D E X

Ceea ce contine aceasta pagina vine sa va ajute in a imi intelege limbajul pe alocuri elitist insa fireste ca nu este asa. Tocmai de aceea va pun la dispozitie acest mini-dex.

DISTOPÍE s.f. (Med.) Anomalie în situarea unui organ

TURBION – Vârtej

ȚIDÚLĂ, țidule, s. f. (Pop. și fam.) Bucată (mică) de hârtie cuprinzând o însemnare scurtă (și servind ca permis, ca dovadă, ca chitanță etc.); bilet.

CRISTALOFÓN s. n. instrument muzical de percuție, asemănător cu xilofonul, care în locul plăcilor de lemn are tuburi de cristal. 

pavogadu n. exercițiu de solfiare după silabele din psaltichie

măglă f. 1. grămadă de bolovani de sare; 2. Buc. făclie bisericească de lemn.

horlíște s.f. (reg.) loc steril.

OGRÍNJI s. m. pl. (Pop.) Resturi de paie, de fân etc. nemâncate de vite; cotoare, tulpini ale plantelor de nutreț. 

VEXAȚIÚNE, vexațiuni, s. f. (Livr.) Faptul de a vexa; vorbă, faptă, atitudine care supără, jignește, contrariază.

makamă f. gen de compozițiune arabă în proză rimată cu versuri intercalate

SCUD, scuzi, s. m. Veche monedă de argint sau de aur care a circulat în unele țări din Europa Apuseană, valoarea ei variind după țări și epoci. 

pro domo («pentru casa (sa)»), locuțiune latină ce însemnează pentru propria-i cauză, pentru interesele sale: a pleda pro domo.

motấlcă, motấlci, s.f. (reg.) ghem, moțoi; umblătură.

TAHILALÍE, tahilalii, s. f. (Med.) Vorbire precipitată, cu debit mare de cuvinte, care conduce la articulare defectuoasă și incompletă.

HUMMOCK s.n. Blocuri de gheață provenind din spargerea banchizelor. 

patognomonica – voce foarte sigura , SEMIOLOGIE. SEMIOTICĂ. SIMPTOMATOLOGIE, Care este caracteristic unei anumite boli, pe baza căruia se poate stabili diagnosticul unei boli.

răsurá vb. v. ÎMBUJORA. ÎMPURPURA. ÎNROȘI. ROȘI. RUMENI.

PERIPROCTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație difuză perirectală. 

EGÚMEN, egumeni, s. m. Conducător al unei mănăstiri de călugări; stareț, superior.

CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână.

COTIDÁL, -Ă adj. Linie cotidală = curbă care unește punctele de pe suprafața mărilor și oceanelor în care mareele au loc la aceeași oră.

MANÍN adj. v. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfârșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș.

SALICILÁT, salicilați, s. m. Nume generic al sărurilor sau esterilor acidului salicilic.

SERENDIPITÁTE s.f. Fenomenul sesizării anumitor aspecte ale descoperirilor științifice întâmplătoare.

Faka (Const.) m. autor comic

PERIÁNDRIC, -Ă adj. (Bot.) Care înconjură organele bărbătești ale florilor.

răzmíș adv. (pop.) hotărât, cu tărie.

PATRIARHALIZÁ vb. tr., refl. a da, a căpăta un caracter patriarhal. 

DINȚĂTÚRĂ s. f. Parte dințată a unui obiect. ♦ Spec. Totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale.

semiósie s. v. PARALÁXĂ, paralaxe, s. f. 1. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare. 2. (Astron.) Unghi maxim sub care se vede raza Pământului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc.

chipirdíc și chipirdúș, V. prichindel.

LĂCOVÍȘTE, lăcoviști, s. f. (Reg.) Loc apătos, mocirlos, mlăștinos

acácie f. (lat. acácia, d. vgr. akakia). Bot. O plantă din familia mimozei ale căreĭ rude conțin gumă arabică. Alt nume (dat pe nedrept) salcîmuluĭ, care e papilionaceu.

NEFĂȚĂRÍT, -Ă, nefățăriți, -te, adj. (Înv.) Lipsit de prefăcătorie; sincer, deschis; obiectiv, drept. 

propăgăciúne s.f. (înv.) 1. transmitere sau extindere a unei boli, a unei infecții; propagare. 2. recomandare cu insistență a unor principii, teorii, metode etc.

CABAZLẤC, cabazlâcuri, s. n. (Înv. și reg.) Păcăleală, poznă, glumă. 

BONZ, bonzi, s. m. Preot sau călugăr budist. ♦ (Ir.) Personaj de vază, pretențios, dintr-un partid sau o organizație social-democrată.

CONDRECTOMÍE s. f. rezecție a unui cartilaj.

REZÉCȚIE, rezecții, s. f. Îndepărtare pe cale chirurgicală a unui țesut sau organ, parțial sau în totalitate. 

neágă-rea s.f. (reg.) piază-rea; cobe.

siméț, V. semeț.  Foarte mîndru, plin de încredere în sine, dîrz, trufaș. 

RODANÚRĂ s. (CHIM.) sulfocianură, tiocianat.

SULFOCIANÚRĂ s.f. Cianură de sulf; rodanură; tiocianat. 

TIOCIANÁT s. m. sare a acidului tiocianic; tiocianură, rodanură, sulfocianură.

zincítă f., pl. e (d. zinc). Chim. Oxid de zinc.

SPERMOGONÍE s.f. (Bot.) Celulă germinală producătoare de spermatii. 

ȘUȘÓRCĂ, șușorci, s. f. (Regional) Pănușă.

PĂNÚȘĂ, pănuși, s. f. Fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb.

ETIMOLOGÍSM s. n. Tendință de a reforma limba literară, apropiind forma actuală a cuvintelor de o formă mai veche a ei, pretinsă a fi mai corectă. 

