Constantin Lecca

Constantin Lecca - Fotografie.jpgConstantin Lecca (n. 4 august 1807, Brașov, Imperiul Austriac – d. 13 octombrie 1887, București, România) a fost un profesor, pictor, tipograf, editor, scriitor și traducător român din secolul al XIX-lea, care s-a remarcat în domeniul portretisticii, al picturii religioase și al picturii cu tematică istorică – care de altfel l-a și consacrat. Alături de prietenul său Mișu Popp și de litograful Carol Popp de Szathmary, Constantin Lecca a făcut parte din grupul de artiști ardeleni care au influențat semnificativ pictura românească a secolului al XIX-lea.

Lecca fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental. Ca editor, a înființat prima tipografie din Craiova și prima revistă culturală din Oltenia, revista Mozaic, în 1838. În politică s-a remarcat ca participant la Revoluția Română din 1848 și a susținut unirea și independența Principatelor.

A susținut cu ardoare idealurile Școlii Ardelene și a rămas posterității ca un bun pedagog, un mare patriot sub spectrul iluminismului transilvănean și un bun portretist. A fost o fire îndrăzneață și muncitoare, similar negustorilor brașoveni din rândul cărora a făcut parte. Pentru Craiova, a fost ceea ce Ion Heliade-Rădulescu a fost pentru București. Barbu Theodorescu i-a făcut următoarea caracterizare:

„… Prin marea sa cantitate de portrete, el contribuie la formarea unui stil în pictura de șevalet românească. Deși desena cu oarecare stângăcie, ceea ce dă imaginilor sale poate un oarecare farmec, ca al primitivilor, deși colora fără strălucire și fără picturalitate, în tonuri locale, tente plate și demitente, modelând volumele fără mult recurs la clarobscur, deși nu avea acces la limbajul evoluat al culorii pure în funcție de ecleraj și nu cunoștea anvelopa, conturând decupat figurile, Lecca a însemnat, pentru istoria picturii românești, un moment caracteristic, peste care nu se poate trece, cum nu se poate trece peste momentul Bolintineanu.”
—Barbu Theodorescu: Constantin Lecca, Editura Meridiane, București, 1969, pag. 26
A pictat numeroase compoziții și portrete de inspirație istorică, precum și portrete ale protipendadei momentului. Portretele desenate de către pictor au avut o răspândire importantă în epocă, fiind litografiate sau inserate în manualele școlare ale momentului. A colaborat timp de cincisprezece ani cu Mișu Popp și Barbu Stănescu, împreună cu care a pictat numeroase biserici din București (Biserica Curtea Veche, Biserica Sfânta Ecaterina din București, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica Răzvan Vodă, Biserica Mănăstirii Radu Vodă). Singur, a zugrăvit Biserica Sfântul Nicolae din Brașov, Biserica din Negoiești, Biserica Madona Dudu și Biserica Sfântul Ilie din Craiova. Ca pedagog, a activat timp de cincisprezece ani ca profesor de desen la Școala Centrală din Craiova, iar după Revoluția din 1848 a fost profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava din București.

Barbu Theodorescu a considerat în monografia sa că Lecca a fost mai vibrant și mai realist în opera lui, decât Dimitrie Bolintineanu în poezia pe care acesta a creat-o cu aceeași factură, tematică și inspirație. Cum amândoi au aparținut curentului romantic, au căutat să poetizeze momentele istorice ale poporului român, unul prin rime și imagini poetice, altul prin culoare. Opera lor s-a bucurat de mare succes în rândul maselor și au ajuns cei mai importanți romantici ai României. Din păcate, prin lipsa lor de profunzime s-au banalizat datorită alunecării lor în retorism și repetare. Așa cum Theodor Aman l-a înlăturat pe Lecca din viața artistică, așa a pățit Bolintineanu cu Mihai Eminescu. Însă, Lecca și Bolintineanu au deschis la final calea unor mari figuri ale culturii românești.

După 1870, bolnav fiind de Parkinson, artistul s-a retras din viața artistică. A murit în 1887 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

Copiii lui C. Lecca

Familia Lecca 

Familia lui Constantin Lecca a fost urmașa unei vechi familii de negustori și meseriași din zona Brașovului, familie care a fost atestată documentar timp de aproape două secole în acte păstrate în arhive sau care au fost adunate de către colecționari din diverse lucrări tipărite. În anul 1701, apare în documente Comșa Răuț din Tohan (gocimanul) care încheie un act de asociere comercială cu Vasile Brașoveanu și Ioan Sobanul. Tot un Comșa Răuț vinde muntele Radiba cumnatului său Oprea Florea, printr-un act de vânzare – cumpărare care indică o origine munteană a familiei. De asemenea, se întâlnesc în documente mulți boieri din secolul al XVIII-lea care poartă numele de Lecca, ce vând sau cumpără terenuri și moșii în Târgoviște, Argeș sau București, fără a se putea face vreo legătură filială cu pictorul Lecca. Componența istorică a familiei acestuia din Brașov, poate fi determinată prin apelativele pe care membrii acesteia le purtau, evidența reieșind și din semnăturile lor.  Astfel, există semnături ca: Popa Vasii și Comșa Răuț din Tohan, Nica Popii Comșa ot Zărnești, Răuț Scheianul, sau Cojocarul din Turcheș. Radu Leca și Răuț Leca au achiziționat un minerei pentru biserică în anul 1780, iar Gheorghe Pop și Radu Leca au încheiat un act de obligativitate în fața magistratului brașovean, de terminare pe cheltuiala lor a bisericii din Dârste. De asemenea Gheorghe Leca și Ioan Leca și-au adăugat la numele lor epitetul de hagiu, semn că ar fi fost la Ierusalim. Un alt document care a rămas prin arhive aduce precizarea că ei se considerau natione valachus, diferențiindu-se clar ca origine de sași, greci sau bulgari. Din rândurile familiei se remarcă Nicolae Leca, fiul lui Radu Leca, care s-a căsătorit cu Maria (născută Zaharia Nicolau) și au avut patru copii: Radu, Ioan, Dumitru și Antonie. Familia soției avea în acele vremuri una dintre cele mai mari firme comerciale din Brașov, Nicolau, cu relații de afaceri la Triest și la Viena. Din această poziție, familia Nicolau a sprijinit mișcarea de emancipare a românilor din Ardeal și s-a implicat în viața publică și religioasă a orașului, unul din membrii ei fiind reprezentant și jurat al Bisericii Sfântul Nicolae din Scheii Brașovului. Nicolae Leca avea un prieten, comerciantul Mihai Alexovici, cunoscut sub apelativul familiar de Mișa. Dumitru, fiul lui Nicolae Leca Răuț, a luat de soție pe Maria fiica lui Mișa Alexovici. A avut cu soția sa trei copii: doi băieți, Constantin Lecca, Dumitru Lecca și o fiică, Caliope Lecca. Maria Leca Răuț (mama pictorului) a mai avut o soră numită Elena Alexovici, care s-a căsătorit cu negustorul grec Luca Kiriac supranumit după unii Karaboa, după alții Karaboas sau Karaba. Elena și Karaboa au avut o fiică, numită Ecaterina Kiriac (cunoscută după porecla tatălui drept Karaboa), care prin căsătoria sa cu Luca Caragiale a devenit mama scriitorului Ion Luca Caragiale.