Indragostitii din Verona

Indragostitii din Verona

Shakespeare a daruit publicului cea mai emotionanta poveste de iubire din toate timpurile. Astazi, vestitul balcon din Verona a devenit un adevarat loc de pelerinaj.

 

“In falnica Verona se infrunta
Doua vechi neamuri. Ura nu se frange.
Si iar porni-va dusmania crunta,
Isi vor pata iar mainile cu sange.
Din sanu-acestei vrajmasii stravechi
Ies doi indragostiti batuti de soarta…”

Astfel isi incepe Shakespeare nemuritoarea tragedie Romeo si Julieta, povestea celor mai faimosi indragostiti din literatura mondiala. Jucata pentru prima data in 1595, piesa se bucura imediat de un succes incontestabil in randul publicului londonez. Comentariul de pe pagina de titlu a primei versiuni tiparite, datata 1597, confirma povestile mostenite de la generatiile anterioare: “a fost jucata des si aplaudata mult…”
BASMUL. Piesa incepe cu tanarul Romeo Monatgue, care se lamenteaza dramatic din pricina dragostei pe care i-o poarta Rosalindei. Afland ca aceasta urmeaza sa participe la un bal dat de dusmanul Capulet, Romeo si prietenul lui, Mercutio, se folosesc de masti pentru a patrunde, neinvitati, la receptie. Nu dureaza mult si Romeo o remarca pe Julieta, fiica familiei Capulet, rivala propriei lui familii. Dupa bal, Romeo se furiseaza in gradina Capuletilor, unde Julieta, de la balcon, isi marturiseste dragostea noptii, zicandu-si ca daca Romeo si-ar renega originile, atunci ea insasi “nu va mai fi o Capulet”. Cei doi se vor casatori in secret, cu ajutorul calugarului Lorenzo, care spera ca astfel ura dintre cele doua familii se va stinge. Bucuria lor va fi, insa, de scurta durata, caci intervin evenimente tragice. Dupa casatorie, Romeo afla ca Mercutio se infrunta cu Tybalt, razboinicul var al Julietei. Romeo, provocat si el la lupta, refuza, pentru ca Tybalt ii era de-acum ruda. Socat de aparenta lasitate a prietenului sau, Mercutio trage spada, dar e ranit mortal de Tybalt. Ca sa-si razbune prietenul, Romeo il injunghie pe Tybalt, motiv pentru care va fi alungat din Verona. Inainte de plecarea lui Romeo, Julieta are o presimtire sumbra: “Parca ai fi…un mort intr-un mormant”. Julieta, singura de-acum, e obligata de familie sa se casatoreasca cu Paris, membru al familiei ducelui Veronei. Calugarul Lorenzo ii da Julietei o licoare care sa-i induca o moarte aparenta si sa scape astfel de bigamie. Urma ca Romeo sa afle si sa vina s-o rapeasca, asa, moarta. Romeo nu primeste scrisoare, dar afla ca sotia lui a murit. Il gaseste pe Paris plangand-o, se dueleaza si Paris e ucis. Romeo se otraveste, iar cand Julieta se trezeste si-si gaseste sotul mort, se sinucide si ea. Ducele le va atrage atentia lui Montague si Capulet ca ura lor a provocat aceasta durere. Rivalii fac pace, Montague jurand sa-i ridice Julietei o statuie de aur, iar Capulet una la fel lui Romeo. Printul are ultimul cuvant: “…nicicand n-a fost mai jalnica poveste-n lumea intreaga / Decat a lui Romeo si a Julietei ce i-a fost lui draga.”
CHIAR AU EXISTAT? Atat de convigatori sunt tinerii indragostiti si atat de emotionanta povestea lor, incat cititorii si spectatorii de teatru s-au grabit sa presupuna ca Romeo si Julieta se bazeaza pe fapte si personaje reale. Dar Shakespeare, sau cel putin editorul lui, nu a sustinut niciodata ca perechea ar fi existat. Versiunea tiparita in 1597 numeste piesa “o excelent conceputa, sadica, ingenios imaginata tragedie”.
Specialistii in domeniul literaturii atrag atentia ca asemenea “indragostiti damnati” se intalnesc inca din operele secolului al II-lea, incepand cu idila greaca “Anthia si Abrocomas” de Xenofon din Efes. Sursele lui Shakespeare par sa fie insa mult mai apropiate de timpul lui. O poveste similara apare in 1476 in Novellino de Massuccio Salernitano, repovestita cincizeci de ani mai tarziu de catre Luigi da Porto, care si-a botezat indragostitii Romeo si Giulietta. Aceasta contine toate elementele tragediei shakespeariene: se petrece in Verona, cele doua familii se numesc Montecchi si Cappelletti, se incheie cu o dubla sinucidere. Un alt italian, Matteo Bandello, adapteaza liber aceeasi intriga in “Novelle”, in 1554, fiind curand tradus in franceza de Pierre Boisteau de Lunay si reaparand in 1559 in “Histories Tragiques” de Francois de Belleforest. FranIois de Belleforest. Versiunea franceza a fost la randul ei tradusa in engleza – in versuri de Arthur Brooke sub numele de Romeus and Juliet (1562) si in proza de William Paynter ca The Palace of Pleasure (1567). Intrucat Brooke scrie ca a vazut “acelasi conflict pregatit mai tarziu pentru scena”, cercetatorii cred ca este posibil ca Shakespeare sa fi adaptat o piesa acum pierduta, iar capodopera lui sa fi circulat in paralel cu peomul lui Brooke.
NEMURITORI. Vizitatorii incantatorului oras Verona din nordul Italiei nu-si bat capul cu problema daca Romeo si Julieta au trait cu adevarat acolo. Sunt si mai dornici sa accepte fantezia dupa ce intra in curtea de la Palazzo di Capuletti si privesc balconul in care Shakespeare si-a plasat emotionanta scena de dragoste. In gradina manastirii San Francesco se pot imagina pe locul unde s-a oficiat casatoria secreta – chiar daca aici calugarii sunt carthusieni, in timp ce Fra Lorenzo era franciscan. Dintr-o asemenea gradina ar fi putut fratele Lorenzo sa adune ierburile din care a facut potiunea pentru Julieta. In cele din urma, vizitatorii pot varsa o lacrima la catacomba intunecoasa identificata drept cavoul lui Romeo si al Julietei.
Faptul ca nu se poate dovedi ca tinerii indragostiti au existat este lipsit de importanta. Singurul lucru care conteaza este geniul lui Shakespeare, care i-a facut nemuritori.
FAMILIILE
Desi pare aproape sigur ca Romeo si Julieta nu sunt decat inventii literare, se presupune ca familiile feudale, cadrul in care are loc tragedia, sunt reale.
Numele Montecchi si Cappelletti (la Shakespeare, Montague si Capulet) nu au fost inventate de da Porto. Dante Alighieri le pomeneste in 1320 in Divina Commedia. “Vino sa-i vezi pe Montecchi si Cappelletti…” scrie Dante in cantul al saselea din Purgatoriu. Cu toate acestea, incercarile de a gasi referinte istorice credibile pentru doua familii numite Montecchi si Cappelletti au ramas fara rezultat.
Istoricul american Olin H. Moore a propus o solutie pentru aceste puzzle. “In ciuda parerii populare”, scria el in 1930, “denumirile de Montecchi si Cappelletti desemneaza pseudonime de grupari politice si nu nume de familii particulare”. Aceste partide, sugera el, reprezentau pe plan local factiunile rivale care dominau viata politica italiana in ultima parte a Evului mediu – guelfii si ghibelinii. Cum au devenit ele doua familii feudale din Verona? Greseala apartine, se pare, primilor comentatori ai capodoperei lui Dante, care au considerat referirile acestuia la factiunile politice drept nume de familie.
SECOLUL XX
Spre deosebire de Romeo si Julieta de Shakespeare, cea mai celebra poveste de dragoste a secolului XX implica doua persoane reale: regele britanic Eduard al VII-lea si femeia pentru care a renuntat la tron.
Fiul cel mare al regelui George al V-lea, Eduard, a fost pregatit pentru rolul sau de viitor monarh inca din copilarie. Dupa Primul Razboi Mondial, printul si-a indeplinit asiduu indatoririle de trimis al regelui, calatorind in toata lumea. Va deveni curand cel mai ravnit burlac din lume. La inceputul anului 1931 se indragostea de o americanca divortata si recasatorita, Wallis Warfield Simpson. Cand doamna Simpson isi parasea sotul pentru print Curtea se straduia, printr-o combinatie de presiuni guvernamentale si acces restrans al presei, ca scandalul sa nu fie facut public.
La moartea tatalui sau Eduard urca pe tron nutrind speranta ca i se va ingadui casatoria dupa ce divortul doamnei Simpson avea sa se fi terminat. N-a fost asa, drept pentru care, la 11 decembrie Eduard al VIII-lea abdica in favoarea fratelui sau, ducele de York si primeste titlul de duce de Windsor. Sase luni mai tarziu, la 3 iunie 1937, el si Wallis Simpson se casatoresc.