HISTO- „celulă, țesut organic”. ◊ gr. histos „țesut, țesătură” > fr. histo-, germ. id.engl. id. > rom. histo-. □ ~autoradiografie (v. auto-, v. radio-, v. -grafie), s. f., metodă pentru studiul distribuției topografice a unui radioizotop sau a unei substanțe marcate la nivelul celulei; sin. autohistoradiografie, historadiografie, radiohistografie; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază funcțiile celulei și ale țesuturilor organice; ~gen (v. -gen1), adj.s. n., 1. adj., Care dă naștere la noi țesuturi. 2. s. n., Unul dintre straturile de celule meristematice de la vîrful organelor vegetative. 3. s. n., Grup de celule meristematice generatoare de țesuturi; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre plasmă) care formează țesuturi; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare și dezvoltare a țesuturilor vegetale și animale; sin. histogenie; ~genie (v. -genie1), s. f., histogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a țesuturilor organice; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a unei distribuții statistice prin dreptunghiuri, astfel ca înălțimea fiecărui dreptunghi să fie proporțională cu mărimile, pe care le reprezintă; ~id (v. -id), adj., asemănător cu un țesut organic; ~litic (v. -litic2), adj., (despre enzime) care produce histoliza; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a țesuturilor organice vii; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în histologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază țesuturile organice; ~metrie (v. -metrie1), s. f., totalitatea metodelor și procedeelor de măsurare a țesuturilor organice; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor de dezvoltare și de organizare a țesuturilor organice; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., disciplină care tratează despre patologia țesuturilor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., ciupercă imperfectă din clasa adelomicetelor; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., apreciere cantitativă a elementelor histologice foarte mici cu ajutorul spectroscopului; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical bazat pe extracte tisulare; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat pentru disecția țesuturilor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui țesut organic; ~trof (v. -trof), adj., care furnizează substanțe nutritive folosite în gestație; ~trop (v. -trop), adj., care prezintă afinitate pentru celule și țesuturi organice.

HERUVÍM, heruvimi, s. m. Înger care urmează ierarhic după arhangheli.

BUTÁDĂ, butade, s. f. Vorbă de spirit; ironie.

ETERÁT, -Ă, eterați, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are mirosul eterului (1). ♦ Fig. Subtil, diafan, fin. 2. S. m. Combinație rezultată prin evaporarea soluțiilor eterice ale unor compuși organici micști.

AFABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi afabil; blîndețe, bunăvoință.

culá (-léz, -át), vb. – A nimici, a distruge, a scoate din luptă (un adversar, în afaceri). Fr. couler. – Der. culaj, s. n. (pierdere), din fr. coulage; culant, adj., din fr. coulant; culanță, s. f. (rapiditate, eficiență, spontaneitate în afaceri), der. intern. Sînt galicisme. Aceleiași rădăcini îi aparține culisă, s. f., din fr. coulisse.

CÚLĂ, cule, s. f. 1. (În arhitectura medievală) Turn de apărare. 2. Locuință boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în sec. XVIII în Oltenia. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană.

HEBDOMADÁR  Publicație  care apare o dată pe săptămână; săptămânal.

MANIHEÍSM s. n. Mișcare religioasă din Orientul Apropiat, potrivit căreia lumea este guvernată de două principii, al binelui și al răului.

APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat.  Îndoială, nesiguranță, încurcătură. Nu văz nici un spor de la tine; aceasta mă pune în mare aporie.

ENANTIOBIÓZĂ

  • simbioză între două, ori mai multe organisme vegetale sau animale, cu relații antagonice.

ENANTIO- „opus, contrar, antagonic”. ◊ gr. enantios

  • „opus, contrar, invers” > énantio-, engl. id.,germ. id. > rom. Enantio

  • ~bioză ( -bioză), s. f., relații antagonice care se stabilesc între două sau mai multe organisme vegetale sau animale;

  • ~blast( -blast), adj., (despre un embrion) care are radicula opusă hilului; sin. enantioblastic;

  • ~blastic( -blastic), adj., enantioblast*;

  • ~mer( -mer), s. m., fiecare din cei doi izomeri antipozi optici ai unei substanțe cu aceeași compoziție chimică;

  • ~morf( -morf), adj., care este format din aceleași părți, dar dispuse în sens invers;

  • ~morfie( -morfie), s. f., 1. Proprietate a două substanțe de a cristaliza în două forme, una fiind imaginea celeilalte într-o oglindă plană. 2. Proprietate a două entități, ale căror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune între ele numai prin reflectare într-un plan extern;

  • ~patie( -patie), s. f., procedeu terapeutic de a trata o boală cu mijloace contrare naturii sale;

  • ~stil( -stil), adj., (despre flori) care prezintă stilul și stigmatul aplecate în direcția contrară staminelor;

  • ~trop( -trop), adj., care prezintă enantiotropie;

  • ~tropie( -tropie), s. f., proprietate a unei substanțe de a cristaliza în două structuri cristaline diferite, în funcție de temperatură și de presiune, fără schimbarea stării de agregare.,

CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, 

 Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop.

FANFARONÁDĂ, fanfaronade,

  • Laudă de sine zgomotoasă și exagerată pentru calități închipuite; lăudăroșenie.,

  • Află că nu mai am nici răbdare, nici bani ca să-ți plătesc fanfaronadele

  • Fanfaronadele lui stîrneau rîsul.

  • Vorbă sau acțiune de fanfaron

  • gasconadă. Gascon laudaros

  • rodomontádă.  – Vorbire sau tiradă emfatică, conținînd o laudă de sine zgomotoasă, lăudăroșenie,  vorbire, tiradă emfatică

exuvia – naparlirea crustaceelor

antagonic

  • Contradicție antagonică= contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.   Între forțele fundamentale antagonice, și anume clasa muncitoare și burghezia, se desfășoară o luptă de clasă tot mai ascuțită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 73. În el [Alecsandri] s-au luptat întotdeauna două tendințe: tendința de înnoire, de reformare și tendința de conservare, care au rămas alăturea, antagonice.

