Byron, idolul unei epoci

Byron, idolul unei epoci

Extrem de stangaci sau ostentativ grobian, poetul Byron a socat o natiune intreaga prin aventurile sale scandaloase, dar spiritul liber al poeziei sale si eroismul vietii sale au inspirat o intreaga generatie in toata Europa.

 

La 12 iulie 1824, un soare stralucitor se revarsa peste o trista procesiune. Pe principalele strazi ale Londrei multimea privea indurerata caii negri ca taciunele, impodobiti cu sumbre pene negre, si impunatorul car funebru. Urmau trei trasuri pline cu prietenii fideli ai raposatului, apoi, una dupa alta, cele 47 de calesti ale celor mai nobile familii din Anglia; bizar, dar nu surprinzator pentru funeraliile unui poet venerat in lumea intreaga si dispretuit in propria sa tara, calestile erau goale. Femeile respectabile nu indrazneau sa priveasca strania procesiune decat de dupa perdelele locuintelor lor. Desi zacea neinsufletit intr-un sicriu drapat in matase neagra, George Gordon, Lord Byron, tot mai era evitat de inalta societate.
Mort la 36 de ani, Byron fusese adorat si dispretuit, temut si imitat timp de peste 15 ani. Stilul lui a marcat o epoca, iar ideile si comportamentul sau au anticipat conceptiile secolului al XX-lea privind independenta nationala si identitatea individuala.
DESTIN. Copilul lui “Jack Nebunul” si al unei scotience bogate, George Gordon, viitorul Lord Byron, s-a nascut la 22 ianuarire 1788 cu caita pe cap si cu piciorul drept mai scurt. Caita era inofensiva si a fost indepartata usor, dar, mai tarziu, se pare ca lui Byron ii placea sa o considere semnul unui destin blestemat. Copilaria i-a fost marcata de dureri insuportabile, fiindca naiva sa mama platea vraci ca sa ii intinda si sa ii traga muschiul. Parca pentru a-si compensa handicapul, tanarul facea eforturi sa exceleze la box, echitatie si inot.
“Nebunul” a plecat si baiatul de numai doi ani a ramas cu mama sa, o persoana imprevizibila si cu pretentii exagerate. Intre timp, un frate al bunicului mostenise rangul de pair si Newstead Abbey. Parasit de sotie din cauza escapadelor sexuale, fratele bunicului si-a dezmostenit fiul, fiindca se casatorise din dragoste si nu pentru avere. Totusi, cand a murit, nepotul fratelui sau a mostenit proprietatea intacta; la varsta de 10 ani, George Gordon a devenit al saselea baron Byron.
AROGANTA. Plin de importanta, tanarul devine un elev arogant si indaratnic la Harrow, scoala elementara, apoi student incantator si rebel la Cambridge. Odata a adus un urs in campus, pentru a sicana administratia care ii interzisese sa tina un caine. Scria deja poezii cu o usurinta extraordinara si a publicat primul volum de versuri, Hours of Idleness (Ceasuri de ragaz), in 1807, pe cand mai era la Cambridge. Tot la universitate devenise evidenta capacitatea sa neobisnuita de a atrage prieteni devotati si admiratori pasionati.
Ca multi alti nobili de tara din acel timp, Byron isi petrecea ziua intreaga calarind, facand scrima, vaslind si vanand, iar noaptea chefuia cu prietenii de la colegiu si cu incantatoarele si binevoitoarele servitoare de la mosie. Dornic sa epateze, isi bea vinul dupa cina dintr-o tigva aurita. Dupa ce toata lumea mergea la culcare, ii placea sa scrie pana in zori.
Cand a fost admis in Camera Lorzilor, la implinirea varstei de 21 de ani, tanarul, plictisit si risipitor, a pornit intr-o calatorie neobisnuit de aventuroasa in sudul Europei, care avea sa-l poarte prin Portugalia, Spania, Malta, Grecia si Albania. Romantic, imaginandu-se “un tanar surghiunit”, s-a simtit acasa de indata ce a pasit pe pamantul Greciei si curand a inceput sa scrie o naratiune in versuri, Pelerinajul lui Childe Harold.
In acea perioada, zona era guvernata de un tiran depravat, turcul Ali Pasa, care a fost cucerit de infatisarea lui Byron si i-a oferit daruri, incercand sa obtina o intalnire galanta cu el. Tanarul nobil l-a respins politicos, desi se pare ca era hermafrodit si nu era neaparat impotriva experientelor homosexuale.
GRECIA. Treptat, Byron devine adept al filoelenismului, al ideii ca Greciei ar trebui sa i se acorde independenta fata de turci. Interesul tot mai mare al lui Byron fata de politica mergea in paralel cu aventurile personale, tot mai numeroase. Intors la Atena, are relatii sexuale cu nenumarate femei, fete si chiar baieti.
