Ascuns de ochii lumii ZEUL ZAMOLXIS

Ascuns de ochii lumii
ZEUL ZAMOLXIS
Totul a purces din haosul cel nemarginit: si lumea intreaga, si zeii cei fara de moarte. Pamantul puternic dadu nastere Cerului de necuprins, iar pana la el se inaltau muntii cei falnici, care ocroteau neamul “celor mai viteji si mai drepti dintre traci”. Dacii.
Dacia. O tara aspra, de nepatruns, inconjurata de mister. Nimeni nu stia bine cine erau oamenii care locuiau in acea cununa de munti. Legenda spune ca li se zicea daci sau geti, razboinici de temut din Carpati.
ZEUL MISTERIOS. Un zeu mare si puternic stapanea destinul dacilor: ZAMOLXIS. Platon spunea in scrierile sale ca Zamolxis ii facea pe acei daci nemuritori. Dunarea inspira teama. Razboinicul get trecea calare apa inghetata a temutului fluviu si aparea in scrierile poetilor care vorbeau de acea lume barbara, vrajmasa celor care o atacau. Dunarea isi pastra bine secretele. Oameni se ascundeau in munti, iar padurile erau intunecoase si acopereau acea tara plina de primejdii. Adapost al acelor oameni, padurea era originea adanca a mitului getic, invocat si azi in formula magica “foaie verde” din cantecul popular. Pentru mintea anticilor era in toate acestea nu numai un mit care inspira teama, dar ceva magic, ce izvora din geniul acelui popor si venea in apararea lui, ascunzand realitatea. Unul dintre miturile cele mai obsedante si mai puternice este cel al marelui zeu geto-dac Zamolxis.
SUS PE CULMI. Zeul acelui popor care-l adora pe culmi solitare avea o stiinta a secretului, inviolabila in asa masura, incat nici azi istoricii nu pot face o distinctie limpede intre mitul si istoria sa. Acel zeu, desi luminos, ramanea ascuns. Nu i se cunosc altarele si nici chipul. Dacii facusera din el stindard, trageau cu sagetile in norii care indrazneau sa-l deranjeze pe acest zeu nemaipomenit, care isi ascundea persoana in tot ce era legat de cultul si numele sau. I se spunea Zamolxes sau Zalmoxis, iar mai tarziu, intr-o inscriptie, Jupiter Optimus Maximus Paternus Aepilofius. Ultimul calificativ il tradeaza: “Zeul din stanca”. Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zamolxis intrupeaza geniul religios al daco-getilor, pentru ca in ultima instanta el reprezinta spiritualitatea acelor stramosi invinsi de romani. Comentatorii istoriei dacilor au ocolit adesea tocmai elementele din care se poate deduce ca Zamolxis a fost un erou national, unul dintre acele personaje pe care mitologia le numeste initiati, ceea ce se intampla de obicei in epoca de formare a miturilor, cand, dupa disparitia sa, eroul, care a fost invatator si judecator al poporului sau, a fost transformat in zeu. Caracterul de zeu urano-solar este subliniat de lipsa acoperisurilor la templele dacice, de ritualul funerar si cu atat mai mult de ritualul trimiterii solului la Zamolxis. Informatiile pe care le avem despre Zamolxis, chiar putine, il prezinta ca pe un mare initiat de la care ne vine credinta in nemurire. Religia geto-daca nu are idoli, nici biserici, iar cunostintele si experienta lor de viata indeamna la respectul legilor vietii. Credinta zamolxiana se bazeaza pe morala, pe cultul stramosilor, pe cunoasterea practica a lumii.
INVATATURA. Zamolxis a pus sa i se zideasca o sala pentru ospatarea celor mai de seama concetateni ai sai, unde sa-i invete ca nici el, nici oaspetii sai si nici cei care se vor naste vreodata dintr-insii nu vor pieri, ci vor merge intr-un loc unde vor vietui vesnic. Intre timp, Zamolxis si-a sapat o locuinta subterana, iar atunci cand a terminat-o s-a facut nevazut. A stat ascuns trei ani, timp in care a fost jelit ca un mort. In al patrulea an el s-a aratat celor care l-au plans, astfel ca tot ceea ce le spusese el s-a adeverit. Herodot ni-l infatiseaza pe Zalmoxis ca pe o divinitate de seama, la care se duc cei care mor. Unde? In cer sau in adancurile pamantului. Pentru ipoteza cu cerul nu sunt dovezi, dar pentru a doua ne vin in minte imediat incaperile subterane, la pestera unde se retragea acesta. Asa, reaparitia lui Zamolxis dupa anii petrecuti in locuinta subpamanteana capata semnificatia unui simbol. Coroborand cele prezentate mai sus, putem ajunge la un rationament simplu. Sensul initial al riturilor ancestrale s-a pierdut, totul transformandu-se intr-o veritabila istorie apocrifa. De aici si traditia populara potrivit careia zeul dac s-ar fi retras aici si ca Polovragiul ar fi miticul Kogaionon.
“I-am nimicit pe geti, cea mai razboinica dintre natii, nu numai prin puterea trupului lor, dar si prin vitejia pe care le-o insufla Zamolxe cel venerat de ei, incredintati ca nu mor niciodata, ca isi stramuta doar lacasul, ei infrunta moartea mai bucurosi decat daca ar porni intr-o calatorie” – Traian isi justifica viata in fata lui Jupiter
AVEAU STRAMOSII DACI UN SINGUR ZEU SAU MAI MULTI?

