Cabala – Kabala

Cabala, pronunțată uneori și cabală, este o tradiție veche, ce s-a născut acum 5770 de ani. Termenul „Cabala” derivă de la cuvântul ebraic kabbalah, care înseamnă primire, receptare. De fapt, limba ebraică, considerată una din limbile sacre, a fost dezvoltată în mod special de către și pentru cabaliști, pentru a-i ajuta să comunice despre chestiuni spirituale. Accesul larg la esoterismul Cabalei este realizat de abia la sfârșitul secolului XII, prin Cartea lui Zohar. În viziunea cabalistului Baal HaSulam, însemnătatea vieții este „revelarea Dumnezeirii Sale către creaturile sale în această lume”. Deci, mai mult decăt în orice tradiție, în Cabala, care este mult mai abstractă și mai cifrată, revelarea Sinelui este o chestiune de dăruire din partea Divinității către om, atunci când acesta s-a corectat, iar omul e cel care primește, datorită trezirii ființei prin studierea înțelepciunii Cabala.

Sinele în Cabala este chiar Dumnezeu manifestat în om, și are un corespondent în inima spirituală. Trezirea punctului din inimă și apoi împlinirea completă a acestui punct până la desăvârșire, este scopul pe calea spirituală a Cabalei.

Metode de revelare a Sinelui

Ceea ce trebuie să facă aspirantul la revelarea Sinelui pe această cale este să merite revelarea. Pentru aceasta, el trebuie să studieze texte autentice cabalistice (un bărbat trebuie să studieze cel puțin trei ore pe zi obligatoriu, dar femeia nu neapărat, pentru că se presupune că natura feminină este înclinată spre evoluție spirituală) și să muncească mult în interiorul său, prin conștientizare și iubire. Acestea, studiul și munca, vor conduce pe aspirant la corectare, ceea ce înseamnă refacerea drumului înapoi prin cele cinci lumi subtile ,superioare acestei lumi, către Creator și Lumina acestuia Veșnică. Munca interioară trebuie să vină cu împrejurări potrivite: profesori, cărți (și Biblia este considerată carte cabalistică) și grupul spiritual. Se caută astfel unirea cu Creatorul, care în ebraică se numește Boreh și care provine de la alți doi termeni ebraici: bo care înseamnă „vino” și re’reh care înseamnă „vazi”. Deci, cuvântul Creator este o invitație personală de a experimenta lumea spirituală. Creatorul în această tradiție este una cu Natura, cu legea dragostei. Cărțile de Cabala autentice, fără explicații, sunt la fel de cifrate ca și textele alchimice. Un neinițiat nu ar înțelege nimic, decât ar citi o poveste frumoasă, însemnătatea spirituală rămânându-i ocultată. De exemplu, în știința Cabala, Egipt înseamnă ego, Israel vine de la cuvintele ebraice Ishhar-lael, care înseamnă direct către Dumnezeu, cel care are dorință să ajungă la Boreh, muntele Sinai este egoismul nostru pe care trebuie să îl surmontăm etc. De menționat faptul că această tradiție este una religioasă, cum si Yoga este, si nu este o știință ci o metodă care ne ajută să ne schimbăm natura de a dori și de a primi în natura de a dărui.

Etape pe calea revelării Sinelui în tradiția Cabala

Prima etapă pe calea spirituală cabalistică este conștientizarea punctului din inimă (se referă la dorinta unica spirituală). De aici începe căutarea și găsirea tradiției potrivite ființei respective, care să îi reveleze Adevărul. Noi suntem considerați dorințe de a primi pentru a primi. Prin evoluție, se ajunge să se depășească egoismul și să se transforme dorința din inimă de a primi pentru a primii în dorință de a dărui necondiționat si in cele din urma a a junge in starea finala numita Ahava(„dragoste”) a primii pentru A dărui (a dărui Creatorului) stare numită si Gmar haTikun – Corectarea Finală.

Există o altă etapă pe calea aceasta: conștientizarea deplină a egoismului din noi. Nu se neagă și nu se luptă împotriva tendințelor așa-zise inferioare ca în alte tradiții, ci se urmărește conștientizarea deplină a tuturor tendințelor egoiste, până când, în punctul culminant, apare dorința de a fi ajutați de Creator pentru a depăși egoismul.

Sinele este calitatea pe care ar trebui să o capete creatura, de a fi asemenea naturii, altruist. Punctul în inimă este caracteristic fiecărei ființe umane și reprezintă însăși dorința de spiritualitate. Trebuie ca ființa umană să-și dezvolte acel punct în inimă către o dorință reală de a primi pentru a dărui. Dar nu orice punct din inimă e trezit dintr-odată din cauza dorințelor de mâncare, sex, bani sau cunoaștere. Etapa următoare este așadar dezvoltarea punctului din inimă, iar atunci când în inimă nu mai există decât dorința spirituală, atunci adeptul este deplin înclinat corectării egoismului, ceea ce corespunde revelării Sinelui.

Dar, se spune că în timpurile noastre nu se poate ajunge la desăvârșire decât prin comuniune cu ceilalți, prin coștientizarea deplinei interconectări între toți și a sufletului comun. Există patru etape de la trezirea punctului în inimă până la deplina lui dezvoltare:

Dubla ascundere;
Ascunderea;
Revelația;
Dubla revelație.
După ascundere urmează încă 125 de trepte până la revelare și dubla revelare.

