sotului ei, iar aceasta, in dubla ipostaza – de mama si sotie –, isi alina copilul care plange si accepta sarificiul ca o datorie fata de izbanda sotului ei.
PROTOTIPUL LUI BLAGA
Mesterul Manole a reprezentat sursa de inspiratie pentru Lucian Blaga, care, in 1926, a redactat doua variante succesive ale legendei. In versiunea blagiana, domnitorul pierde conotatiile negative din textul baladei. Din initiatorul trufas, care vrea cu orice pret sa devina ctitorul unui edificiu unic, Blaga il transforma pe Negru-Voda intr-un artist genial. Blaga il concepe pe Voda drept un prototip al conducatorului de tara, care vrea sa ofere poporului sau un monument de arta si un lacas de cult inegalabile ca valoare.