RASFATATUL. Revenit in Anglia in februarie 1812, pairul de 24 de ani isi rosteste primul discrus in Camera Lorzilor. Insa, curand, politicianul novice devine, realmente peste noapte, un poet celebru. Prima editie a Pelerinajului lui Childe Harold se epuizeaza in trei zile, iar poetul este asaltat de invitatii in marile familii londoneze.
Byron era pregatit sa isi joace rolul pana la capat. Se imbraca mereu in negru si pretindea ca traieste doar cu apa gazoasa si cu biscuiti (de fapt, se furisa in carciumi obscure ca sa infulece portii consistente de fripturi si cartofi).
Curand, tot orasul vorbea despre relatiile lui cu frumoase femei casatorite si cu servitoare modeste, dar asemenea frivolitati erau trecute cu vederea de lumea buna, pentru care adulterul era distractia preferata. In 1813, Byron avea sa depaseasca si acele bariere laxe ale decentei.
Augusta, sora sa vitrega din prima casatorie a lui “Jack Nebunul”, ii semana atat de mult ca infatisare si temperament, incat Byron ajunsese sa o considere un alter ego. Casatoria nefericita a impins-o in bratele lui Byron. In acel moment, poetul s-a gandit ca si-a atins “marele scop al vietii”, o comuniune perfecta. Augusta a nascut o fata, care se poate sa fi fost a lui.
Relatia ostentativa a lui Byron era prea scandaloasa chiar si pentru o societate toleranta, astfel incat a incercat sa se refugieze intr-o casatorie de convenienta cu tanara, bogata si naiva Annabella Mailbanke. Au avut impreuna o fiica, dar Annabella l-a parasit dupa numai un an de la casatorie, ofensata, se pare, de felul in care o trata si cu un sentiment de repulsie fata de pretentiile lui sexuale.
FUGA. Din nou, Byron cauta alinarea si aventura in strainatate, plecand la 24 aprilie 1816 din portul englez Dover, unde doamnele din inalta societate au venit la hotelul lui deghizate in cameriste, pentru a putea sa-l zareasca macar pe celebrul personaj. Dispretuit acasa, era idolatrizat in strainatate. S-a stabilit pentru o vreme la Venetia si s-a lansat cu aceeasi frenezie in legaturi sexuale de toate tipurile, ca si in alte forme de desfrau. Vanitos, era tot mai ingrijorat de faptul ca parul i se rarea si ca incepuse sa se ingrase. Chefuia, apoi tinea o dieta stricta, ceea ce ii dauna sanatatii.
BARDUL GRECIEI. Partial si datorita indemnurilor insistente ale lui Byron de-a lungul anilor, opinia publica din Anglia si din toata Europa Occidentala trecuse de partea poporului grec rasculat. S-au strans fonduri, iar, cand Comitetul Grecesc de la Londra i-a cerut celebrului poet sa se implice activ, acesta a raspuns afirmativ. Urmeaza alte pasaje aventuroase, episoade de contrabanda sau piraterie, in timpul carora Byron s-a aflat de multe ori la un pas de moarte.
In final, natura a reusit ceea ce nici oamenii, nici armele nu reusisera. Dupa ce a calarit sub o ploaie rece, Byron a contractat o febra persistenta. Nu i-a lasat pe medici sa ii ia sange, tratamentul obisnuit in acea vreme, spunandu-le in gluma: “Bisturiul a ucis mai multi oameni decat lancea”. Totusi nu l-au ascultat, iar starea, fireste, i se inrautatea pe masura ce se continua cu asa-numitul tratament. S-a chinuit saptamani intregi. Spre sfarsit, i-a soptit doctorului: “Crezi ca ma tem pentru viata mea? De ce sa ma plang de ea? Oare nu am trait-o din plin?”.
Lordul Byron a murit la 19 aprilie 1824.
CREAT IN URMA UNEI VIZIUNI
Una dintre cele mai plicticoase seri din istorie a dat nastere unui personaj fictiv care a provocat teroare si a fascinat lumea intreaga. Intr-o noapte furtunoasa a anului 1816, intr-un grup celebru reunit la Villa Diodati a Lordului Byron, de pe Lacul Geneva, se citeau in fata semineului povesti cu stafii. Se aflau in vizita la Byron poetul Percy Bysshe Shelley si viitoarea lui sotie, Mary Godwin, sora vitrega a lui Mary, Claire Clairomint. Nemultumit si plictisit, Byron a propus un concurs de povesti de groaza. Ceva mai tarziu, grupul, apreciind posibilitatea de a intelege chiar secretul vietii, a discutat daca electricitatea poate “aprinde flacara vietii si poate produce o entitate vie din insumarea unor componente moarte”. Asa s-a nascut povestea lui Frankenstein.