Viziunea asupra realitații prin prisma Sinelui revelat

În primul rând, dispare iluzia, manifestare a conștiinței caracteristică tuturor tradițiilor spirituale comentate în această lucrare. Și se percepe interconectarea și faptul că tot ceea ce există în viața exterioară oglindește de fapt interiorul. Înțelepciunea Cabala nu este interesată într-atât de aspectele percepțiilor paranormale, ci de trăirea iubirii universale și a fraternității încă din etapele anterioare revelarii Sinelui

Etape ulterioare revelării Sinelui

Se presupune că Sinele individual nu se poate revela decât prin lucru în grup și în mod deplin atunci când toți oamenii vor atinge acest nivel spiritual. Există profesori de Cabala eliberați de egoism, se spune, însă în 230 de ani se spune că întreaga umanitate va trăi și în lumea aceasta și în cea spirituală, va trece MACHSOM-ul, adică va depăși bariera, ecranul care se interpune între lumea noastră și cea spirituală.

Trebuie însă parcursă scara spirituală, adică prin libera alegere să ne întorcem către Lumina Supremă a Creatorului, la stadiul în care am fost creați dintru început și să lucrăm la trezirea conștiinței celorlalți, pentru că planul Creației nu poate fi terminat decât atunci cand fiecare persoana de pe acest Pământ va atinge cel mai înalt nivel spiritual și astfel toată umanitatea să se unească într-un singur suflet corectat idependent, care este numit în cărțile sacre ale Cabalei Adam ha Rishon.

Originile Kabalei

„Originile Kabalei, a spus cu destulă dreptate Maestrul Samael Aun Weor, se pierd în noaptea înspăimântătoare a tuturor veacurilor”, de vreme ce Universul în care trăim şi ne desfăşurăm a fost făcut pe baza Măsurilor Kabalistice relaţionate cu Numărul, Greutatea şi Măsura, cu care a fost elaborată ecuaţia existenţială a acestei Zile Cosmice sau Mahamvantara.

Tatăl Etern Cosmic Comun şi Înţelepţii Cosmocratori Planetari, spune tradiţia ce datează de la începutul timpurilor, au cântat silabele Kabalei Cosmogonice, făcând ca Creaţia să se cristalizeze şi să coboare din cele mai înalte Dimensiuni Superioare ale spaţiului până în Lumea Tridimensională Euclidiană. Inteligenţele Divine au înregistrat acel eveniment cosmic în simboluri şi astfel s-a născut Kabala Simbolică. Aceasta de asemenea a fost percepută de către Preceptorii Umanităţii şi ei au explicat-o oamenilor doritori să-şi cunoască originile, dând naştere în acest fel Kabalei Ceremoniale care prin intermediul Kabalei Rituale a repetat, mileniu după mileniu, formula sacră ce conţine sinteza Puterii Magice pentru ca aceia care vor ajunge s-o dobândească să poată să fie din nou chipul şi asemănarea Creatorului sau, ceea ce este acelaşi lucru, să se întoarcă la punctul de plecare originar.

Kabala, ne spune eminentul autor al acestei opere, este un cuvânt care în sine însuşi deja ascunde o Învăţătură Divină, citit în mod invers. Astfel obţinem: LABAKA, termen care spaniolizat în mod corect dă naştere (apelând la Kabala Fonetică) la: LA VACA sau imagine reprezentativă a Dumnezeului Mamă prezent în toate străvechile civilizaţii ce au vorbit posterităţii despre grandioasa lor Vârstă de Aur în care avuseseră o dezvoltare transcendentală.

În mod cert, Binecuvântata Zeiţă Mamă a Universului (reprezentată de toate Concepţiile Imaculate ale diferitelor Teologii ce au existat în lumea noastră) este sintetizată în Înţelepciunea lui Hermes şi a tuturor acelora care au călcat cu adevărat în Amfiteatrul Ştiinţei tuturor realizărilor marcante. Ea, Eternul Feminin Divin, păstrează în pântecele ei cheia Eliberării, şi cu deplină dreptate Egiptenii au adăugat maxima sacră ce a însoţit-o pe Zeiţa Mamă a Nilului în toată traiectoria sau manifestarea sa celestă: „EU SUNT CEA CARE A FOST MEREU, CARE ESTE, ŞI CARE VA FI MEREU, CĂREIA NICI UN MURITOR NU I-A RIDICAT VĂLUL”…

Pentru a învăţa Arcanele Înţelepciunii secolelor este necesar să ajungem să fim din nou copii, şi unicul mod de a reuşi aceasta este prin intermediul regenerării umane care trebuie să includă exercitarea Castităţii Ştiinţifice, Rafinamentul Psihologic sau Moartea Eului Animalic şi constanta aplicare a Sacrificiului dezinteresat pentru fratele nostru, omul. În acest mod vom trezi treptat în anatomia noastră ocultă şi vizibilă, Sensibilitatea, ce odinioară era motorul faptelor noastre, al gândurilor şi sentimentelor şi care ne făcea copii fericiţi în aurora timpurilor, dezmierdaţi de cunoaşterea şi frumuseţea lui Isis, Paula, Sofia, Isthar, Astarté, Cibele, Rea, Maria, Shakty, Aka, Demetra, Coatlicue sau oricare ar fi fost numele său în secretul Templului, în mijlocul tămâii, tăcerii şi rugăciunii.

