Sămănătorismul în literatură

În literatura română, sămănătorismul și-a găsit expresia în creații de autentică valoare artistică ale unor scriitori precum:

  1. Șt. O. Iosif – poeziile CiobănașulCopil sărmanE mult de-atunci
  2. Emil Gârleanu – nuvela Nucul lui Odobac
  3. C. Sandu-Aldea – romanul Două neamuri
  4. Octavian Goga – poezia Nepotrivire
  5. Al Vlahuță – poem alegoric 1907
  6. Duiliu Zamfirescu – nuvelele Spre Costești, Conu Alecu Zăgănescu

Orientarea literar care își are punctul de plecare în revista Sămănătorul , apărută la București între 1901 și 1910, condusă de Al. Vlahuță, G. Coșbuc și apoi de N. Iorga.

Se constituie ca o mișcare ostilă modernismului, fiind expresia păturilor sociale speriate de capitalismul identificat cu tot ceea ce este modern.

TRĂSĂTURI:

  • paseismul, întoarcerea spre trecut și condamnarea prezentului;
  • idilismul, sau preferința pentru înfățișarea pitorească a satului românesc, considerat ca unicul depozitar al al specificului național românesc;
  • sentimentul dezrădăcinării, generat de ideea că satul nu poate fi pus pe o poziție inferioară orașului, perceput ca loc al pierzaniei, iar cei care se aventurează la oraș trăiesc drama dezrădăcinării;
  • predilecția pentru scene tari, de violență;
  • personaje dominate de instincte;
  • creația populară ocupă un loc important;
  • trecutul de luptă al poporului;
  • interes pentru natură;
  • accentul cade pe specificul național.