Școala ardeleană

Condiții Istorice Școala ardeleană este o manifestare tipică curentului luminist, ce se impunea în întreaga Europă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, odată cu începuturile științei.

Iluminiștii sunt niște spirite erudite, preocupați de istorie, lingvistică, literatură, filozofie. Este perioada în care interesul pentru luminarea maselor este tot mai pregnant. Apar școlile laice, cu noi obiecte de studiu – geografia, istoria, matematica, ș.a. în limba națională. Acest demers a dus la apariția manualelor de gramatică în limbile naționale.

În țara noastră, cei dintâi și cei mai de seamă iluminiști apar în Transilvania. În lupta lor pentru recunoaștere și pentru câștigarea drepturile românilor din Transilvania, cărturarii transilvăneni au fost preocupați să demonstreze cu argumente solide latinitatea poporului român, din care făcea parte și provincia aflată sub stăpânire străină.

În literatură, luminismul preia principiile clasicilor și genurile lor de creație, redescoperindu-i pe clasicii francezi.

Specii cultivate de luminiști:

– teatru

– pamfletul cu accente tot mai violente

– drama

– opera istorică bine documentată

Exponenții Școlii ardelene sunt:

– Samuil Micu – cel dintâi istoric român din Transilvania, în sensul modern al noțiunii

– Gheorghe Șincai

– Petru Maior

– Ion Budai Deleanu

Pe plan istoric, Școala ardeleană dorea să demonstreze originile latine ale poporului român și continuitatea lui în Transilvania.

Pe plan lingvistic, Micu, Sincai și Maior au încercat să demonstreze fondul și structura latină a limbii române.

Operele reprezentanților Școlii ardelene

În domeniul istoric, operele sunt foarte bine documentate, stilul apropiindu-se foarte mult de cel al cronicarilor.

Simion Micu – Brevis Historica notitia originis et progressu nationis Daco-Romanae seu ut quidem barbara vocabulo appellant valachorum, ab initio usque ad secolum XVIII – 1778 – în are susținea ideologia națională și socială și milita pentru emanciparea poporului omân oprimat.

– Istoria românilor cu întrebări și răspunsuri, 1791 – încearcă să-i educe pe românii din Transilvania să să le trezească mândria națională.

– Istoria, lucrurile și întâmplările românilor – scrisă în patru volume – descrie viața societății de pe actualul teritoriu al României

Gheorghe Șincai – Hronica românilor

Petru Maior – Istoria pentru începutul românilor în Dachia, se aseamănă cu stilul cronicarului Miron Costin, în care influența topicii latine, cu verbul la finalul propoziției, este evidentă. Dar textul este presărat și cu pasaje cu un limbaj natural, firesc, neforțat, care susțin nevoia purificării limbii române de elementele slavone și de altă proveniență.

Ion Budai Deleanu – De originibus populorum Transylvaniae – susține ideea continuității românilor din Transilvania, respingând teoria exterminării dacilor și a civilizației lor.

În domeniul literar

Ion Budai Deleanu – Țiganiada, poemă eroicomică.

În domeniul lingvistic

Ion Budai Deleanu – Fundamenta grammaticaes linguae romaenicae, 1812

– Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc românesc, dicționar

Samuel Micu, Gheorghe Șincai – Elementa linguae daco-romanae sive valachicae – 1780

Samuel Micu , Petru Maior, ș.a. – Dicționarul de la Buda – 1825 (conține elemente lexicale interesante și elemente etimologice)

Ion Budai Deleanu a fost preocupat și de problema etimologiei și a încercat să identifice fondul autohton al limbii române, fiind un adevărat inovator în stabilirea regulilor gramaticale. Deși a lucrat la consolidarea limbii române alături de ceilalți ardeleni, Budai Deleanu n-a admis decât o purificare rezonabilă a limbii , păstrând spiritul tradiției arhaice.

Dotat cu un deosebit simț al limbii române, Budai Deleanu

evidențiază rolul stratului lingvistic în constituirea limbilor noi,

propune ortografie românească bazată pe grafia latină

promovează neologismul latin și francez

susține respectarea normelor gramaticale atât în vorbire cât și în scriere

amintește de existența dialectelor în limba română.

Erorile Școlii ardelene – purismul lingvistic (purificarea limbii de elementele lexicale străine de limba latină), care mai târziu a condus la preocuparea lingviștilor de a construi termeni artificiali care să-i înlocuiască pe cei nelatini din limba poporului.

Petru Maior este cel care, fără a avea izvoare, și-a dat seama că limba română se trage din latina vulgară (populară).

În Principate, exponenții iluminismului sunt și ei preocupați de știință.

Ienăchiță Văcărescu întocmește gramatica Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orânduielilor gramaticii românești în care introduce noțiuni de poetică exemplificate cu creații proprii.

Surse de inspirație

Școala ardeleană – se inspiră din cultura antică și limba latină care era în consonanță cu preocupările lor de a demonstra latinitatea limbii române,

Iluminiștii din principate – în literatura greacă – influența grecească crescuse puternic în principate odată cu epoca fanariotă.