„Dumnezeu ca tată este Înţelepciune, Dumnezeu ca mamă este Iubire”, a spus Hermes Trismegistul din sălaşul său ocult din nisipurile deşertului ce încă-i recită neostenit numele. A fost chiar Hermes cel care a spus de asemenea: „Îţi dau Iubire, în care se află cuprins Summum-ul Înţelepciunii”. Şi nu există Religie mai elevată decât Iubirea, extinzând termenul dincolo de sentimentalisme şi pasiuni omeneşti, şi înrădăcinându-l cu exigenţele Drumului Secret ce face din Iubire a morţii soră.

„IUBIRE ESTE LEGE, DAR IUBIRE CONŞTIENTĂ”, ne subliniază Hierofantul Misterelor Egiptene, Samael Aun Weor, şi cu această avertizare îşi începe idilica evanghelie ce-şi află în acest tratat una din cele mai elevate culmi. Nimeni vreodată nu a dezvăluit atât de clar şi în acelaşi timp încântător, enigmaticele Arcane ale Cărţii lui Thot, din vremurile în care Îngerul Metraton, reîncarnat în profetul Enoh, şi-a scris grandioasa „Geneză” care, asemenea unei hărţi de o incalculabilă valoare, marchează ruta Oamenilor Solari care doresc să se piardă în profunzimile Spaţiului Abstract Absolut. „După Enoh, spune tradiţia, Drumul Secret ce-i conducea pe Oameni la Sălaşul lor Celest s-a pierdut” şi niciodată nu s-a reuşit să se mai găsească în această Vârstă Neagră sau Kali-Yuga în care trăim.

Pentru a reconstrui Calea Ermetică sau Calea Eliberării, a fost atunci necesar, sosind sfârşitul acestei rase actuale ce agonizează fără să-şi dea măcar seama de aceasta, trimiterea unui Avatara sau Mesager al Zeilor Pleromei, pentru a le arăta bărbaţilor şi femeilor cu inimă pură şi nobilă, drumul de întoarcere, cărarea luminoasă de care s-a îndepărtat specia umană atunci când a rămas subjugată din cauza neascultătoarei ingerări a fructului interzis.

Samael Aun Weor (Verb Divin şi Justiţie a lui Dumnezeu conform Kabalei Fonetice) dezvăluie cu o uluitoare minuţiozitate toate înţelesurile Arcanelor în care a fost sculptată Ştiinţa Faraonilor. Utilizând exactitudinea termenului şi investigarea riguroasă ca chezăşie a expunerilor sale, TAROT ŞI KABALĂ se înalţă deasupra mareei cunoaşterii umane ca un far călăuză a Spiritelor Îndrăzneţe ce năzuiesc cu ardoare să atingă celălalt mal, adică Eternitatea ca sălaş veşnic.

Kabala care se arată aici, cerea în ţara arsă de soare a lui Kem, în Egiptul Antic, mulţi ani de disciplină şi jurăminte de tăcere, înainte de a începe abc-ul acestei Sacre Ştiinţe. Azi o primeşti în mâinile tale ca un act de Îndurare Divină a Zeilor faţă de oameni, cei dintâi ştiind momentul teribil ce îi aşteaptă pe cei din urmă. „Este vorba, spunea Samael Aun Weor, de a salva de la inec (omenirea actuală), măcar pălăria sa (cel puţin câţiva)”. Şi cheile saltului final ce-i aşează pe oameni în sânul nemuririi le-au deţinut doar câţiva ştiutori ai faptului că Dumnezeu nu are fii preferaţi, dar are fii ce îl preferă. De aceea Kabirii au spus mereu: „Din o mie care mă caută doar unul mă găseşte, din o mie care mă găsesc doar unul mă urmează, din o mie care mă urmează doar unul este al meu”. Ai putea fi tu, dornic cititor, unul dintre ei?…

Portae Lucis – Kabala
Teosofii vorbesc de Planuri şi Sub-Planuri şi acestea sunt cei Zece Sephiroţi. Zece Emanaţii ale Eternei Mame Spaţiu, Zece Valuri ce servesc de Fundament Marii Mame.

Cele Şapte Planete ale Sistemului Solar sunt cei Şapte Sephiroţi iar Triunul Soare Spiritual este Coroana Sephirotică. Aceşti Sephiroţi trăiesc şi palpită în interiorul Conştiinţei noastre şi trebuie să învăţăm să-i mânuim şi să-i combinăm în minunatul laborator al Universului nostru interior. Graţie Sephiroţilor cineva se poate transforma în Om; există de asemenea Sephire; aşa cum există Ioni Pozitivi, există Ioni Negativi.

Avem nevoie să realizăm aceşti Zece Sephiroţi pentru că se află aici cu noi, aici şi acum. Aceşti Zece Sephiroţi realizaţi într-un individ, îl preschimbă într-un Auto-Realizat, par pietre preţioase incrustate, este ceva minunat.