 

pășunist

  • pășuniști m. țăran

PRODIGIÓS, -OÁSĂ, prodigioși, -oase, 

  • Ieșit din comun (prin cantitate, bogăție, varietate, calitate); uluitor, extraordinar, uimitor.

MENDEBILUL

  • bolnav mintal / debil mintal , la origini luis de mendebil ( arbitru care a arbitrat in 1970 de la guadalahara care a lovit cu fluierul un jucator )

Intertextualitatea

CHIETÚDINE s.f. 

  • Liniște, tihnă, calm.

HIACÍNT1hiacinturi, s. n. 

  • Piatră semiprețioasă de culoare roșie sau portocalie, varietate nobilă de zirconiu

STENAHORIE —  Greutate în respirație, năduf; astmă. ♦ Fig. Stare de neliniște, de plictiseală. 2. Încurcătură, strâmtoare, nevoie materială.

 

VÂRTÓS, -OÁSĂ, vârtoși, -oase, adj., adv. I. Adj. 1. Puternic, voinic, viguros, robust. 2. Tare, des, îndesat, solid, dur, dens, compact. ♦ (În expr.) Vârtos la cap= dârz, încăpățânat, îndărătnic. ♦ (Despre vinuri) Care are o concentrație mare de alcool; taie. II. Adv. 1. Cu putere, cu forță, cu tărie, zdravăn. 2. (La comparativ) Mai ales, mai cu seamă, mai mult, cu atât mai mult.

 

DARAVÉRĂ s. v. afacere, belea, bucluc, chestiune, dandana, interese, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, problemă, rău, supărare, treabă.

 

SOROCOVȚ, sorocoveți, s. m. Veche monedă de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului.

 

BESACTEÁ, besactele, s. f. (Înv.) Cutioară (de lemn) frumos ornamentată, în care se păstrau bijuterii, obiecte de cusut, tutun etc.

 

HARABÁ, harabale, s. f. (Reg.) Căruță mare folosită pentru transportul grânelor și al altor poveri; p. ext. cantitatea care intră într-o astfel de căruță.

 

ECLEZIÁSTUL s. n. pr. art. Una dintre cărțile Vechiului Testament, care cuprinde teme disparate referitoare la înțelepciune

 

PRÁXIS s. n. 1. Pricepere dobândită printr-o practică îndelungată; experiență, rutină. 2. Act, document. 3. Obicei, datină.

 

jidov m. 1. jidan: jidovul rătăcitor, personaj din legendele medievale, numit și Ahasverus, condamnat a rătăci până la sfârșitul lumii, fiindcă insultase pe Isus purtându-și crucea în spinare; 2. pop. Uriaș.

 

METAHIRISÍ, metahirisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A folosi, a utiliza. ♦ A obișnui, a practica (un obicei). ♦ A dori, a pofti. 2. A exercita, a practica (o meserie, un negoț etc.); a face ceva, a se îndeletnici cu… 

 

CLONDÍR, clondire, s. n. Vas de sticlă cu gâtul scurt și strâmt, în care se păstrează băuturi. 

 

GEALÁT, gealați, s. m. 1. (Înv.) Călău, gâde. 2. (De obicei peior. sau fam.) Om voinic, zdravăn (și violent). 

 

PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. 

 

PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. 

 

zaiafét sn [At: AMIRAS, LET2. III, 172 / Pl: ~uri / V: (reg) zaf~, (înv; fam) ~ifét, (înv) zăefét, zăfét, zăifét, zeafét, zeefét, zeifét, ziafét, ziiafét / E: tc ziyafet] 1(Pfm) Chef mare (cu lăutari) Si: chiolhan, ospăț. 2 (Înv; irn) Bătaie (1). 3 (Îvr; pcf) Bufet (2).

 

HELVÉT, helveți, s. m. Persoană care aparține unui trib celtic, care trăia în Antichitate în partea de nord-vest a Elveției de azi.

 

CALPUZÁN, -Ă, calpuzani, -e, s. m. și f. (Înv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rău, ticălos. 

 

MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși.

 

PACEAÚRĂ, paceaure, s. f. 1. (Pop.) Cârpă (de șters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei ușuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc.

IPOCHÍMEN, ipochimeni, s. n. (Înv. și fam.; azi ir.) Persoană, individ, ins. 

 

PIROFÓR, pirofori, s. m. 1. Substanță care se aprinde spontan în contact cu oxigenul sau cu aerul (prin frecare sau ciocnire), formând o ploaie de scântei. 2. (La pl.) Gen de insecte coleoptere care emit lumină fosforescentă; (și la sg.) insectă care aparține acestui gen. ; secrete , informatii .

 

TESLÍM s. v. furnizare, încredințare, înmânare, livrare, predare, procurare, remitere, transmitere.

 

 

PRÁVILĂ, pravile, s. f. 1. Lege (sau cod de legi), dispoziție, regulament, hotărâre (cu caracter civil sau bisericesc). ◊ Loc. adv. După pravilă = conform legii, legal; just, drept. Peste pravilă = (pe) nedrept, ilegal. ◊ Expr. A pune (sau a rândui) pravilă = a stabili o regulă. ◊ Lege naturală, lege a firii; p. ext. destin. ♦ Carte care conține astfel de legi. ◊ Pravilă împărătească = corp de legi și de dispoziții juridice întocmit inițial pe vremea împăratului Iustinian. 2. Normă după care se produce sau se alcătuiește ceva; regulă. 3. Regulă de comportare. ♦ Obicei, tradiție, datină.

 

 

Levant 

  • nume general al țărilor cari înconjoară basinul oriental al Medireranei (Turcia, Siria, Grecia, Egiptul);Schelele Levantului, porturi comerciale ale Mediteranei orientale, supuse dominațiunii turcești.

levant (levențică) n.

  • plantă aromatică din fam. labiatelor cu flori albastre, întrebuințată în medicină (Lavandula vera). [Gr. mod.].

