DIN ISTORIA CALAMBURULUI

Calamburul este jocul de cuvinte bazat pe echivoc, pe asemănarea sonoră a unor cuvinte cu sens diferit.
DIN ISTORIA CALAMBURULUI

Calamburul este la fel de vechi ca şi limbajul. Este cunoscut din antichitate de greci şi romani fiind cultivat în operele lor de Cicero, Homer, Herodot, Aristofan, Eschil, Plaut ş. a.
La oracolul de la Delphi erau adesea folosite jocurile de cuvinte. De exemplu, un general care vroia să ştie dacă să plece sau nu într-o călătorie, a primit următorul răspuns: Domine, stes (“Stăpâne, rămâi”), dar care poate fi înţeles şi ca Domi ne stes (“Acasă nu sta”).

În evul mediu calamburul s-a răspândit în Europa, atât în literatura scrisă, cât şi în cea orală.

Calamburul în Franţa secolului al XVI-lea a fost cultivat cu predilecţie.

În epoca elisabetană, în Anglia, calambururile erau foarte la modă şi sunt deseori întâlnite în comediile lui Shakespeare.

În 1768 Denis Diderot, filozof materialist, scriitor şi estetician francez (1713-1784) foloseşte pentru întâia oară în lume denumirea de calambur.

Părintele calamburului modern este considerat Geoges-François Mareschal, marchiz de Bièvre (1747-1789) care, în 1771, a scos un almanah al calambururilor. Bièvre a ajuns protejatul lui Ludovic al XV-lea, el însuşi un mare amator de jocuri de cuvinte.
Iată câteva mostre din pildele lui Bièvre:
Când i se vesti decesul unei mari personalităţi zise:
“Fausse nouvelle !” (“Ştire falsă”)
Pentru mormântul soţului balerinei Miré propuse următorul epitaf muzical:
“La-Mi-Re-La-Mi-La” (“La Miré l’a mis la ” – “Miré l-a băgat aici”).
Aflând că celebrul actor Molé se îmbolnăvise pe neaşteptate, exclamă:
“Oh ! quel fat alité !” (“fat alité” – “prostănac bolnav” şi “fatalité”).

Ludovic al XVIII-lea aflându-se pe patul de moarte şi văzând pe figurile medicilor că nu mai avea nimic de sperat, le-a zis:
“Allons, finisson-en! Charles attend.”, ultimele cuvinte pronunţându-se identic cu “charlatan” (“şarlatan !”)

“Calamburul este găinaţul spiritului care zboară” a afirmat Victor Hugo printr-un personaj – Tholomyès – din romanul Mizerabilii (partea I, cartea a 3-a, cap. VII). Dar mai departe acesta adaugă: “Departe de mine intenţia de a insulta calamburul ! Îl cinstesc pe măsura meritelor lui: nimic mai mult. Tot ce există mai măreţ, mai sublim şi mai încântător pe lumea asta, şi poate chiar dincolo de ea, a făcut jocuri de cuvinte…” Hugo s-a servit adesea de calambururi în opera sa.

Un maestru neîntrecut al jocurilor de cuvinte a fost Rabelais. În cunoscutul roman Gargantua el grupează ingenios cuvintele dând naştere unor calambururi neaşteptate:

jeunesse (“tinereţe”) şi jeu n’est ce? (“nu este joc”)
service divin (“serviciu divin”) şi service du vin (“serviciu al vinului”)
á propos şi ápre aux pots (“grozav la oale”)
les planettes (“planetele”) şi le plats nets (“blidele goale”)

CALAMBURURI ROMÂNEŞTI

“Când nu-ţi sună-n buzunare,
pătimeşti de gălbinare” (= galbini n-are)
“Bună ziua, măi nea vere” (= neavere)
“Te găseşte boala gălbinării şi frigurile pungii”
– Anton Pann, Povestea vorbei

“La cărţi c-un as eşti asasin,
Cu spade-n luptă spadasin,
Dar fără spadă, fără as,
Tu singur spune: ce-ai rămas?”
– I. L. Caragiale

Poetul Iancu Văcărescu a folosit şi el “calamburguri”, cum le numea el. La o plimbare cu Heliade, Văcărescu este salutat de o persoană cu “mărite şi de bun neam domine”, care s-a prezentat drept “dascăl”. Om care nu se fălea cu originea sa, Văcărescu îi dădu lui Heliade o hârtie pe care scrisese:
“da’-s cal”.

“… nişte amazoane în catrinţe, care culegeau poame într-o livadă, şi care văzându-ne că sărim peste un gard şi că înaintăm spre ele ca nişte zmei, spre a le lua câteva poame, au început a ne împroşca cu coarne, râzând şi strigându-ne: « Nu şuguiţi, domnilor cu coarnele, că vi se pot prinde de frunte ». Noi am răspuns cu mărinimie că nu suntem însuraţi.”
– V. Alecsandri

M. Kogălniceanu dă un exemplu de calambur în “Miscelele” publicate în “Propăşirea” (1844) atribuindu-le domnului Calamburescu:
“Banul este un nume rar” (= numerar)