Coroana Sephirotică este formată din Kether, Hokmah şi Binah; trebuie înţeles fundamentul acestor trei Sephiroţi.

Borgognone Incoronarea Fecioarei – Kabala
KETHER: Este Bătrânul Zilelor, Ocultul ocultului, Bunătatea bunătăţilor, are 31 de bucle iar barba sa 13 şuviţe, 13 simbolizează Verbul, Cuvântul. Despre el s-au spus minunăţii, cineva poate să se întâlnească cu el prin intermediul Samadhi-ului (Extaz) pentru a primi ordinele sale. El este Milă Infinită, Înţelepciune Integrală.

HOKMAH: Este Cristosul, este Iubire. Cristos aşteaptă ca discipolul într-o zi să lucreze în a Noua Sferă şi îl pregăteşte cu infinită iubire. Instructorul lumii este Iubire.

BINAH: Spiritul Sfânt, Putere Ignică. Un Hierofant a trebuit să vindece o femeie nebună şi a reuşit vindecarea ei; Hierofantul a cerut bani cu împrumut familiei bolnavei. Ulterior, el s-a întâlnit cu Spiritul Sfânt, care a luat forma unui porumbel alb, Hierofantul îl întrebă dacă merge bine iar Spiritul Sfânt îi răspunse că merge rău; „Eu sunt cel ce vindecă”, îi spuse; în această situaţie Maestrul trebui să înapoieze banii. Dacă cineva are puterea de a vindeca şi acceptă bani pentru aceasta, comite un delict foarte grav.

În Lumile Interne se vorbeşte mult în Kabală, trebuie să ştim să însumăm în Numere Kabalistice, dacă un Maestru este întrebat „Cât timp voi trăi ?”, el va răspunde în numere.

Scopul studierii Kabalei este de a ne face apţi în Lumile Superioare. De exemplu, un Iniţiat a cerut într-o anumită ocazie Clarviziunea, intern îi răspunseră: „se va face în 8 zile”. Cel care nu ştie se întoarce la Corpul Fizic şi crede că peste 8 zile, dacă azi de exemplu este miercuri, miercurea viitoare va fi un clarvăzător. În realitate „8” este Numărul lui Iov, şi îi indicau să aibă răbdare. Cel ce nu ştie rămâne descumpănit în Lumile Interne, Kabala este de bază pentru a înţelege limbajul acestor lumi.

Este evident că studiile kabalistice trebuie să fie însoţite de munca asupra noastră înşine, trebuie să devenim Conştienţi de aceste studii, întrucât dacă rămân în intelect, când murim se pierd, însă dacă ne facem Conştienţi de ele, se manifestă încă din copilărie.

Ştiinţa Cabalistică a Creaţiei

Este interesant că Gnoza stabilește materia primordială cu care se realizează Creația, în însuși sânul acestui Spațiu Abstract Absolut. Această materie, numită gnostic „PRAKRITI”, adoptând o terminologie hindustanică, ar fi la începutul Zilei Cosmice constituită din trei calități specifice numite GUNE. Cuvântul „GUNĂ” tipizează întocmai sau se interpretează ca și: “calitate primordială a materiei haotice sau primordiale”.

Una este Guna Rajas, alta este Guna Tamas și alături de ambele este Guna Sattva. Guna Rayasică semnalează caracterul ACȚIUNII FIINȚEI, Guna Tamasică tipizează caracterul NON ACȚIUNII FIINȚEI iar Guna Sattvică indică ECHILIBRUL FIINȚEI.

1. Rajas- Acțiunea Ființei; 2.Tamas- Non Acțiunea Ființei; 3.Sattva- Echilibrul Ființei
Nu încape îndoială că FIINȚA pentru gnostici nu este o teorie filozofică, nici un concept; FIINȚA, vorbind în mod gnostic, trebuie să fie interpretată ca Energia Divină care palpită în interiorul Omului, altfel spus PNEUMA sau Spiritul Divin al tuturor textelor gnostice vechi, și posedă actualitate și prezență în toate sferele vieții omului.

Luptând pentru unirea cu propria Ființă
Gnoza contemporană deține metode și discipline esoterice prin care este posibil ca fiecare bărbat și fiecare femeie să ajungă să cunoască adevărata sa realitate interioară, adică Ființa sa Reală interioară; această FIINȚĂ, care este aceeași Monadă despre care vorbea Leibniz, și care din cauza doctrinei lui Pitagora (în esență gnostică) a rămas numită MONADA PITAGOREICĂ, trebuie să emane, în zorii acestei creații primordiale sau Zile Cosmice, Sufletul său Uman, care va trebui să coboare din AEONII sau Dimensiunile Superioare ale Spațiului, până la lumea pământească sau lumea materială. Iar ajunsă aici, va trebui să lupte pentru a se lega din nou cu acest Spirit Divin din care a emanat. Acest periplu al Sufletului este ceea ce gnosticii de azi numesc Autorealizare intimă a Ființei.

Teologia Gnostică indică în mod ferm că sufletul omului, sufletul Îngerilor, al Zeilor și Zeițelor universului, structura lumilor, a galaxiilor etc. a fost și este formată din materie cosmică (Prakriti în limba hindustanică), cu caracteristicile sale respective arătate înainte prin Gunele pe care tocmai le-am descris. Înainte de începutul Zilei Cosmice sau Maha-Manvantarei, numitele Gune erau echilibrate fiind conectate cu voința PANTOCRATORULUI sau Dumnezeului zămislitor.