  • 2) *levánt, pl. urĭ (it. levante, part. d. levarsi, a răsări; fr. lévant. V. ĭaŭ, luat). Orient, răsărit. (Cînd înseamnă „țările din estu Mediteraneĭ”

  • levántă, pl. e (ngr. levánta, bg. levanta, parfum lichid, lavanda, lavandă; turc. lavanda, ngr. lavantis, -idos, lavandă, d. it. lavanda, care vinde, d. lavare, a spăla, fiind-că floarea de „lavandulă” se întrebuințează la parfumat apa de toaletă). Sud. O plantă labiată cu florĭ albastre (lavándula [vera și officinalis]). Parfum făcut din florile acesteĭ plante. – Și levant, livant (est) m. ca plantă și n. ca parfum. Și livănțică, levențică (sud), pl. ele; și levănțuĭcă

deprecesie – non apreciere

Panteism

  • Concepție filosofică monistă care identifică pe Dumnezeu cu întreaga natură.

 

PINACOTÉCĂ, pinacoteci, s. f.

  • Colecție mare de tablouri; muzeu în care se expune și se păstrează o asemenea colecție

 

excluziv a.

  1. care exclude, care are puterea de a exclude;

  2. care aparține propriu, fără împărtășire:dreptul de vot e privilegiul excluziv al cetățenilor;

  3. care nu admite ceeace contrariază opiniunile, gustul:nu fi excluziv. ║ adv. 1. numai și numai: compus excluziv din copii; 2. necoprinzând, în afară de: dela Maiu până la Octomvrie excluziv.

*excluzív, -ă adj. (mlat. exclusivus).

  • Incompatibil cu alt-ceva:un drept excluziv al altuĭa. Care, pin [!] privilegiŭ, e al uneĭ persoane orĭ societățĭ: e o proprietate excluzivă a sa. Care nu admite ceĭa ce e opus ideilor sau gustuluĭ lui: om excluziv.  Numaĭ și numaĭ: a te interesa excluziv de un lucru. 

ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj.

  1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊Delir oniric= delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis.

  2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Dinfr.onirique.

 

EXOFTÁLMIC, -Ă, exoftalmici, -ce, adj. (Med.; despre ochi)

  • Bulbucat; (despre oameni) suferind de exoftalmie

APOFATÍSM (‹ fr.) s. n.

  • Modalitate teologică de abordare a transcendenței divine constînd în a spune ceea ce nu este Dumnezeu și nu ceea ce este, Dumnezeu rămînînd necunoscut în ființa lui.

apofatísm s. n.

  • Modalitate de cunoaștere a lui Dumnezeu prin negare, El rămânând necunoscut și necuprins în ființa Sa transcendentă; evidența trăită a existenței lui Dumnezeu după ce au fost negate prin transcendere existențele create. Această metodă a fost evidențiată în teologia patristică de Grigorie de Nissa, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Grigore Palama ș.a

APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.)

  • Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate).

ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și f. (Rar)

  • Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă).

Ahoret – absenta a determinatiilor.

 

Anahoretia – stare privilegiata – starea aflata deasupra unor determinatii pe care nu ti le-ai dat.

 

isihásm s.n.

  • Curent mistic din sec. XIII, cu centrul pe Muntele Athos, potrivit căruia țelul vieții spirituale este să unească mintea cu inima, „Lăcașul lui Dumnezeu”, unire care se realizează „coborând”, prin intermediul respirației, mintea în inimă (< fr.hésychasme) Doctrină mistico-ascetică, apărută în mediile monastice din Bizanț în  4-7, și care s-a dezvoltat în Biserica Ortodoxă în sec. 13-14; în dec. 4 al sec. 14 a fost fundamentată de Gr. Palamas. I. încearcă să realizeze unirea omului cu Dumnezeu prin rugăciuni lăuntrice până la stadiul de a vedea lumina taborică. Evagrie din Pont a inițiat cel dintâi „Rugăciunea inimii” sau „Rugăciunea lui Iisus”, care constă din invocarea repetată a numelui lui Hristos, pentru ca astfel Dumnezeu să se sălășluiască în om.

 

SIMT CA E PLIN DE LUME LANGA MINE DESI SUNT UN ANAHORET.

 

SIBILÍNIC adj. v.

  • ascuns, criptic, enigmatic, misterios, ocult, prevestitor, profetic, secret, tainic, vizionar.

 

DEMITIZÁ, demitizez, vb. I. Tranz.

  • A face ca un lucru, o idee să-și piardă caracterul mitic. ♦ gener. A face să dispară o afirmație falsă, o scorneală; a demistifica

AFABILITÁTE s. f.

  • Însușirea de a fi afabil; blîndețe, bunăvoință

AFÁBIL, -Ă, afabili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor)

  • Binevoitor, cordial

OBLUMINARII

 

CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz.

  • A se îndrepta spre același punct, spre același scop.

 

Sinestezic  

  • Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. Boala celor cărora li se pare că sunetele aŭ și coloare orĭ miros orĭ că colorile fac zgomot. percepere simultană pe cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator; corespondență (II). 2. principiu potrivit căruia senzațiile diverse (coloristice, muzicale, olfactive etc.) își corespund în plan afectiv. ◊ tehnică literară în transpunerea metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț.  (Psih.) Asociație spontană între senzații de naturi diferite; corespondență (II). 2. Tehnică literară constând în transpunerea metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț. ♦ (În pictura expresionistă) Încercare de transpunere grafică sau coloristică a unei senzații auditive. 

Tautonime

  • epitet specific care repetă numele generic al unei plante

Omofon  

  • Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic.

Omograf  (Cuvânt)

  • care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic.

Eglediseala, Zacusti, Mermeturi, Suprimat, Tabiet,

Sincopism

  • Pseudonim alcătuit din anumite litere și puncte.