 

Histories Tragiques” de Francois de Belleforest. FranIois de Belleforest. Versiunea franceza a fost la randul ei tradusa in engleza – in versuri de Arthur Brooke sub numele de Romeus and Juliet (1562) si in proza de William Paynter ca The Palace of Pleasure (1567). Intrucat Brooke scrie ca a vazut “acelasi conflict pregatit mai tarziu pentru scena”, cercetatorii cred ca este posibil ca Shakespeare sa fi adaptat o piesa acum pierduta, iar capodopera lui sa fi circulat in paralel cu peomul lui Brooke.
NEMURITORI. Vizitatorii incantatorului oras Verona din nordul Italiei nu-si bat capul cu problema daca Romeo si Julieta au trait cu adevarat acolo. Sunt si mai dornici sa accepte fantezia dupa ce intra in curtea de la Palazzo di Capuletti si privesc balconul in care Shakespeare si-a plasat emotionanta scena de dragoste. In gradina manastirii San Francesco se pot imagina pe locul unde s-a oficiat casatoria secreta – chiar daca aici calugarii sunt carthusieni, in timp ce Fra Lorenzo era franciscan. Dintr-o asemenea gradina ar fi putut fratele Lorenzo sa adune ierburile din care a facut potiunea pentru Julieta. In cele din urma, vizitatorii pot varsa o lacrima la catacomba intunecoasa identificata drept cavoul lui Romeo si al Julietei.
Faptul ca nu se poate dovedi ca tinerii indragostiti au existat este lipsit de importanta. Singurul lucru care conteaza este geniul lui Shakespeare, care i-a facut nemuritori.