Însă odată inițiată creația și în mod succesiv realizată apariția Cosmosurilor în care va avea loc viața în diferitele ei manifestări, Gunele sau caracteristicile materiei haotice, au început să se dezechilibreze datorită însăși îndepărtării de voința supremă. Din această cauză s-au creat legi și legi, pentru a conduce acele ordini de lumi și tot ceea ce în ele a fost generat.

Aceste Legi au devenit, spre nefericirea Pistis Sophiei (Sufletul Uman), influențe (pozitive sau negative) de diferite feluri și bariere care au rămas stabilite și care devin în consecință spații de recucerit și probe de depășit pentru Pistis Sophia în traiectoria ei inițiatică. Fără îndoială, odată căzută în nenorocire, odată ce devine prizoniera tuturor Legilor, Pistis Sophia poartă caracteristicile propriei materii cosmice total dezechilibrate.

1. Rajas- Acțiune egoică; 2. Tamas- Pasivitate egoică
Astfel Guna Rayasică se transformă în acțiune egoică (în locul acțiunii FIINȚEI), Guna Tamasică se convertește în non acțiunea eului sau egoului animal (adică în lenea și respingerea acțiunii FIINȚEI) iar Guna Sattvică va dispare și cu ea va dispare de asemenea echilibrul animic. Această dezordine se transformă în cauza comună a tuturor suferințelor omului pe pământ și contribuie la întărirea întregului amestec psihic care o întemnițează și o biciuește în mod constant pe Pistis Sophia.

Marele filozof și profesor al Universității din Sorbona, Serge Hutin, declară în opusculul său intitulat “GNOSTICII” lucruri ca și acestea:

“Întemnițat, aruncat într-o lume inferioară și răuvoitoare, gnosticul se simte abandonat în deșert și dezolare, victimă a unei imense și teribile singurățăți; aspiră în mod disperat la un dincolo de lume, la un tărâm pe care îl concepe ca și cel al vieții adevărate, al libertății și al plenitudinii. Suntem, iar acesta este unul dintre cuvintele cheie ale Gnozei, străini de lume și lumea ne este străină (étranger). Gnosticul descoperă că datorită esenței sale originare aparține unei lumi de dincolo și rasei (génos) Aleșilor sau Celor de Neclintit, ființelor superioare, hipercosmice. Dacă se simte în afara țării sale, exilat pe lumea pământească, este pentru că simte nostalgia sfâșietoare față de patria originară de unde a căzut”.

Neliniștile sufletului
Această auto-izolare animică a lăsat, potrivit Gnozei, sufletul oamenilor incapabil pentru a înțelege misterele divine și l-a redus la marionetă controlată așadar de acești monștrii diabolici (eurile, egourile). În acest fel a cunoscut omul durerea și moartea, iar condiția sa, începând de atunci, a fost cea de sclav al Legilor Divine care îl pedepsește de eternități.

Potrivit Evangheliilor Gnostice, înainte de căderea îngerilor, Pistis Sophia se bucura de o splendoare originară, iar lăcașul ei era Pleroma, un Aeon în care Lumina nu se mistuiește niciodată. Acest Aeon este parte din elevații Aeoni care constituie Absolutul gnosticilor.

Filozoful și V.M. Samael Aun Weor, ne descrie pe scurt aceste regiuni ultra-sacre în acest fel:

Absolutul este căminul nostru adevărat de unde într-o zi ieșim și unde într-o zi ne vom reîntoarce îmbrăcați cu tunica Maeștrilor Cosmosului. Acolo vom trăi infinit de fericiți, în mijlocul puternicei înțelepciuni a tenebrelor superioare (să se înțeleagă acest lucru din urmă ca și extragerea pe care o face sufletul din cunoașterea pe care i-o dă păcatul, cu depășirea corespunzătoare a acestuia prin intermediul purificării).
Călătoria până la Regatul Tatălui
În asemenea regiuni de manifestare divină, spune Gnoza, există doar unica Lege, care nu e alta decât cea a Tatălui Atotputernic (Tată Etern Cosmic Comun) și, în consecință, guvernează doar fericirea supremă care cuprinde totul.

În acest Ocean de Lumină, totdeauna potrivit Gnozei, materia este lipsită de păcate și din acest motiv guvernează ordinea, echilibrul total, pacea eternă etc.

În secolul trecut (secolul XX) restauratorul Gnozei eterne, V.M. Samael Aun Weor, a creat, bazându-se pe propriile trăiri și investigații, un corp de doctrină care dezvăluie toate misterele legate de eliberarea materialului animic al umanității. Acest corp de doctrină cuprinde nu doar o dialectică constituită din mai mult de șaptezeci de opere și optsute de conferințe dictate adepților sau discipolilor săi, ci, în plus, o didactică extraordinară care permite ființei umane să realizeze în sine însuși sus-numita REVOLUTIE INTERIOARĂ.

Izvoarele Kabalei

KABALA – Etimologie şi Accepţiuni
Cuvântul „kabala” poate proveni, după anumiţi cercetători, din ebraică: „QUEBIL” sau din caldeeană: „KABBALAH”.