Ion Luca Caragiale a fost un mare cunoscător al calamburului, folosindu-se adeseori în opera sa de el. Cu ajutorul său, scriitorul a satirizat, a înfierat, a demascat, dar mai ales a ridiculizat preţiozitatea, îmbuibarea retrogradă, îngustimea de vederi, prostia incurabilă… Din nenumăratele jocuri de cuvinte întâlnite în opera autorului, iată câteva:
“Care este culmea calamburului ?” întreabă Stacan în Hatmanul Baltag şi tot el răspunde: “să faci un măgar-ambur”.
“Calambururi, culmi şi alte mici jocuri de salon, pe cât de amuzante, pe atât de instructive.”, iar mai departe: “Ei ! s-a încheiat cu jocurile de cuvinte”.
Pamfletul Congresul cooperativ român abundă în calambururi:
Croitorul care o ia “p-alt ton”, doctorul care arată că ţara fără protecţionism ar fi un “mic rob” al Europei, CFR-ul care arată în depeşa sa către “congresul cooperativ român loco, motivele pentru care lipseşte d. director general” etc.
“Pe Mihai Viteazu, pe jos sau călare,
Neamul nostru-i mândru cu-aşa domn că-l are.
Un tur făcut-a în Ardeal (un tur, da!)
Triumfal, dar tragic încheiat la Turda…”
– G. Ranetti, Jonglerii de rime

Bacalbaşa, intrând într-o zi în restaurantul “Gambrinus” şi negăsind nici un loc liber, a exclamat: “Cred că am greşit adresa. Aici nu-i « Gambrinus ». Aici…e cam plinus !”

“Antologia lor cuprinde
Sublime pagini de lirism
Dar vai şi-atâtea pagini triste
De lamentabil delirism.”
– Vasile Bogrea, Pe o antologie lirică
Tudor Muşatescu a scris o mulţime de aforisme, cugetări, zicale, definiţii umoristice, glume, bazate pe jocuri de cuvinte. Iată câteva dintre aceste “muşatisme”:
“Ecoul repetă ce spui şi « ecourile », ceea ce n-ai spus.”
“Nu contest că femeile au rostul lor pe lume. Dar odată ajunse neveste îţi strică toate rosturile.”
“« Scumpa », costă.”
“Gura leului, e ca o floare!”
“ORT = valută morte.”
“EST = cel mai răsărit dintre punctele cardinale.”
Tot Muşatescu a fost cel care a dat şi o definiţie calamburului: “Balul mascat al vorbelor serioase.”

În lucrarea Muza veselă, muzicologul George Zbârcea relatează că la un concert programat la Bacău în 1936, cum discursul de bun sosit se prelungea, publicul dând semne de nerăbdare, George Enescu îi potoli folosind un calambur improvizat din adagiul latin: “verba volant, scripta manent” zicând: “verba volant – făcând un gest spre vorbitori – dar scripca manent” – înclinându-şi capul spre vioara pe care o ţinea în mână.

George Ranetti era prezent la o serbare filantropică unde s-a cerut asistenţei să subscrie o cotă pentru sinistraţi. O actriţă cam deocheată este cea dintâi care răspunde la apel: “Da, domnilor, mă înscriu cu o cotă”. Ranetti subliniază: “Doamna se înscrie prima c-o cotă !”
Filologul şi lingvistul român Vasile Bogrea s-a folosit de jocurile de cuvinte pentru a condamna cusururile şi viciile contemporanilor săi. Iată câteva dintre ironiile sale, intitulate “Scântei”:

Despre viaţa politică în vremea sa: “Pradă ori paradă – iată în rezumat tot rostul acestor partide.”
“Cea mai rea aristocraţie: arivistocraţia.”
“Hiper-trufia eului.”
“Amabilitate înseamnă adesea am abilitate!”
“Sunt apărători atât de dibaci, încât devin apârâtori ai clienţilor lor.”
“Articolele din « Scântei » sunt semnate Acelaş. A, ce laş !”

Dirijorul Emanuel Elenescu povesteşte: Fiul marelui Nottara a ajuns dirijor la Radio după mari intervenţii, dar nu avea nimic în comun cu muzica. Odată, când trebuia să dirijeze Brahms, nedescurcându-se, l-a chemat pe Rogalski. Profesorul Ionel Ghica nu l-a iertat şi i-a dedicat un calambur: “Rog a’l schimba pe Nottara, că dirijează Brahmsbura”.

Iată şi câteva mostre de calambururi din vorbirea de zi cu zi, unele foarte interesante prin asocierea neaşteptată pe care o produc:
“tembelizor” în loc de “televizor”
“pozne” în loc de “poze”
“fii antenă” în loc de “fii atent(ă)”
“s-a împlântat” în loc de “s-a întâmplat”
“la o paişpe” în loc de “la o parte”
“stresiune” în loc de “sesiune”
“poimarţi” în loc de “poimâine”
“reciporc” în loc de “reciproc”
“lipsus” în loc de “lapsus”
“pisicologie” în loc de “psihologie”

Proverbe răstălmăcite:

• Prietenul …anevoie se cunoaşte.

• Cine se scoală de dimineaţă… doarme puţin.

• Nu îţi băga nasul, unde… îţi fierbe oala. (Tudor Muşatescu)

• Cine umblă după doi iepuri… oboseşte.
• Frate, frate, dar… mai sunt şi surori.

• Cine râde la urmă… nu a înţeles gluma.