Scenonim

  • Pseudonim luat de un actor sau de un autor dramatic, folosit numai în teatru.

 

Acersecomic: Persoană căreia nu i-a fost tăiat părul niciodată.

Biblioclasm: Obiceiul de a distruge sau mutila cărți sau alte materiale scrise, ce făcea parte, adeseori, dintr-o ceremonie.

Cacodemonomania: Afecțiune mintală caracterizată prin faptul că bolnavul crede că este posedat de un spirit demonic.

Dactylion: Punct de reper aflat în vârful degetului mijlociu

Enantiodromia: Se referă la transformarea unui lucru în opusul său.

Fanfaronade: Laudă de sine excesivă, comportament ostentativ

Gorgonize: A avea un efect paralizant sau fermecător asupra cuiva, a împietri pe cineva.

Hamartia: Cuvânt originar din greaca veche, se referă la o greșeală fatală cauzată de ignoranță, pe care o făcea, de regulă, eroul din tragediile grecești, eroare ce ducea la începutul decăderii lui.

Infandous: Despre care nu se poate vorbi, ceva prea odios pentru a fi menționat.

Jettatura: A deochia.

Ktenology: Știința de a omorî oamenii.

Leptosome: O persoană cu un corp fragil, firav.

Montivagant: Care cutreieră munții.

Noegenesis: Acumularea de cunoștințe prin experiențe senzoriale sau intelectuale.

Ostentiferous: Care aduce semne de rău augur. Vine din cuvântul latin “ostento”, care înseamnă a arăta, a descoperi.

Pogonotrophy: Creșterea bărbii, mustății sau a altor forme de păr facial.

Quockerwodger: Un cuvânt rar folosit, din secolul al XIX-lea, ce denumea o păpușă de lemn. În timp, acest cuvânt a început să fie folosit ca insultă politică.

Recumbentibus: O lovitură, verbală sau fizică, care te pune la pământ.

Scripturient: A avea o dorință violentă de a scrie.

Tarantism: O afecțiune caracterizată prin dorința necontrolată de a dansa.

Ultracrepidarian: O persoană care își dă cu părerea în chestiuni pe care nu le cunoaște.

Vernalagnia: O stare sufletească romantică, adusă de venirea primăverii.

Welter: Talmeș-balmeș, o masă de oameni confuzi.

Xenization: Stare de singurătate asemănătoare cu cea pe care o simte un călător într-o țară străină, lipsa unui sentiment de apartenență.

Yonderly: Distant din punct de vedere emoțional sau mental, distrat, neatent.

Zugzwang:  Se referă la acele situații în care orice decizie sau mișcare aleasă va duce la probleme. Aceste situații se întâlnesc mai ales la șah.

A

autohagiograf 

  • persoană care vorbeşte sau scrie infatuat despre propriile realizări în viaţă. În peisajul românesc există zeci de exemple.

abecedism 

  • cuvânt format din iniţialele cuvintelor unei fraze.

abibliofobie 

  • teama de a rămâne fără cărţi de citit. Apare de obicei la sfârşitul vacanţelor.

adoxografie –

  • materiale bine scrise despre subiecte banale  – vezi bloguri. Termeninventat in secolul al 19-lea ca formă de exerciţiu retoric.

agrafie –

  • incapacitatea de a scrie; afecţiune care poate fi asociată cu:

alexie –

  • incapacitatea de a citi.

admanuensis –

  • cel care jura cu mâna pe Biblie, a nu se confunda cu:

amanuensis –

  • cel care scrie după dictare; scrib, secretară. Persoană angajată special să ia notiţe. Fiecare student este, la un moment dat, aşa ceva.

B

bibliognost –

  • persoană foarte titrată sau cu foarte multe cunoştinţe din domeniul cărţilor. Starea către care aspiră în mod ideal orice bibliotecar.

bibliolatrie –

  • idolatrizarea Bibliei sau a altor cărţi.

bibliomanţie –

  • metodă de divinaţie prin deschiderea unei cărţi la întâmplare. (exemplu: deschide cea mai apropiată carte la pagina 45 şi primul paragraf îţi va vorbi despre viaţa ta sexuală).

bibliofilie –

  • dragostea faţă de cărţi şi de citit.

bibliofobie –

  • teama faţă de cărţi şi citit.

bibliotaf –

  • cel care ţine cărţile sub cheie, ascunzându-le (biblio + Gr. tafos, mormânt).

bibliobibul –

  • cel care citeşte prea mult, cel care se îmbată citind (biblio + Lat. bibulous = băutor, bibere= a bea) (un termen inventat în 1957 de H.L. Mencken).

biblioclast –

  • cel care manifestă tendinţa patologică de a distruge sau mutila cărţile (biblio + Gr klasmos, a distruge).

biblioclasm = libricid 

  • distrugerea (eventual ceremonială sau demonstrativă) a cărţilor.

bibliomanie –

  • mania de a avea şi aduna cărţi; adj. bibliomaniac.

bibliofag –

  • şoarece de bibliotecă.

bustrofedron –

  • sistem descriere antică în care se alterna la fiecare rând scrisul de la stânga la dreapta cu cel de la dreapta la stânga, aşa cum ară un bou câmpul. Cuvintele erau scrise invers, iar literele erau în oglindă.

C

cacograf –

  • persoană care scrie prost, urât (de mână) şi/sau cu greşeli; subst. cacografie.

cacozelie –

  • afectare a pronunţiei, a vorbirii sau a scrierii; pedanterie excesivă, asociată cu folosirea emfatică a unor termeni din alte limbi (exemplu: discursul Chiriţei).

chirospasm / grafospasm –

  • durerea de care suferă cei care scriu mult de mână.

cacoethes scribendi –

  • nevoia irezistibilă de a scrie pe loc;scripturism; înrudită cu cacoethes loquendi (nevoia de a vorbi imediat).

colportor – azi, în româneşte,

  1. Cel care răspândește știri, zvonuri etc. (false).

  2. Negustor ambulant, dar în franceză colporteur avea înţelesul mai specific al  vânzătorului ambulant de cărţi religioase.