Dacă îl considerăm de provenienţă iudaică atunci se referă în principal la aspectul în care a ajuns să fie acceptat în Europa Medievală: INTERPRETARE, dar dacă cuvântul provine din Caldeeană atunci Kabala se defineşte ca o ŞTIINŢĂ MAGICĂ sau o ŞTIINŢĂ A MAGIEI.

Izvoarele Kabalei – Înţelept, Kabala
Referindu-ne la accepţiunea de INTERPRETARE apare natural intrebarea: Interpretare a ce? În Gnoză, prin analizele kabalistice putem să studiem orice text din orice curent religios, pentru că toate religiile sunt făcute printr-un etalon de măsură, care este Kabala. După cum se poate observa, în toate textele religioase, se vorbeşte de simboluri, de cuvinte magice, de numere şi toate acestea se încadrează în diferitele curente ale Kabalei. Este adevărat că în timpul Evului Mediu mulţi dintre rabinii evrei au fost esoterişti şi atunci ei erau consideraţi cei mai capabili de a interpreta pasajele obscure din cărţile cele mai dificil de interpretat, mai ales din Vechiul Testament. Tot ceea ce ţine de Deuteronom, Levitic, Geneza, Exod, Numeri toate aceste capitole, oamenii le interpretează ad literam şi dacă le interpretează aşa, nu au nicio semnificaţie.

Abordând accepţiunea de ŞTIINŢĂ A MAGIEI, vorbim despre o colecţie de învăţături ezoterice şi practici mistice, incluzând nume sacre, invocaţii, numerologie, elemente ceromoniale si magice.

Ambele rădăcini aduse în discuţie au aceeaşi traducere, semnificând TRADIŢIE. Se ştie că Biblia are pasaje obscure care necesită o interpretare, o clarificare; această interpretare, în cadrul bisericii, face parte din TRADIŢIE.

Conform tradiţiei Kabaliste, invăţăturile erau transmise prin viu grai de Patriarhii evrei, Profeţi şi Înţelepţi (Avot în ebraică) cu eventualitatea ca ulterior să fie întreţesute în scrierile şi cultura religioasă ebraică. Din acest punct de vedere, kabala era, în jurul secolului X î.Hr., o învăţătura deschisă, practicată de peste un million de persoane în vechiul Israel, deşi există puţine dovezi istorice obiective care să spijine această teză. Cuceririle străine au împins conducerea spirituală ebraică a timpului, Sinedriul (Sanhedrin), să ascundă această cunoaştere şi să o facă secretă, temându-se că ar putea fi folosită în mod greşit dacă nu ar ajunge pe mâini bune. Liderii Sinedriului erau de asemenea îngrijoraţi că practicarea Kabalei de către evreii deportaţi în urma cuceririlor (diaspora), nesupravegheată şi neghidată de către maeştri, ar putea să-l ducă pe practicant pe căi interzise şi la o practică greşită. Ca rezultat, Kabala a devenit secretă, interzisă şi ezoterică pentru Iudaism timp de două milenii şi jumătate.

Observăm astfel cele două sfere ale Tezaurului Credinţei Ebraice: învăţătura scrisă (în special texele asociate cu Biblia Ebraică – parte din Vechiul Testament al Bibliei Creştine) şi tradiţia orală (învăţătura Kabalistă).

KABALA – Izvoare Scrise
Două cărţi au fost mentorii Kabaliştilor: SEPHER YETZIRAH şi SEPHER HA ZOHAR. Prima este numită: CARTEA CREAŢIEI, a doua este numită: CARTEA SPLENDORILOR. Se presupune că ar fi fost scrise în jurul secolelor XII şi XIII, dar culeg tradiţii care îşi au rădăcina într-o altă carte, mai veche, numită MISHNA.

MISHNA
Mishna – Izvoarele Kabalei, Kabala
Este o codificare care se sprijină pe legea scrisă, orală şi pe tradiţia sau deciziile şcolilor iudaice. Este prima compilaţie care s-a făcut din toată tradiţia evreiască. Scrisă in Neoebraică, se consideră că a fost realizată in primele secole ale erei noastre, dar evident facând referiri la tradiţii evreieşti de dinainte de Cristos. Există trei variante ale ei: MISHNA TALMUD-ului din Babilonia, cea a TALMUD-ului din Ierusalim şi MISHNA LIBERĂ. Însă conţinutul celor trei este acelaşi.

A fost redactată prima dată în jurul anul 200 e.n. de către rabinul Yehudah Ha-Nasi (Preşedintele Iuda). Este considerată prima lucrare importantă a Iudaismului Rabinic şi este o sursă majoră de texte religioase rabinice.

În credinţa tradiţională ebraică, Legea orală (Torah Orală) era o tradiţie nescrisă care fusese dată de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, care lămurea partea scrisă din Lege (Torah), dar care nu era încorporată în textul său.

MISHNA actuală se divide în şase ordine (Sedarim) fiecare cuprinzând între 7 şi 12 trate, în total şaizecişitrei de tratate (Masechtot), acestea se împart la rândul lor în 524 de capitole (Perakim) şi acestea în paragrafe doctrinare sau versete (Mishnayot).