BOALA
Lordul Byron a devenit un erou si un poet celebru intr-o epoca de mari deziluzii. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, primele miscari din cadrul Revolutiei franceze au generat speranta ca toti oamenii vor raspunde chemarii ardente la “libertate, egalitate, fraternitate”. Dar revolutia a degenerat intr-o baie de sange. Napoleon, preluand puterea suprema in Franta intr-o perioada de haos, a promis, la randul sau, libertatea celor oprimati. El insa s-a proclamat imparat si s-a lansat intr-un plan de cucerire care a provocat milioane de victime. Desi majoritatea oamenilor isi pierduse speranta de a afla adevarata libertate si posibilitatea de a se exprima, glasul lui Byron parea sa ateste ca cel putin un om era hotarat sa traiasca viata din plin, chiar daca era marcat de aceeasi melancolie si de acelasi plictis ca intreaga societate. Cautarea sensului vietii in placere, clipa traita din plin ii putea dezgusta sau scandaliza pe cei mai in varsta; dar o generatie intreaga era miscata de versuri senzuale precum: “Sa ne bucuram de vin si femei, ras si veselie, iar in ziua urmatoare de predici si de apa”. Aproape la fel ca in cazul asasinarii presedintelui John F.Kennedy, putini au uitat vreodata unde erau cand au aflat de moartea lui Byron.

CARTE
In fiecare sambata, Jurnalul National va ofera “Mistere ale istoriei”. Povestiri romantate despre diferite evenimente istorice, despre oameni de seama – conducatori, exploratori sau savanti – vin sa completeze o pagina care se vrea, in primul rand, o agreabila lectura de sambata. Suntem ajutati in acest demers de lucrarea “Mari enigme ale trecutului”, aparuta la Editura Reader’s Digest.

 