F

foliofag –

  • persoană care mănâncă file de cărţi. Se mai întâmplă, şi nu doar la căţeii lăsaţi singuri acasă. N-aţi citit povestea

The Incredible BookEating Boy , a lui Oliver Jeffers-

G

graptomanţie –

  • ghicitul în scrisul de mână. A nu se confunda cugrafologia (studiul scrisului de mână)

grimoar 

  • Formular care cuprinde formule magice de vrăjitorie. (Fig.) Discurs obscur; carte, scrisoare ininteligibilă.

I

incunabul 

  • exemplar dintr-o carte tipărită în primii ani ai introducerii tiparului; carte foarte veche (şi preţioasă).

incunabulist –

  • colecţionarul de incunabule.

M

miscelaneu –

  • rubrică în unele publicaţii sau volume care are un conţinut variat şi care aparţine, de obicei, mai multor autori.

N

nictograf / tiplograf –

  • sistem de scriere pe întuneric, cu ajutorul unor decupaje care creează linii şi puncte. Un fel de stenografie oarbă combinată cu morse.Sistemul a fost inventat de Lewis Carroll, exasperat de faptul că ii veneau ideile noaptea şi ca să le pună pe hârtie trebuia mereu să aprindă lampa ca să vadă ce scrie.

P

pogonologie –

  • carte, tratat despre bărbi

pneumatografie –

  • scriere automată (dictată de spirite)

S

stihomanţie – bibliomanţie

 

SARCÓPT, sarcopți, s. m.

  • Parazit microscopic care trăiește în galerii săpate în pielea oamenilor și a animalelor provocând scabia

Creoda –

  • realitate care s-ar fi putut sa fie dar nu este

Bardo –

  • stare intermediara intre veghe si som , viata si moarte , masculin si feminin

Orama –

  • visul suprem trimis de dzeu

Teseract –

  • hiper cubul

capodoperă pynchoniană

 

SOLENOÍD, solenoizi, s. m.

  • Bobină cilindrică de fir metalic, cu spire în planuri perpendiculare pe axa bobinei și echidistante, folosită pentru a produce în interiorul ei un cîmp magnetic cînd este străbătută de un curent electric.

CABOTÍN, -Ă, cabotini

  • Actor mediocru care urmărește succese ușoare prin mijloace facile; ext. persoană care încearcă să se remarce printr-o comportare teatrală.

PROLÍX, -Ă, prolicși

  • (Despre vorbire, stil) Lipsit de concizie, prea încărcat; (despre oameni) care se exprimă cu prea multe cuvinte (adesea inutile), confuz sau complicat.

INOMÁBIL, -Ă adj. (Franțuzism)

  • Care nu poate fi numit.

  • () Dezgustător.

divagare

neconfruntational – pasnic

Entomolog – ENTOMOLOGÍE

  • Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor.

 

Lepidoptera

  • fluture –

 

LEPIDOPTÉRE 

  • ordin de insecte cu aripi membranoase și acoperite cu solzi fini: fluturi. 

 

Bazala BAZÁL, -Ă 

  • referitor la bază, al bazei. BAZÁL, -Ă adj. Referitor la bază, al bazei.

  • Membrană bazală = membrană alcătuită dintr-o țesătură de fibre, pe care se sprijină epiteliul unui țesut conjunctiv; metabolism bazal = consum minim de energie al unui organism în stare de repaos

 

Dicotomii DICOTOMÍE, dicotomii, 

  • Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 

  • Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în alte două părți egale etc

 

DIHOTOMÍE 

  • Diviziune în două părți, grupe sau specii; bifurcare. 

  • Împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni, care epuizează întreaga sferă a noțiunii împărțite.

CLIȘÉU, clișee, 

  • Imagine fotografică negativă (pe peliculă de film sau pe sticlă) obținută în camera obscură și după care se face reproducerea fotografică; p. ext. placă sau film fotografic impresionat, developat și fixat. 

  • (Tipogr.) Planșă de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimată. 

  • Formulă stilistică, expresie etc. banalizată din cauza repetării excesive; șablon.

 

CRISALÍDĂ, crisalide, 

  • Nimfa lepidopterelor, al cărei tegument are reflexe metalice

 

CRISALÍDĂ 

  • nimfă la lepidoptere între stadiul de omidă și cel de fluture.

 

PROPENSIÚNE, propensiuni, 

  • Înclinare firească, tendință, dispoziție naturală către ceva

 

propensiúne f. (lat. propénsio, -ónis. V. pensiune, suspensiune). 

  • Șt. nat. Tendență naturală a corpurilor spre alt corp orĭ spre un punct oare-care: propensiunea feruluĭ spre magnet, a plantelor, spre lumină.

  • Aplicațiune, dispozițiune, pornire: acest copil are propensiune spre mincĭună, spre milă

 

VEROSÍMIL, -Ă, verosimili, -e, 

  • Care pare adevărat, cu aparență de realitate; posibil, plauzibil

 

Cuantificarea ; divagare

 

Ireverentios

  • Care dovedește lipsă de respect; nerespectuos, necuviincios, nereverențios. 

 

Cartografiere a mintii mele CARTOGRAFÍE 

  • Disciplină care studiază tehnica de întocmire a hărților și a planurilor topografice.

 

Tropism

  • Tendință de acomodare și de orientare a unui organism vegetal fixat de pământ, într-o anumită direcție, sub influența unei excitații exterioare ca lumina, căldura, gravitația, umiditatea  tropie.

  • Proprietate a anumitor substanțe, introduse în organisme vii, de a se localiza în anumite organe ale acestora;

 

REOTROPÍSM 

  • Tropism propriu unor plante acvatice, prin care ele iau o poziție determinată în raport cu curentul apei;

  • Reotaxie

 

AEROTROPÍSM 

  • tropism sub influența oxigenului din aer;

 

NARCOTROPÍSM 

  • tropism cauzat de substanțe narcotice

 

HIDROTROPÍSM 

  • tropism al organelor plantelor ca răspuns la acțiunea umidității aerului sau solului. 