Cuvântul mishnah (plural: mishnayot) poate de asemnea să indice un sigur paragraf al operei în sine, adică cea mai mică structură din MISHNA. Astfel, un număr de mishnayot alcătuiesc un perek (capitol), un număr de perakim (capitole) compun un masechet (tratat), iar un număr de masechtot (tratate) formează un seder (ordin); termenul Shas (un acronim pentru Shisha Sedarim – „cele şase ordine”) poate referi întreaga MISHNA.

Cele şase ordine sunt după cum urmează:

1. Primul Ordin: Zeraim („Seminţe”) 11 tratate. Se ocupă cu legi agricole şi rugaciuni;
2. Al doilea Ordin: Moed („Festival”) 12 tratate. Acesta aparţine legilor Sabatului şi Festivalurilor;
3. Al treilea Ordin: Nashim („Femeie”) 7 tratate. În legătură cu căsătoria şi divorţul;
4. Al patrulea Ordin: Nezikin („Stricăciuni”) 10 tratate. Se ocupă cu legea civilă şi penală;
5. Al cincelea Ordin: Kadoshim („Lucruri Sfinte”) 11 tratate. Acesta vorbeşte despre sacrificări ritualistice, despre Templu şi legi legate de dietă;
6. Al şaselea Ordin: Tohorot („Purităţi”) 12 trate. Acesta aparţine legilor purităţii şi impurităţii, incluzând lucruri despre impuritatea morţilor, legi despre ritualul purităţii pentru preoţi (cohanim), legile „purităţii familiei” (legi menstruale şi sexuale) şi altele.

În fiecare ordin (cu excepţia Zeraim-ului) tratatele sunt aranjate de la cel mai mare la cel mai mic, în funcţie de numărul de capitole.

GEMARA
Gemara – Izvoarele Kabalei, Kabala
Începând de la suprimarea Patriarhatului din Tiberiade, între secolele I şi II e.n., şcolile rabinice au început să se închidă, rezultând o mutare a elitei spirituale ebraice şi a tradiţiei rabinice spre zona Mesopotamiei. La finalul secolului II au început să dobândească înaltă elevare şi autoritate şcolile mistice din Sura şi Pumbedita (Babilonia). Şcolile Mesopotamiene au cerut pentru ele întrega autoritate doctrinară şi juridică. Conducătorii acestor şcoli erau numiţi Gaonimi.

Discipolii veneau din toate părţile pentru a-i asculta timp de câteva luni pe Rabini, care făceau comentarii în special despre MISHNA. Compilarea tuturor acestor comentarii despre MISHNA a fost denumită GEMARA, fiind considerată complementul MISHNEI şi rezultatul muncii maeştrilor din Tiberiade şi din Babilonia.

În GEMARA sunt comentarii juridice, subiecte ritualistice şi liturgice. Acestea din urmă cuprindeau tot felul de teme: reţete medicale (simbolice), geografie, istorie, legende (iniţiatice), fabule, ghicitori, enigme, exemple, anecdote, experimente etc. În definitiv, se face gală de o mare subtilitate ezoterică. De asemenea, Astronomia, în special în aplicaţiile ei cronologice şi calendaristice, avea o mare importanţă în aceste studii şi discuţii.

TORAH
Este Legea şi desemnează cele cinci cărţi ale lui Moise sau Pentateuhul (penta=cinci, teuho=text), iar prin extensie întregul ansamblu al Bibliei Iudaice.

Torah – Izvoarele Kabalei, Kabala
Etimologic pare să indice un răspuns divin; în general şi dat fiind că răspunsurile divine erau comunicate prin preoţi, ajunge să însemne instruire preoţească.

Deşi TORAH-ul conţine legislaţie, a-l traduce simplu prin „Lege” înseamnă a-l minimiza. Cel mai bun echivalent ar fi „instruire” sau „revelare” (a lui Dumnezeu). I se dă numele de SEPHER TORAH exemplarului din pergament care conţine Pentateuhul. Acesta este copiat de mână de scribi titraţi care au o deosebită grijă la grafie şi este utilizat în Sinagogi, în special în reuniunile liturgice de Sâmbăta (Sabatul). Dacă la redactare un singur caracter este greşit se aruncă întreg pergamentul, iar terminarea copierii unui exemplar este sărbătorită şi considerată un eveniment deosebit.

TALMUD
Talmud – Izvoarele Kabalei, Kabala
Unirea MISHNEI cu GEMARA formează ceea ce este cunoscut ca TALMUD. Acesta este corpul de doctrină sau codul Sinagogii care se explică şi se completează prin intermediul TORAH-ului, ajungând chiar să-l înlocuiască. Pentru iudeii autentici, adevăratul sens al TORAH-ului, cel puţin în partea ritualistică, este conţinut în TALMUD. Este rodul a cinci secole de Învăţătură Rabinică în şcolile din Palestina şi Babilonia.

Este o operă de profesori şi doctori (în învăţătura rabinică). Se încearcă să se înveţe şi să se arate doctrina tradiţională şi nu să se construiască o nouă doctrină, chiar dacă rezultatul îl putem considera ca fiind o doctrină mai complexă. Limba utilizată la redactarea generală este ebraica şi aramaica mai mult sau mai puţin evoluată.