Zamol se inrudeste cu numele divinitatii traco-elene Semele, zeita pamantului, dar si chton din greceste, care inseamna tot pamant. Sufixul xis nu este pe deplin explicat. Astfel, Zamolxis apare in adevarata sa lumina. Zeu al pamantului, al vegetatiei. A fost studiata si varianta pe care Herodot nu a crezut-o, anume ca Zamolxis era un vrajitor. Incet, incet, exagerarile au fost abandonate si lucrurile s-au lamurit. Totusi, a ramas varianta in care cercetatorii incearca sa raspunda la intrebarea daca dacii erau monoteisti sau politeisti. Aveau ei un singur zeu sau mai multi?
Vasile Parvan era adeptul primei variante. Dupa acesta, Zamolxis sau Gebeleizis erau doar doua nume din multimea nesfarsita de atribute pe care acest zeu cu puteri atotcuprinzatoare le avea. Lacasul zeului se afla in cer si geto-dacii, dispretuind viata pamanteasca, se bucurau sa-si trimita sufletele langa dansul. Mai tarziu, C. Daicoviciu a aratat ca Parvan a interpretat gresit cuvintele lui Herodot. Istoricul grec nu spune ca Gebeleizis era un alt nume al lui Zamolxis, ci ca unii dintre geti isi inchipuie viata de dincolo de mormant pe langa Zamolxis, altii pe langa Gebeleizis.
Bibliografie: “Dacii” de Hadrian Daicoviciu, Biblioteca pentru toti, 1968
JERTFA SFANTA
O data la patru ani, natiunea aduce Zeului jertfa suprema: un om caruia i se ia viata de carne, spre a i se darui viata de spirit, intru marea misiune de a purta sus in cer rugaciunile si dorintele neamului inaintea zeului. Si aceasta jertfa e asa de sfanta, incat daca trimisul nu moare in lanci, inseamna nu ca zeul are mila si il iarta, ci ca-l osandeste la moartea vesnica a vietii trupului si il socoteste nevrednic de a se arata inaintea sa. Ferice de cel care, aruncat in lanci, pierde viata trupului, spre a se destepta in viata vesnica. A muri in razboi e tot ce poate fi mai onorabil pentru un get. Se pare ca nemurirea fagaduita de Zamolxis credinciosilor sai era completa, cuprinzand atat trupul, cat si sufletul. Omul murea, iar o dublura a sa mai putin carnala, totusi reala, continua sa traiasca in regatul lui Zamolxis.

PIERDUT DE LUME
Tot ce apartine Daciei si cunoastem prin izvoare antice au fost insuficient observate chiar si de istoricii cei mai scrupulosi. Planul real, al cunoasterii directe, pe care au avut-o mai limpede romanii prin razboaie, se completeaza prin descoperiri arheologice. Zamolxis e adorat pe muntii cei inalti in singuratatea unde numai vulturii pot ajunge. Acolo sus, pierdut de lume si cercetat numai de rege, ca sa-i afle sfatul la caz de nevoie, sta marele preot. Templul si locuinta lui sunt intr-o pestera si el nu se coboara decat rar de tot in lumea oamenilor, cand are a da vreo porunca, pentru curatirea de pacate, sau cand are a face vreo prevestire ori a da invataturi.
O ENIGMA NUMITA ZAMOLXIS, ZEUL INITIATOR AL DACILOR
Zalmoxis, uneori simplu muritor, alteori demon, era zeu al daco-getilor, insa din cauza datelor foarte sarace si aparent contradictorii a fost considerat adesea un personaj cu totul enigmatic. Zamolxis a fost un preot initiator, poate chiar personificarea functiei de preot initiator, intr-o perioada in care traditia totemica a lykantropiei se mentinea inca. El era deci un fel de om-lup sau urs, invesmantat in piele de animal cum il arata si numele, ca si cei initiati de el (care se si numeau daci = lupi). Dar el a ajuns rege intr-o perioada cand disparuse credinta in animalul-totem. El slujea unor zeitati pe care nu le cunoastem. Zamolxis a sfarsit ca si ceilalti preoti initiatori prin a fi zeificat, dar nu a reusit sa devina un zeu autentic, fiind secondat de alti preoti initiatori cu aceleasi atribute. Vestigiile arheologice dovedesc ca dacii dispuneau de anumite cunostinte astronomice, detinute in mod firesc tot de catre preotii initiatori, pe care le foloseau intr-un mod cu totul original, ceea ce dovedeste o veche traditie.
CAVALERII DANUBIENI
Mitul nu poate exista fara un oarecare substrat istoric. La fel s-a intamplat si la Polovragi. La sfarsitul anilor ’60, pe platoul aflat deasupra pesterii s-a descoperit o cetate dacica din secolele II-I i.Hr., cuprinzand nu numai turnuri de aparare si urme de locuinte, dar si ramasitele unui sanctuar sau resturi ale unor tambururi din piatra. Arheologii au descoperit o placa din bronz reprezentand alte personaje ciudate si enigmatice ale panteonului daco-trac, Cavalerii danubieni, iar acest obiect se afla expus la Muzeul National de Istorie din Bucuresti.