ETIMOLÓGIC, -Ă 

  • Referitor la etimologie; care studiază etimologia.

  • Ortografie etimologică = ortografie în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor

 

ETIMOLOGÍE, etimologii, 

  • Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice

  • Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie

  • Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau mai multe surse diferite. Etimologie populară= modificarea formei unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau uneori de sens

 

mieriu 

  • albastru deschis.

 

PSEUDONÍM, pseudonime, 

  • Nume creat sau adoptat sub care cineva își ascunde adevărata identitate, folosit mai ales de autorii operelor literare, artistice

 

SAIKAKU

  • (pseudonimul lui Hirayama Tōgo) (1642-1693), poet și prozator japonez. Ca poet de haikai, a atins performanța de 23.500 versuri în 24 de ore. Câteva dintre romanele și povestirile sale umoristice își găsesc locul printre operele clasice japoneze („Viața unui bărbat mereu înamorat”, „Cinic femei mereu înamorate”, „Tezaurul unei familii japoneze”, „Calcule mentale de rutină”).

 

SATOMI,

  • Ton (pseudonimul lui Yamanouchi Hideo) (1888-1983), scriitor japonez. A publicat numeroase romane și proză scurtă („Sentiment nestatornic, inimă pioasă”, „Frații Anjō”, „Individul fără griji”).

 

SILONE, Ignazio 

  • (pseudonimul lui Secondo Tranquilli) (1900-1978), scriitor și om politic italian. Unul din fondatorii (1921) Partidului Comunist Italian din care a fost exclus în 1931. Persecutat de regimul fascist, se refugiază (1930-1945) în Elveția. Operă romanescă de nuanță umanitarist-creștină. surprinzând lumea țăranilor dominată de un fatalism dureros („Fontamora”, „Pâinea și vinul”, „Vulpea și cameliile”). Eseuri.

 

SINCOPÍSM  

  • Pseudonim alcătuit din anumite litere și puncte

 

SCENONÍM 

  • pseudonim al unui actor sau autor dramatic, în teatru

 

PROLEGÓMENE

  • Studiu introductiv dezvoltat la o operă literară sau științifică; precuvîntare.

 

exuvia,  antagonic, pășunist, prodigios, mendebilul, Intertextualitatea, chietudine, hiacint, levant, deprecesie – non apreciere, panteism, pinacoteca, excluziv, ONÍRIC, EXOFTÁLMIC APOFATÍSM APOFTÉGMĂ ANAHORÉT Ahoret Anahoretia, isihásm ,DEMITIZÁ AFABILITÁTE AFÁBIL OBLUMINARII CONVÉRGE Gorgonize Hamartia, Leptosomic, Noegenesis, Recumbentibus, Sinestezic  Abibliofobie, Adoxografie, Inefabil, Orama, Tautonime  Omofon  Omograf  Eglediseala, Zacusti, Mermeturi, Suprimat, Tabiet, Lepidoptera, Metajurnal, Bazala, Dicotomie, Cliseu, Crisalida, Propensiune, Verosimil, Entomolog, Satori, Tropism, Etimolog, Reotropism, Aerotropism, Narcotropism, Hidrotropism, Mieriu, Sincopism Scenonim Acersecomic Dactylion Infandous Ktenology Leptosome Montivagant Noegenesis Ostentiferous Pogonotrophy Recumbentibus Ultracrepidarian Vernalagnia Yonderly autohagiograf adoxografie agrafie alexie amanuensis bibliognost Teseract  Creoda  Bardo  Biblioclasm  Cacodemonomania  Infandous  Enantiodromia  Fanfaronade  Gorgonize  Hamartia  Leptosomic  Noegenesis  Recumbentibus  Sinestezic Abibliofobie  Adoxografie  Inefabil  Orama  Tautonime  Omofon  Omograf  Eglediseala  Zacusti  Mermeturi  Suprimat  Tabiet  Lepidoptera  Metajurnal  Bazala  Dicotomie  Cliseu  Crisalida  Propensiune  Verosimil  Entomolog  Satori  Tropism  Etimolog  Reotropism  Aerotropism  Narcotropism  Hidrotropism  Mieriu  Sincopism  Scenonim  Sarcopt  Cabodin  Prolix  Inomabil  Tropism  Divagare  Ireventios neconfruntational – pasnic

 

ANTROPOLATRÍE s. f. Dragoste exagerată pentru oameni (reflex al unei erezii creștine)

ANTROPO- „ființă umană, om; uman, omenesc”.

◊ gr. anthrpos „om” > fr. anthropo-, germ. id., engl. id. > rom. antropo-. 

□ ~biocenoză (v. bio-, v. -cenoză1), s. f., totalitatea organismelor vegetale și animale dintr-un anumit mediu, influențată de activitatea economică a speciei umane; 

~biologie (v.bio-, v. -logie1), s. f., ramură a biologiei care studiază specia umană și maimuțele antropoide; 

~centric (v. -centric), adj., care raportează totul la om sau care face din om centrul universului; 

~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror semințe și fructe sînt răspîndite prin intermediul omului; 

~corie (v. -corie2), s. f., diseminare a plantelor spontane sau cultivate prin intermediul omului; 

~fag (v. -fag), adj., s. m. și f. (persoană) care se hrănește cu carne de om; 

~fagie (v. -fagie), s. f., 1. Folosire a cărnii de om drept hrană. 2. Obicei al unor animale de a-și mînca semenii; 

~fil (v. -fil1), adj., s. f. pl., 1. adj., (Despre o plantă sau un animal) Care crește pe lîngă așezările omenești. 2. s. f. pl., Plante polenizate artificial; 

~filie (v. -filie1), s. f., preferință a unor insecte de a se hrăni mai ales pe seama omului; 