TALMUD-ul este codul inefabil şi pastrătorul întregului adevăr al Iudaismului Rabinic. Opera talmudică este completată de câteva scurte opere de comentarii biblice organizate în tratate independente cu un caracter religios distinct.

TALMUD YERUSHALMI (TALMUD-UL DIN IERUSALIM)
Pagina din Talmudul din Ierusalim – Izvoarele Kabalei, Kabala
A fost pregatit în centrele palestiniene din Seforis, Tiberiade şi Cezarea. Este scris in ebraică şi anumite părţi într-o aramaică asemănătoare cu cea din cărţile lui Daniel şi Ezra. Autorul lui este Rabinul Yohanan (199-279) conducătorul academiei din Tiberiade. Cu toate acestea, redactarea definitivă s-a realizat în secolul IV.

TALMUD BAVLI (TALMUD-UL DIN BABILONIA)
Conţine învăţăturile date în Sura, Pumbedita şi Nehardea în Babilonia. Este scris de asemenea în ebraică şi aramaică apropiată de siriacă. L-a redactat aproape în întregime rabinul Asi, a fost terminat în 499 de Ravina şi completat la începutul secolului VI de cei numiţi Saboraim (opinanţi).

O copie (aproape) completă a Talmudului din Babilonia, Kabala
TALMUD-ul din Babilonia cuprinde un secol în plus faţă de cel din Ierusalim şi este de cinci ori mai voluminos, fiind cel mai important dintre cele două şi este considerat reprezentantul indiscutabil al Tradiţiei Rabinice. Diferenţele dintre cele două TALMUD-uri se găsesc în diferitele GEMARA. Temele sunt tratate în formă „mai completă” şi mai profundă. Împreună cu Biblia, este autoritatea recunoscută în domeniul religios al iudaismului. A fost obiectul a numeroase comentarii, cele celebre sunt cele ale unui rabin francez din Troyes, numit Shlomo Yitzhaqi (cunoscut mai bine după acronimul Rashi) (1040-1105); de asemenea sunt faimoase adnotările denumite „Tosafiste”, ai căror autori au fost majoritatea discipoli ai lui Rashi (numiţi Tosafişti).

Cele doua TALMUD-uri au fost tipărite pentru prima data în Veneţia de către Daniel F. Bomberg, cel din Babilonia, între 1520-1523, iar cel din Ierusalim, între 1523-1524, primul cu comentariile lui Rashi şi cu Tosafistele, iar al doilea fără comentarii. Ediţiile posterioare au conservat în general paginaţia primelor. TALMUD-ul a fost acuzat de a ataca creştinismul şi de a predica o morală periculoasă. Au existat controverse publice şi chiar solemne (Paris 1242), în care rabinii respingeau falsele interpretări, dar care s-au finalizat cu interzicerea studierii TALMUD-ului şi confiscarea şi distrugerea exemplarelor textului. În secolul XV, un erudit german, creştin, Reuchlin, nu doar că a apărat cu înflăcărare TALMUD-ul, dar a şi promovat studiul scrierilor ebraice.

ZOHAR (Sepher Ha Zohar)
Zohar – Izvoarele Kabalei
Izvoarele ZOHAR-ului se întâlnesc în fundamentele înţelepciunii iudaice: Pentateuhul, Profeţii, Daniel, cartea lui Enoch, Apocalipsa, Talmudinul, (Mishna, Gemara şi Haggada), Midrashim, literatura Gaonitică şi cele două cărţi care l-au precedat în speculaţia Kabalistică: Sepher Yezirah şi Sepher Bahir.

Manuscrisul ZOHAR-ului trebuie că şi-a primit sigiliul final în Peninsula Iberică Spaniolă. Conţine multe elemente religioase care trebuie să fi fost introduse de către rabini din timpuri posterioare creaţiei sale. De asemenea, se menţionează invenţii posterioare datei presupuse pentru prima sa redactare, de exemplu punctuaţia.

Deşi datele istorice exacte cu privire la originea ZOHAR-ului sunt obscure şi controversate, se acceptă faptul că rabinul Moise din Leon (1250-1305), mistic spaniol, l-a scos la lumină la finalul secolului XIII.

Exista credinţa că ZOHAR-ul a fost adus pe pământ de îngeri cu misiunea de a-i instrui şi învăţa pe oameni, deoarece îşi pierduseră nobleţea originară şi splendoarea.

Se presupune că ZOHAR-ul revelează secretele lui Dumnezeu şi ale Creaţiei sub formă de comentarii asupra Scripturilor, dezvăluind în acelaşi timp şi lucrurile privitoare la Spiritul Omenesc. Manuscrisul a fost scris în aramaică şi se caracterizează prin diversitatea stilului său, care uneori ne aduce aminte de tonul inocent şi autoritar al Bibliei, în unele din pasajele sale mai vechi, iar în altele manifestă spiritul noilor descoperiri ale Evului Mediu.

Metoda de desfăşurare a ZOHAR-ului este prin discursuri, istorii şi monologuri prin care se interpretează sentinţele Pentateuhului, ale Cântării Cântarilor şi ale Cărţii lui Ruth. În general, o mare parte a textelor din ZOHAR nu au titluri. Acelea care poartă un titlu constituie fragmente independente de lungimi foarte diferite.