a impins-o in bratele lui Byron. In acel moment, poetul s-a gandit ca si-a atins “marele scop al vietii”, o comuniune perfecta. Augusta a nascut o fata, care se poate sa fi fost a lui.
Relatia ostentativa a lui Byron era prea scandaloasa chiar si pentru o societate toleranta, astfel incat a incercat sa se refugieze intr-o casatorie de convenienta cu tanara, bogata si naiva Annabella Mailbanke. Au avut impreuna o fiica, dar Annabella l-a parasit dupa numai un an de la casatorie, ofensata, se pare, de felul in care o trata si cu un sentiment de repulsie fata de pretentiile lui sexuale.
FUGA. Din nou, Byron cauta alinarea si aventura in strainatate, plecand la 24 aprilie 1816 din portul englez Dover, unde doamnele din inalta societate au venit la hotelul lui deghizate in cameriste, pentru a putea sa-l zareasca macar pe celebrul personaj. Dispretuit acasa, era idolatrizat in strainatate. S-a stabilit pentru o vreme la Venetia si s-a lansat cu aceeasi frenezie in legaturi sexuale de toate tipurile, ca si in alte forme de desfrau. Vanitos, era tot mai ingrijorat de faptul ca parul i se rarea si ca incepuse sa se ingrase. Chefuia, apoi tinea o dieta stricta, ceea ce ii dauna sanatatii.
BARDUL GRECIEI. Partial si datorita indemnurilor insistente ale lui Byron de-a lungul anilor, opinia publica din Anglia si din toata Europa Occidentala trecuse de partea poporului grec rasculat. S-au strans fonduri, iar, cand Comitetul Grecesc de la Londra i-a cerut celebrului poet sa se implice activ, acesta a raspuns afirmativ. Urmeaza alte pasaje aventuroase, episoade de contrabanda sau piraterie, in timpul carora Byron s-a aflat de multe ori la un pas de moarte.
In final, natura a reusit ceea ce nici oamenii, nici armele nu reusisera. Dupa ce a calarit sub o ploaie rece, Byron a contractat o febra persistenta. Nu i-a lasat pe medici sa ii ia sange, tratamentul obisnuit in acea vreme, spunandu-le in gluma: “Bisturiul a ucis mai multi oameni decat lancea”. Totusi nu l-au ascultat, iar starea, fireste, i se inrautatea pe masura ce se continua cu asa-numitul tratament. S-a chinuit saptamani intregi. Spre sfarsit, i-a soptit doctorului: “Crezi ca ma tem pentru viata mea? De ce sa ma plang de ea? Oare nu am trait-o din plin?”.
Lordul Byron a murit la 19 aprilie 1824.
CREAT IN URMA UNEI VIZIUNI
Una dintre cele mai plicticoase seri din istorie a dat nastere unui personaj fictiv care a provocat teroare si a fascinat lumea intreaga. Intr-o noapte furtunoasa a anului 1816, intr-un grup celebru reunit la Villa Diodati a Lordului Byron, de pe Lacul Geneva, se citeau in fata semineului povesti cu stafii. Se aflau in vizita la Byron poetul Percy Bysshe Shelley si viitoarea lui sotie, Mary Godwin, sora vitrega a lui Mary, Claire Clairomint. Nemultumit si plictisit, Byron a propus un concurs de povesti de groaza. Ceva mai tarziu, grupul, apreciind posibilitatea de a intelege chiar secretul vietii, a discutat daca electricitatea poate “aprinde flacara vietii si poate produce o entitate vie din insumarea unor componente moarte”. Asa s-a nascut povestea lui Frankenstein.

BOALA
Lordul Byron a devenit un erou si un poet celebru intr-o epoca de mari deziluzii. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, primele miscari din cadrul Revolutiei franceze au generat speranta ca toti oamenii vor raspunde chemarii ardente la “libertate, egalitate, fraternitate”. Dar revolutia a degenerat intr-o baie de sange. Napoleon, preluand puterea suprema in Franta intr-o perioada de haos, a promis, la randul sau, libertatea celor oprimati. El insa s-a proclamat imparat si s-a lansat intr-un plan de cucerire care a provocat milioane de victime. Desi majoritatea oamenilor isi pierduse speranta de a afla adevarata libertate si posibilitatea de a se exprima, glasul lui Byron parea sa ateste ca cel putin un om era hotarat sa traiasca viata din plin, chiar daca era marcat de aceeasi melancolie si de acelasi plictis ca intreaga societate. Cautarea sensului vietii in placere, clipa traita din plin ii putea dezgusta sau scandaliza pe cei mai in varsta; dar o generatie intreaga era miscata de versuri senzuale precum: “Sa ne bucuram de vin si femei, ras si veselie, iar in ziua urmatoare de predici si de apa”. Aproape la fel ca in cazul asasinarii presedintelui John F.Kennedy, putini au uitat vreodata unde erau cand au aflat de moartea lui Byron.