~fite (v. -fit), s. f. pl., plante cultivate de om și buruienile din cultura acestora; 

~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de antropofobie; 

~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de oameni; 

~gen (v. gen1), adj., s. n., 1. adj., Care se datorează acțiunii omului. 2.adj., Care dă naștere la oameni. 3. s. n. Ultima perioadă a neozoicului, în care a apărut omul; sin. cuaternar; 

~geneză (v. -geneză), s. f., parte a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; sin. antropogenie; 

~genic (v. -genic), adj., generat de om; 

~genie (v. -genie1) s. f., antropogeneză*; 

~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f. 1. Disciplină care se ocupă cu studiul populației și al așezărilor omenești; sin. geografie umană, geografie a populației. 2. Ramură a geografiei care consideră, în mod eronat, mediul natural ca factor primordial al dezvoltării societății; 

~gonie (v. -gonie), s. f., explicație mitică privind apariția omului; 

~grafie (v. -grafie), s. f. 1. Descriere anatomică a corpului uman în legătură cu anumite trăsături specifice raselor și tipurilor biologice. 2. Disciplină care se referă la prezența, distribuția și capacitatea de adaptare a omului la mediul geografic; ~ide (v.-id), adj., s. n. pl., 1. adj., Antropomorf (1). 2. s. n. pl., Grup de maimuțe evoluate, de talie mare, asemănătoare cu omul, lipsite de coadă și avînd un encefal voluminos, fiind reprezentate de cîteva forme fosile de la sfîrșitul terțiarului și începutul cuaternarului; 

~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a unei zeități, concepute sub formă umană; 

~latru (v. -latru), s. m. și f., 1. (Persoană) care adoră o divinitate reprezentată în forme umane. 2. (Persoană) care adoră și divinizează omul; 

~lit (v. -lit1) s. n., fosile umane petrificate; 

~log (v. -log), s. m. și f., specialist în antropologie; 

~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază originea, evoluția și variabilitatea biologică a omului, în strînsă corelație cu condițiile naturale; 

~metrie (v. -metrie1), s. f. 1. Studiul proporțiilor corpului omenesc. 2. Tehnică a măsurării diferitelor părți ale corpului uman; sin. somatometrie. 3. Metodă de identificare a animalelor pe baza descrierii, dimensiunii, formei și a amprentelor digitale ale acestora; 

~metru (v. -metru1), s. n., instrument pentru măsurarea dimensiunilor segmentare ale corpului omenesc; 

~morf (v. -morf), adj., s. n., 1. adj., Care are forma figurii umane; sin. antropoid. 2. s. n., Obiect de artă avînd formă de ființă omenească. 3. s. n. pl., Grup de maimuțe superioare, asemănătoare cu omul; 

~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneză; 

~nosologie (v. noso-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază bolile speciei umane; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie1), s. f., ramură a paleontologiei care studiază fosilele umane; 

~patie (v. -patie), s. f., 1. Delir caracterizat prin faptul că bolnavul consideră că are una sau mai multe persoane în propriul său corp, le simte și le aude vocea. 2. Atribuirea de însușiri psihice și de stări afective, specific umane, obiectelor, mediului înconjurător și naturii; 

~pitec (v. -pitec), s. m., animal fosil ipotetic, intermediar între maimuță și om, considerat ca precursor al hominidelor; 

~plastie (v. -plastie), s. f., reconstituire a formelor anatomice ale speciilor umane dispărute, pornindu-se de la elementele scheletelor descoperite; 

~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul creațiilor și tradițiilor populare; 

~sferă (v. -sferă), s. f., totalitatea așezărilor omenești și a relațiilor acestora cu mediul vital (biocenoze); 

~somatologie (v. somato-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază structura și funcțiile organice ale corpului uman; 

~speologie (v. speo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază resturile fosile umane din peșteri; 

~tehnie (v. -tehnie), s. f., arta de a dezvolta armonios ființa umană; sin. antropotehnică; 

~tomie (v. -tomie), s. f., anatomie a corpului uman; 

~zofie (v. -zofie), s. f., doctrină teozofică în cadrul căreia divinitatea este înlocuită cu ființa umană divinizată; 

~zoic (v. -zoic), s. n., era cuaternară; 

~zoogen (v. zoo-, v. -gen1), adj., cu existența legată de a omului și a animalelor domestice; 

~zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s. f., maladie întîlnită la oameni sau la animale și care se poate transmite reciproc.

FARANDÓLĂ, farandole, s. f. Numele unui dans popular provensal, vechi, cu mișcare rapidă, în care dansatorii, ținându-se de mână în lanț, descriu spirale și cercuri; melodie după care se execută acest dans.

PALIMPSÉST, palimpseste, s. n. Pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text.. papirus de pe care s-a șters scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text; în geologie, folosit ca adjectiv pentru a indica păstrarea caracterelor unui dep. vechi, ca urme în dep. noi, de ex. structurile p. din granitoidele anatectice și metasomatice în care paleosomul reflectă moștenirea unor structuri metamorfice sau sedimentare; de asemenea, despre sedimentele p., care reprezintă acumulări de material vechi, prelucrat îndelung, în condițiile hidrodinamice actuale.  Pergament de pe care s-a ras sau s-a șters scrierea inițială pentru a putea fi folosit din nou, dar pe care se mai văd urmele vechii scrieri. Cunoscut din Antichitate și utilizat frecvent în Evul Mediu din cauza rarității și al prețului ridicat al pergamentului. Începând din sec. 19, s-a încercat citirea textului original cu ajutorul unor mijloace moderne (raze ultraviolete). În Biblioteca Vaticanului s-a descoperit lucrarea lui Cicero,

Procrastinarea (A amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa. Din engl.procrastinate.)

 

UBICUITÁTE s. f. însușire, stare a cuiva care poate fi prezent pretutindeni sau în mai multe locuri în același timp; omniprezență.